Tehnologia se îmbină cu arta la un spectacol dedicat frescelor din Capela Sixtină

×
Publicitate

Frescele pictate de Michelangelo în Capela Sixtină prind viaţă într-un spectacol inedit care va avea premieră la Roma joi.

Va fi un spectacol live, care va combina proiecţii video, muzică, teatru şi dans, pentru a crea o experienţă gândită să captiveze publicul. E o colaborare între Sting, Muzeele Vaticanului şi directorul artistic a două ceremonii de deschidere a Jocurilor Olimpice.

„Judecata de Apoi" este un spectacol multi-senzorial despre Michelangelo şi una dintre cele mai importante capodopere din istoria omenirii: frescele de pe tavanul Capelei Sixtine.

Lulu Helbek, regizoare: „Michelangelo a pictat ceva excepţional în Capela Sixtină. „Judecată de Apoi" e ca un portal, l-a pictat acum 500 de ani şi acest portal e în continuare activ, un portal de cunoaştere şi înţelepciune."

Spectacolul aduce laolaltă oameni talentaţi din muzică, teatru şi film, pentru a crea o experienţă unică pentru public. Tema principală a showului a fost compusă şi este cântată de Stâng în latină. Restul muzicii îi aparţine producătorului pop-rock John Metcalfe, care lucrează cu trupe ca U2, Coldplay şi Blur.

Directorul artistic are experienţă la capitolul „spectacole grandioase". El este cel care a gândit ceremoniile de deschidere a două ediţii ale Jocurilor Olimpice - de la Torino din 2006 şi de la Rio din 2016. Musicalul dedicat lui Michelangelo ţine o oră, dar pregătirea lui a durat doi ani şi a costat 9 milioane de euro. Deocamdată, se va juca într-o sală de lângă Vatican, dar producătorii au cereri şi pentru alte ţări.

Marco Balich, director artistic: „E un spectacol intens, minunat, un spectacol în care tehnologia se îmbină cu arta, spiritualitatea şi istoria. E un spectacol care îşi propune să stabilească traiectorii emoţionale foarte puternice."

Spectacolul a beneficiat de consultanţă ştiinţifică de la Muzeele Vaticanului. De altfel, Sfântul Scaun va primi o parte din încasări.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61944053
Vas de porţelan, vândut la licitaţie cu 25 de milioane de dolari
Un vas rar de porțelan, confecționat pentru împăratul Chinei cu cea mai lungă domnie, ar putea deveni cel mai scump obiect de ceramică chinezească vândut vreodată la licitație.
61743463
Mircea Cărtărescu a primit premiul "Thomas Mann" pentru Literatură pe 2018
Scriitorul Mircea Cărtărescu a primit Premiul "Thomas Mann" pentru Literatură pe 2018, unul dintre cele mai mari premii literare germane.
61940057
Actorul Victor Rebengiuc și-a petrecut a 85-a aniversare pe scena TNB
Actorul Victor Rebengiuc şi-a petrecut ziua de naştere pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. La 85 de ani, maestrul a apărut în faţa publicului alături de soţia lui, care face parte din distribuţia piesei „Regele Moare".