Premiul Nobel pentru Literatură. Peter Handke şi Olga Tokarczuk, câştigători

×
Publicitate

Academia Suedeză a anunţat joi laureaţii premiului pentru Literatură pe 2018 şi 2019.

Scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk a fost recompensată joi cu Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2018, iar scriitorul austriac Peter Handke a primit Nobelul pentru Literatură pentru anul 2019, conform anunţului făcut Academia Regală de Ştiinţe din Suedia.

La 10 octombrie 2019, sunt anunţaţi, la Stockholm, laureaţii Premiului Nobel pentru Literatură pentru 2019 şi pentru 2018 - care nu a fost acordat anul trecut - rămânând ca în 2019 să fie desemnat câştigătorul.

Premiul Nobel pentru Literatură, acordat, anual, de Academia Suedeză, răsplăteşte cele mai valoroase opere din toate genurile sau speciile literare, de la poezie, nuvelă, roman, la piese de teatru, eseuri sau discursuri.

Încă de la primul premiu decernat în 1901 poetului şi filosofului Sully Prudhomme, distincţia a fost acordată, fără discriminare, autorilor de diferite limbi şi culturi, atât scriitorilor necunoscuţi, cât şi celor care atinseseră deja celebritatea.

Dintre cei 114 laureaţi ai acestui premiu, 14 sunt femei. Premiul Nobel pentru literatură a fost împărţit, de patru ori, de câte doi laureaţi - în 1904, 1917, 1966, 1974. Premiul nu a fost acordat în anii: 1914, 1918, 1935, 1940, 1941, 1942, 1943, potrivit www.nobelprize.org.

În 1958, scriitorul de origine rusă Boris Pasternak a fost obligat de către conducerea Uniunii Sovietice să refuze premiul, iar în 1964, Jean-Paul Sartre l-a refuzat din proprie iniţiativă.

Cel mai tânăr laureat al premiului pentru literatură este Rudyard Kipling, faimos pentru romanul "Cartea junglei", care avea 41 de ani când a primit distincţia, în 1907. Cea mai în vârstă laureată este Doris Lessing, care avea 88 de ani când a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru Literatură, în 2007.

Cei mai mulţi laureaţi sunt scriitori de limbă engleză (29), urmaţi de cei de limbă franceză (14), de limbă germană (13), de limbă spaniolă (11), în total fiind reprezentanţi ai 25 de limbi.

În galeria marilor personalităţi distinse cu acest premiu s-au înscris oameni de cultură precum Anatole France (1921), Thomas Mann (1929), T.S. Eliot (1948), Albert Camus (1957), Pablo Neruda (1971), Gabriel García Márquez (1982), Harold Pinter (2005), Orhan Pamuk (2006), Jean-Marie Gustave Le Clézio (2008).

În 2009, Nobelul pentru Literatură i-a fost decernat scriitoarei germane de origine română Herta Muller, pentru densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care scriitoarea a descris plastic universul dezmoşteniţilor.

Romancierul peruan Mario Vargas Llosa a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură în 2010, pentru "cartografierea structurilor puterii şi imaginile crude ale rezistenţei, revoltei şi înfrângerii individuale", potrivit Comitetul Nobel de la Stockholm.

Tomas Tranströmer, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 2011, fusese şi în alţi ani vehiculat ca posibil candidat la acest premiu, iar operele i-au fost traduse în peste 50 de limbi.

Scriitorul chinez Mo Yan, care, "cu un realism halucinant, amestecă mit, istorie şi actualitate", potrivit Academiei Regale a Suediei, a fost laureatul Premiul Nobel pentru Literatură în 2012.

Premiul Nobel pentru Literatură în 2013 i-a fost decernat scriitoarei canadiene Alice Munro, prima canadiană care câştigă acest premiu după Saul Bellow, scriitorul de origine canadiană, care a crescut însă în SUA şi a câştigat Nobelul în 1976. Alice Munro este şi a treisprezecea femeie care a câştigat acest premiu. Prima femeie din istorie care a fost laureată a Premiului Nobel pentru Literatură a fost suedeza Selma Lagerlof.

În 2014, scriitorul francez Patrick Modiano a câştigat Nobelul pentru arta memorialistică cu care a evocat cele mai neînţelese destine din perioada ocupaţiei naziste.

Scriitoarea belarusă Svetlana Alexievich a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2015 pentru "scrierile ei polifonice, un monument închinat suferinţei şi curajului în vremurile noastre", conform comunicatului dat publicităţii de Comitetul Nobel de la Stockholm.

La 13 octombrie 2016, celebrul muzician american Bob Dylan a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură pentru "crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a muzicii americane".

Premiul Nobel pentru Literatură, cea mai prestigioasă distincţie literară a anului, a fost acordată, în 2017, scriitorului britanic de origine japoneză Kazuo Ishiguro "pentru romanele sale de mare forţă emoţională care dezvăluie abisul de dincolo de sentimentul nostru iluzoriu de conectare cu lumea".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61745480
Tânărul care luptă pentru a salva patrimoniul Bucureștiului, în atenția jurnaliștilor germani

Munca unor oameni inimoşi care lupta pentru a salva clădirile de patrimoniu ale Bucureştiului are ecou şi peste graniţe.

62083340
Preţul uriaş cu care se vând tablourile pictate de un animal. Ce era "domnul Congo"

Expoziţie inedită într-o galerie de artă contemporană din Londra. Este vorba despre câteva zeci de tablouri pictate în urmă cu aproape 60 de ani de cimpanzeul Congo, considerat de unii experţi drept un adevărat Leonardo al primatelor.

62083339
Mesajul celui mai faimos scriitor rus contemporan pentru Putin. "Nobel, o boală psihică"

Sute de tineri din toată țara l-au întâlnit pe cel considerat cel mai mare scriitor rus al momentului. Mihail Șișkin a revenit la București după șase ani și este, în momentul de față, cel mai important candidat rus la premiul Nobel pentru literatură.

Recomandări
10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

Paul stanescu
Mesajul transmis de PSD Olt, după ce s-a vehiculat că Paul Stănescu va pleca la AUR: „Noi îl avem pe cel original!”

PSD Olt a respins, sâmbătă, informaţiile privind o posibilă trecere a senatorului Paul Stănescu la AUR. ”Cine nu are un Paul Stănescu în partid să-şi caute. Noi îl avem pe cel original!”, transmite filiala social-democrată.