Una dintre cele mai bine vândute artiste muzicale din toate timpurile, Celine Dion urmează să susţină o serie de 26 de concerte în următoarele opt luni, relatează news.ro, care citează Reuters.
Celine Dion ar fi trebuit să concerteze şi în România în iulie 2020, în cadrul turneului „Courage World Tour”, dar spectacolul a fost amânat repetat din cauza pandemiei, iar ulterior a fost anulat definitiv din cauza problemelor de sănătate ale artistei.
Dion a anunţat în 2022 că suferă de sindromul persoanei rigide – o boală autoimună care provoacă rigiditate şi spasme musculare – şi a dispărut din lumina reflectoarelor, făcând doar o apariţie spectaculoasă la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2024, când a cântat o piesă a lui Edith Piaf de pe Turnul Eiffel, într-o rochie strălucitoare semnată de Dior.
Concertele de la o arenă din suburbia pariziană Nanterre, anunţate cu ocazia împlinirii vârstei de 58 de ani, în luna martie, vor atrage fani din întreaga lume.
Fanii au așteptat-o ore întregi în fața hotelului
De la sosirea sa la Paris pentru două săptămâni de pregătiri, fanii au aşteptat ore întregi în faţa hotelului său de lux din Paris, cântând unele dintre cele mai mari hituri ale sale, uneori chiar alături de Dion.
„M-a făcut să visez toată viaţa şi vreau să-i mulţumesc”, a spus Cristina Piergentili, în vârstă de 38 de ani, care a venit din Italia, în faţa hotelului Royal Monceau, unde spera să o întâlnească pe vedetă.
Parisul s-a pregătit. Staţia de metrou de lângă locul de desfăşurare a concertului a fost decorată cu unele dintre cele mai faimoase versuri ale sale; la luxosul magazin Galeries Lafayette există un stand temporar cu produse promoţionale; iar Primăria se aştepta la mii de participanţi la un eveniment gigant de karaoke vineri seara.
„Este a doua mea casă”, le-a spus Dion reporterilor la sosirea sa în Franţa, pe 28 august.
„E cea mai grozavă, idolul meu”, spune Aurelie Chabroll, în vârstă de 42 de ani, în timp ce o aştepta în faţa hotelului pe cântăreaţa cunoscută pentru melodii precum „It's All Coming Back to Me Now” şi „Because You Loved Me”.
„E o luptătoare. Ne-a dovedit cu adevărat asta, iar revenirea ei este pur şi simplu magică”, spune fana lui Celine Dion.
Ultimul deceniu, marcat de pierderi și probleme de sănătate
Celine Dion a traversat în ultimul deceniu o serie de încercări personale. În 2016, soţul şi managerul său de-o viaţă, René Angélil, a murit de cancer, iar două zile mai târziu artista şi-a pierdut, tot din cauza cancerului, unul dintre fraţi.
Mama sa a murit în 2020, iar Dion, mamă a trei băieţi, se confrunta deja de ani de zile cu probleme de sănătate misterioase, diagnosticate în cele din urmă, în 2022, drept sindromul persoanei rigide, o boală neurologică autoimună rară care a obligat-o să-şi întrerupă cariera.