Diferenta dintre moarte aparenta, clinica si cerebrala. Procedurile prin care se evita o tragedie
Un moment dramatic pentru orice familie poate insemna o a doua sansa pentru alti romani, care au zilele numarate.
Medicii spun ca rudele celor care ajung sa fie tinuti in viata doar de aparate ar trebui convinse ca, daca pentru cei dragi lor nu se mai poate face nimic, pentru cei care au nevoie de un transplant se poate face totul. Cu atat mai mult cu cat legea transplantului are prevederi stricte, iar prelevarea de organe se poate executa doar atunci cand creierul a incetat sa functioneze. Nici un pacient in stare grava nu este vazut ca o banca de organe.
Medicina moderna si biserica deopotriva au fost nevoite sa dea definitii clare ale sfarsitului vietii unui om, cu atat mai mult cu cat exista diferente intre moartea aparenta, cea clinica si moartea cerebrala.
MOARTEA APARENTA sau COMA inseamna ca functiile vitale sunt atat de slabite incat nu pot fi percepute decat cu aparate speciale. Totusi, creierul functioneaza si au fost cazuri in care pacientul si-a revenit dupa ani de zile. In astfel de cazuri nu se pune problema ca pacientul sa fie vazut ca potential donator, atata vreme cat respira spontan si are cel putin un reflex.
MOARTEA CLINICA inseamna ca functiile vitale au incetat, dar creierul nu e afectat in mod ireversibil. Omul respira firav, iar la resuscitare inima poate reincepe sa bata. Nici in acest caz nu se pune problema de declarare a decesului si de prelevare a organelor.
Moartea legala se identifica, de mai bine de jumatate de secol, cu MOARTEA CEREBRALA. Adica alterarea atat de severa a creierului, incat nu mai poate comanda nici macar respiratia spontana.In momentul consultului nu prezinta reflexe de trunchi cerebral. Are o activitate corticala minimala.
Abia in astfel de situatii incep procedurile de confirmare a decesului. La interval de sase ore se fac encefalograme si se testeaza reflexele. Daca se dovedeste ca pacientul este tinut in viata doar de aparate, medicii confirma ca nu exista absolut nicio sansa de revenire.
Abia atunci, cu acordul familiei, cel disparut devine donator, iar echipele de transplant incep cursa contracronometru.
In fiecare an, la Viena, medicii implicati in transplanturi sunt instruiti, astfel incat in procesul de prelevare sa nu apara erori.
