Șeful diplomației britanice: Brexitul ar trebui să fie motiv de speranță

61875797

Șeful diplomației britanice, Boris Johnson, a afirmat, miercuri, că Brexitul ar trebui să fie un „motiv de speranțe, nu unul de temeri”.

 Johnson a încercat, în cadrul unui discurs, să ajungă şi la cei care au votat pentru rămânerea în UE, spunând că încrederea lor în solidaritatea europeană este bazată pe „sentimente nobile”, informează News.ro.

„Nu este de ajuns să spui „ai pierdut, treci peste”, a spus el.

În cadrul discursului de la Londra, Johnson a precizat că organizarea unui alt referendum privind apartenenţa Regatului Unit la UE ar fi „o greşeală dezastruoasă care va duce la un sentiment permanent de trădare”.

Chuka Umunna, un parlamentar al Partidului Laburist, care susţine campania Open Britain, a declarat că Johnson „nu este deloc în măsură să vorbească despre pericolele fricii şi trădării” pentru că „a participat la o campanie alarmistă pentru referendum”.

„Trebuie să acceptăm că mulţi dintre cei care au dorit rămânerea în UE au fost motivaţi de sentimente nobile, o senzaţie reală de solidaritate cu vecinii noştri europeni şi o dorinţă ca Regatului Unit să îi fie bine. Dacă vrem ca acest proiect să devină un succes naţional, aşa cum trebuie să facem, atunci trebuie să ţinem cont şi de cei care încă au anxietăţi în această privinţă. Voi încerca să analizez cel puţin unele dintre aceste frici şi să demonstrez că sunt nefondate şi că adevărul e chiar la polul opus: Brexit este motiv de speranţe, nu de temeri”, a spus Johnson.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61926026
Prețul plătit de Marea Britanie pentru a declanșa Brexit-ul

Decizia Marii Britanii de a declanșa procesul de Brexit a costat Regatul Unit peste 1.000 de euro.

61939219
Marea Britanie ar putea fi "pedepsită" de UE după Brexit. Ce sancţiuni sunt în plan

UE ar putea lua în calcul sancţiuni împotriva Marii Britanii în perioada de tranziţie post - Brexit

61916273
Drepturile românilor din Marea Britanie, "garantate" după Brexit. Ce s-a negociat

Autorităţile române dau asigurări privind situaţia cetăţenilor români care trăiesc în prezent în Regatul Unit.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.