Stațiuni cu apă termală din România. Unde poți merge la băi și ce proprietăți au apele

62340861
Shutterstock

România are un potențial deosebit pentru turismul balnear, beneficiind de numeroase izvoare termale și minerale, pe tot cuprinsul țării.

Stațiunile cu apă termală nu sunt recomandate numai persoanelor în vârstă, ci și tinerilor, care pot să se relaxeze într-un bazin cu apă caldă, și familiilor cu copii, deoarece micuții adoră să se bălăcească într-o piscină cu temperatură plăcută.

Desigur, principala atracție a stațiunilor cu apă termală o reprezintă izvoarele, care sunt indicate pentru diferite afecțiuni. Dacă vrei și tu să descoperi cele mai importante stațiuni cu apă termală din România, pentru tratament balnear sau doar pentru a te odihni într-o zonă turistică mai liniștită, departe de aglomerația de la munte și de la mare, îți prezentăm în continuare câteva recomandări.

Romania deține o treime din izvoarele termale și minerale din Europa, fapt ce ne situează, ca resurse, pe primul loc în potențialul turismului balnear,

Stațiuni cu apă termală în Ardeal

În Ardeal se află numeroase stațiuni cu apă termală, multe dintre ele cunoscute și apreciate nu doar datorită calității deosebite a apelor, ci și prin serviciile de calitate oferite turiștilor: cazare la standarde înalte, mâncare bună și posibilități de petrecere a timpului liber.

Citește și
Destinații de iarnă în România de vizitat în 2026. Unde să îți organizezi următoarea vacanță
Destinații de iarnă în România de vizitat în 2026. Unde să îți organizezi următoarea vacanță

Băile Felix este cu siguranță una dintre cele mai populare și căutate stațiuni de profil din țară, situată la o altitudine de 150 metri, în apropiere de Oradea. Apele termale de aici și nămolurile au proprietăți sapropelice, iar stațiunea dispune de numeroase centre de tratament balnear, de săli de gimnastică, bazine de înot, centre de hidroterapie sau kinetoterapie.

Obiective turistice Bihor

Băile Tășnad se află în județul Satu Mare, aproape de granița cu Ucraina și Ungaria. Apa termominerală din stațiune are o temperatură de aproximativ 40 de grade, fiind ideală pentru tratamentul afecțiunilor dermatologice sau reumatologice. Ștrandul termal de aici funcționează din anul 1978 și oferă turiștilor condiții foarte bune.

Băile Balvanyos din județul Covasna se află la o altitudine de 900 de metri și au un potențial balnear deosebit datorită mofetelor (emanații post-vulcanice). Apele din stațiune sunt intens mineralizate, fiind indicate pentru persoanele cu afecțiuni cardiovasculare, digestive, reumatice și articulare.

Băi termale în Muntenia

Și în sudul țării, în Muntenia, există numeroase stațiuni cu apă termală, ușor accesibile mai ales pentru bucureșteni. Izvoarele sunt bogate în minerale, fiind recomandate pentru tratamentul unei game variate de afecțiuni.

Băile Olănești se numără printre cele mai cunoscute stațiuni de tratament din România, datorită izvoarelor iodurate, bromurate, sodice, sulfuroase sau clorurate, apreciate pentru proprietățile lor terapeutice încă din anul 1760. Stațiunea se află aproape de Râmnicu Vâlcea și este indicată în special persoanelor care suferă de afecțiuni digestive, renale, urinare și hepatice. Bazele de tratament de aici sunt foarte bine dotate, cu aparatură modernă, de ultimă generație.

Băile Govora este o altă stațiune balneară apreciată și cu tradiție, izvoarele ei fiind folosite în scop curativ încă din anul 1881. Stațiunea deține unele dintre cele mai iodurate și bromurate ape din Europa, potrivite pentru tratamentul afecțiunilor reumatice, respiratorii sau dermatologice.

Băile Calimănești - Căciulata se află tot în apropiere de Râmnicu Vâlcea, apele sale minerale sufluroase, clourate, bromurate, sodice, bogate în calciu și magneziu, fiind apreciate și folosite de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În 1873 și 1893, apele din stațiune au primit premii internaționale la Viena și Bruxelle, pentru proprietățile terapeutice deosebite.

Bai termale
Stațiuni termale în Moldova

Deși are mai puține stațiuni balneare comparativ cu Transilvania, și Moldova este o destinație potrivită pentru o vacanță de relaxare și tratament, în condiții foarte bune și la prețuri accesibile.

Slănic Moldova este cea mai cunoscută stațiune din regiune, situată în apropiere de orașul Târgu Ocna, în județul Bacău, la o altitudine de peste 500 de metri. Localitatea este înconjurată de pădure, astfel încât aerul este foarte curat, iar turiștii pot merge și în drumeții montane, pe diferite trasee. Primul izvor cu ape minerale de aici a fost descoperit în anul 1801, iar în prezent centrele de tratament oferă o cură internă cu ape minerale, aerosoli, băi cu apă caldă, hidroterapie sau kinetoterapie.

Târgu Ocna este o stațiune care deține șapte izvoare minerale cu proprietăți deosebite, dar principala atracție de aici o reprezintă Salina Târgu Ocna, recomandată pentru tratamentul afecţiunilor respiratorii, cum sunt bronşitele cronice, astmul și sinuzitele. Localitatea funcționează ca stațiune de interes local din anul 1894, fiind atestată oficial ca stațiune balneoclimatică în 2013.

Ce sunt băile termale

Băile termale sunt locuri unde se utilizează apă termală pentru diverse activități de relaxare și tratament.

Apa termală provine din izvoare subterane și are o temperatură natural ridicată, de obicei între 20 și 50 de grade Celsius, dar poate fi și mai caldă.

Aceasta apă este bogată în minerale precum calciu, magneziu, sulf, fier și alte elemente benefice pentru sănătate.

Mineralele din apa termală, precum calciul, magneziul și sulf, au proprietăți terapeutice recunoscute. Acestea pot ameliora durerile articulare și musculare, fiind deosebit de benefice pentru persoanele care suferă de afecțiuni precum artrita sau alte probleme reumatice.

În plus, băile termale ajută la detoxifierea pielii prin deschiderea porilor și eliminarea toxinelor, lăsând pielea mai curată și mai sănătoasă. De asemenea, aceste băi pot stimula sistemul imunitar, contribuind la o mai bună apărare împotriva bolilor.

Unul dintre cele mai evidente avantaje este efectul de relaxare profundă pe care îl produce apa caldă, care ajută la eliberarea tensiunii musculare și la reducerea stresului. Această relaxare contribuie la îmbunătățirea stării de spirit și la creșterea nivelului de energie.

De asemenea, băile termale pot stimula circulația sanguină, ceea ce favorizează oxigenarea țesuturilor și ajută la regenerarea celulară.

Tipuri de băi termale:

  • Băi publice: Accesibile oricui, adesea situate în stațiuni sau localități renumite pentru izvoarele termale.

  • Spa-uri și centre de wellness: Oferă tratamente variate, inclusiv băi termale, masaje și alte terapii de relaxare.
  • Băi termale naturale: Izvoare naturale care nu au fost modificate semnificativ de intervenția umană, unde oamenii se pot scălda direct în natură.
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Destinații de iarnă în România de vizitat în 2026. Unde să îți organizezi următoarea vacanță
Destinații de iarnă în România de vizitat în 2026. Unde să îți organizezi următoarea vacanță

Iarna este superbă în România, iar dacă nu faci o vacanță în această perioadă a anului, nu vei ști niciodată câte peisaje spectaculoase și activități frumoase pierzi. Există o mulțime de locuri perfecte pentru a le vizita anul acesta în sezonul rece.

De unde vin denumirile populare ale lunilor anului. Cum au apărut și ce semnifică
De unde vin denumirile populare ale lunilor anului. Cum au apărut și ce semnifică

În tradiția românească, fiecare lună a anului avea o denumire și o semnificație aparte. Aceste nune sugerau fie o activitate din viața oamenilor, fie desemnau o anumite tradiție.

Cascada Duruitoarea: minunăția ascunsă a Munților Ceahlău pe care trebuie să o vezi. De ce este o minune a naturii
Cascada Duruitoarea: minunăția ascunsă a Munților Ceahlău pe care trebuie să o vezi. De ce este o minune a naturii

Cascada Duruitoarea se află în Munții Ceahlău și este o adevărată minune a naturii. Este declarată un monument al naturii și are regim de arie protejată de interes național. 

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Mesajul Oanei Țoiu către Donald Trump. „Odată ce articolul 5 a fost invocat, soldații români s-au îmbarcat spre Afganistan”
Mesajul Oanei Țoiu către Donald Trump. „Odată ce articolul 5 a fost invocat, soldații români s-au îmbarcat spre Afganistan”

Ministrul de Externe Oana Țoiu i-a oferit un răspuns președintelui SUA, Donald Trump, la întrebarea retorică adresată aliaților la forumul de la Davos.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.