În ce colț al Europei poți lua masa în cel mai vechi restaurant din lume. Localul funcționează neîntrerupt de 300 de ani

×
Publicitate

Dacă aveți planuri să ajungeți la Madrid, avem un pont. Puneți pe lista atracțiilor și cel mai vechi restaurant din lume. Localul funcționează neîntrerupt de 300 de ani. Este menționat și în Cartea Recordurilor.

La o aruncătură de băț de Plaza Mayor, o grămadă pestriță de turiști așteaptă în fața unei clădiri cu fațadă din piatră și lemn, dacă te apropii realizezi de unde interesul uriaș.

José Gonzalez, proprietarul restaurantului: „Acest restaurant a fost desemnat cel mai vechi din lume de Cartea Recordurilor, întrucât a îndeplinit patru condiții. Prima: a funcționat fără pauză de la deschidere până în prezent. A doua, nu și-a schimbat adresa. A treia: nu și-a schimbat numele. Și a patra: nu și-a schimbat domeniul de activitate”.

Localul a fost deschis în 1725 de un bucătar francez. Pe atunci, legea interzicea comercializarea preparatelor.

Prin urmare, localnicii aduceau ingredientele și angajații pregăteau mâncarea. Abia în secolul al 19-lea, a deveni restaurant în adevăratul sens al cuvântului.

Citește și
Locul secret din Europa desprins din filme, unde ajungi doar cu barca. Povestea incredibilă a unei plaje cu biserică pe nisip
Locul secret din Europa desprins din filme, unde ajungi doar cu barca. Povestea incredibilă a unei plaje cu biserică pe nisip

Abel Acebedo, ghid: „Le povestesc oamenilor că acest restaurant a fost deținut, în lunga lui istorie, de numai două familii. Iar proprietarii doar restaurează, nu renovează, nu redecorează. E ca și cum ai face o călătorie în trecut”.

José Gonzalez, proprietarul restaurantului: „Estimez că 75% dintre clienții noștri sunt turiști. Familia mea are acest restaurant de 60 de ani. Nu ne-am făcut niciodată publicitate și nici nu ne decorăm pereții cu fotografii cu celebritățile care ne-au trecut pragul, deși numărul lor e de ordinul sutelor”.

Restaurantul e menționat de Ernest Hemingway în două dintre romanele sale, iar asta i-a adus faimă în anii '20, în special în rândul elitei de la Hollywood. Popularitatea a rezistat testului timpului. Actori precum Woody Allen și Arnold Schwarzenegger i-au trecut pragul.

Bărbat: „Am auzit că e un restaurant foarte bun și că e cel mai vechi din lume, de aceea suntem aici”.

Femeie: „Mama a căutat informații și și-a dorit mult să mâncăm aici în timpul vizitei noastre la Madrid”.

Dincolo de istoria bogată, restaurantul e apreciat și pentru mâncarea tradițională delicioasă. Preparatul vedetă e friptura de purcel de lapte cu usturoi, ceapă, pătrunjel, dafin, paprika și vin alb.

Carnea e rumenită într-un cuptor cu lemne, care, spune proprietarul, nu s-a răcit niciodată de când localul se află în proprietatea familiei sale.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Mihaela Evi a rupt internetul la Turcia - România
GALERIE FOTO Mihaela Evi a rupt internetul la Turcia - România
Citește și...
Locul secret din Europa desprins din filme, unde ajungi doar cu barca. Povestea incredibilă a unei plaje cu biserică pe nisip
Locul secret din Europa desprins din filme, unde ajungi doar cu barca. Povestea incredibilă a unei plaje cu biserică pe nisip

Un loc secret din Europa, accesibil doar cu barca, te poartă într-un decor de film: o plajă spectaculoasă cu o biserică pe nisip.

Proiectul ambițios de 224 milioane de lei din vestul României. Turiștilor li se promit 15 km de pârtii și transport modern
Proiectul ambițios de 224 milioane de lei din vestul României. Turiștilor li se promit 15 km de pârtii și transport modern

Primarul municipiului Reşiţa, Ioan Popa, a anunţat că au început lucrările pentru domeniul turistic Semenic, o investiţie de 224 milioane lei. 

Modificări importante pentru închirieri pe platforme ca Airbnb și Booking. Intră în vigoare și în România, de la 1 mai
Modificări importante pentru închirieri pe platforme ca Airbnb și Booking. Intră în vigoare și în România, de la 1 mai

Uniunea Europeană impune reguli noi pentru închirierile pe termen scurt. Platforme precum Airbnb și Booking sunt obligate să afișeze doar cazări verificate. 

Recomandări
Descinderi la DSU. Procurorii militari ar fi ridicat și telefonul lui Raed Arafat. Care sunt acuzațiile
Descinderi la DSU. Procurorii militari ar fi ridicat și telefonul lui Raed Arafat. Care sunt acuzațiile

Procurorii militari vor verifica în detaliu toate telefoanele ridicate vineri de la Departamentul pentru Situații de Urgență. Printre ele s-ar afla și cel al doctorului Raed Arafat, șeful DSU. 

Atentat terorist dejucat în ultima clipă la Paris. Autorul a fost imobilizat chiar când se pregătea să declanșeze explozia
Atentat terorist dejucat în ultima clipă la Paris. Autorul a fost imobilizat chiar când se pregătea să declanșeze explozia

Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în faţa filialei Bank of America graţie intervenţiei poliţiei, ce a reţinut un bărbat care se pregătea să declanşeze dispozitivul, transmite AFP.

Vreme capricioasă în toată țara, cu ploi și vânt puternic. Meteorologii avertizează asupra unui început de săptămână rece
Vreme capricioasă în toată țara, cu ploi și vânt puternic. Meteorologii avertizează asupra unui început de săptămână rece

A fost o atmosferă mohorâtă întreaga zi în mai bine de jumătate de țară, inclusiv în București, unde a plouat în reprize.