Colţul de Rai ascuns în Munţii Bihor. Zona este superbă, dar turiștii au o mare problemă

×
Publicitate

Ape de cristal, ce uneori vin de pe stânci, în cascade, peșteri misterioase şi peisaje care îți taie răsuflarea. Toate îi aşteaptă pe turiştii care, la sfârşit de săptămână, aleg zona turistică Padiş.

Colţul de Rai este ascuns în munţi, unde se întâlnesc trei judeţe: Bihor, Cluj şi Alba. Singurul neajuns - se plâng turiștii - este numărul mic de cabane unde se pot caza. Locurile sunt greu de găsit, mai ales la sfârșit de săptămână.

Ca să ajungi în zona turistică Padiş trebuie să urci până la 1.200 de metri altitudine, pe partea de miazănoapte a Munţilor Bihor. Ajungi în comună Pietroasa, aflată la graniţa cu judeţele Cluj şi Alba, iar peisajul te îndeamnă imediat să alegi unul dintre traseele turistice. Zona este aproape sălbatică, uitată undeva, în timp.

Turist: "Sunt cascade, este Cetatea Ponorului, mai jos. Sunt mai multe trasee de explorat în zonă, plus peisajele fantastice. Dar ar mai trebui investiţii. Sunt prea puţine cabane."

Pe Valea Boga, în satul de vacanţă, turiştii sunt nelipsiţi, mai ales la sfârşit de săptămână. Mulţi dintre ei - unii veniţi de peste hotare - şi-au cumpărat case de vacanţă după ce au vizitat de mai multe ori zona.

Citește și
Locul din București unde uiți că ești în oraș. Găsești palmieri, orhidee și o grădină japoneză pentru un bilet de doar 15 lei
Locul din București unde uiți că ești în oraș. Găsești palmieri, orhidee și o grădină japoneză pentru un bilet de doar 15 lei

Localnică: ”Ooo, foarte mulţi. Şi de la Bucureşti şi din toată ţara, şi din Ungaria, şi din străinătate. - o, numa' nu este de vânzare. Şi-ar cumpăra. "

Localnică: "E foarte aglomerat. Vara-i foarte aglomerat, mai ales că pe aicea se merge la cascada Oselu şi Bulbuci, şi foarte multă lume vin ca să le vadă."

Cascadele au dus faima zonei Padiş şi pe bună dreptate. Cea mai spectaculoasă e cascada Bulbuci.

Lucian Frențiu. Montaniard: "Reprezintă o frumoasă cădere de apă, în fața unui perete surplombat. Este o cădere de aproximativ 15 metri, relativ uşor accesibilă, pe un traseu triunghi albastru. O drumeţie de aproximativ o jumătate de oră - 40 de minute. Vă atenţionez că, în perioada aceasta, cascadele sunt şi mai frumoase, debitul este mare, dar, în acelaşi timp, se formează şi gheaţă."

În această perioadă, apa are o nuanţă verzuie şi o limpezime ireală. Aşa că rangerii au amenajat câteva puncte de belvedere şi de recreere pe rău. Ele au completat, de curând, harta cu cele 40 de locuri pentru relaxare, ce poate fi vizualizata şi în format electronic.

Alin Moș, ranger sef Parcul Natural Apuseni: "Astfel de puncte de reconectare la natură sunt, poate, mijlocul cel mai adecvat de a aduce oamenii mai aproape de natură, dar şi, în aceeaşi măsură, de a-i atrage în locuri în care siguranţa lor este mai ridicată, pentru că nu sunt ocuri cu aglomerări umane foarte mari."

O altă atracţie a zonei sunt peşterile.

Gabriel Bonaciu, ghid turistic: "Putem să vorbim despre cele 10 peșteri deschise în regim de speoturism. Sunt peşteri care pot fi vizitate cu echipament special şi însoţiţi de un ghid. "

Zona Padiş e destul de săracă în pensiuni care oferă cazare şi masa. Însă acolo unde se poate sta, gazdele sunt extrem de primitoare.

Alexandru Matei, administrator pensiune: "Mic dejun tradiţional, cina tradiţională, în general, turiştii noştri prefera mic dejun şi cina, pentru că ziua se deplasează pe traseele turistice din zonă."

Cazarea în zona Padiş porneşte de la 100 de lei pe noapte pentru o cameră.

Aveţi cel puţin trei variante prin care puteţi ajunge în zona Padiş. Două rute se desprind din drumurile europene care vin de la Deva, sau Cluj. Iar pentru cei care folosesc transportul în comun, este bine să alegeţi autobuzul care va duce până la Vârtop - Arieșeni, iar de acolo, urmărind marcajul turistic banda roşie, până la platoul Padiş.

Dacă faceţi o excursie pe acele tărâmuri, ţineți cont că în această perioadă, în partea înaltă a zonei, pe platou, zăpada acoperă toate potecile. Cu un echipament bun şi insostiti de ghizi, puteţi ajunge şi pe trasee mai puţin accesibile în acest anotimp. Efortul va fi pe deplin răsplătit de peisajele de vis.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Costumul purtat de Jutta Leerdam la JO, vândut pentru o sumă uriașă! Partenera lui Jake Paul a făcut spectacol la Milano-Cortina
FOTO Costumul purtat de Jutta Leerdam la JO, vândut pentru o sumă uriașă! Partenera lui Jake Paul a făcut spectacol la Milano-Cortina
Citește și...
Locul din București unde uiți că ești în oraș. Găsești palmieri, orhidee și o grădină japoneză pentru un bilet de doar 15 lei
Locul din București unde uiți că ești în oraș. Găsești palmieri, orhidee și o grădină japoneză pentru un bilet de doar 15 lei

În București, în zona Cotroceni, există o oază de verdeață și un loc desprins parcă din altă lume. Este un refugiu de umbră și răcoare pe timp de vară și un loc numai bun de descoperit primăvara

Un oraș din sudul Italiei cucerește turiștii prin peisaje de neuitat. Tradiții locale într-un cadru fermecător. FOTO
Un oraș din sudul Italiei cucerește turiștii prin peisaje de neuitat. Tradiții locale într-un cadru fermecător. FOTO

Căutați o destinație mai puțin cunoscută pentru vacanță? Bari, un oraș fermecător din sudul Italiei, ar putea fi locul perfect pentru o escapadă liniștită și plină de farmec. 

A doua cea mai frumoasă plajă din lume este în Grecia. Unde se află paradisul cu nisip roz și peisaje spectaculoase. FOTO
A doua cea mai frumoasă plajă din lume este în Grecia. Unde se află paradisul cu nisip roz și peisaje spectaculoase. FOTO

O insulă spectaculoasă, celebră pentru nisipul său roz, găzduiește „a doua cea mai frumoasă plajă din lume”, relatează Express

Recomandări
Fost general NATO: Iranul s-a pregătit pentru acest război. "Va fi o rezistență de lungă durată în fața SUA"
Fost general NATO: Iranul s-a pregătit pentru acest război. "Va fi o rezistență de lungă durată în fața SUA"

Departe de a fi o confruntare scurtă, războiul SUA–Israel–Iran poate deveni unul de lungă durată, în condițiile în care Teheranul a descentralizat deciziile la nivel militar și și-a asigurat lanțuri de comandă ce pot fi înlocuite până la nivelul patru.

Donald Trump anunță noi lovituri masive asupra Iranului: „Valul cel mare abia urmează”
Donald Trump anunță noi lovituri masive asupra Iranului: „Valul cel mare abia urmează”

„Valul cel mare de lovituri împotriva Iranului abia de acum încolo urmează!”. Cel puțin așa sună avertismentul lui Donald Trump. În același timp, liderul american admite că pierderile de vieți omenești s-ar putea agrava.

Cristina Chiriac, nominalizată pentru şefia Parchetului General, Viorel Cerbu la conducerea DNA, iar Codrin Miron la DIICOT
Cristina Chiriac, nominalizată pentru şefia Parchetului General, Viorel Cerbu la conducerea DNA, iar Codrin Miron la DIICOT

Ministerul Justiției a anunțat, luni, propunerile de numire pentru ocuparea funcțiilor de conducere în parchetele din sistemul de justiție.