LAZIO - CFR. CFR Cluj a fost învinsă de Lazio cu 1-0, în Europa League
Lazio s-a impus prin golul marcat de argentinianul Joaquin Correa (24) şi rămâne în cursa pentru calificare. Totul se va decide de la distanţă, în ultima etapă, când CFR va juca acasă cu Celtic, câştigătoarea grupei, iar Lazio va evolua la Rennes. Campioana României are nevoie de un punct pentru a merge în primăvara europeană, iar Lazio trebuie să câştige şi CFR să piardă pentru a se califica.
Lazio, care a aliniat o formulă cu mai multe rezerve, a dominat categoric prima repriză, având la pauză o posesie de peste 75%.
Prima ocazie a aparţinut gazdelor, prin Adekanye (17), care a reluat peste poartă din voleu de la 11 metri. Lazio a deschis scorul prin Correa (24), după combinaţie cu Adekanye, argentinianul păcălindu-i apoi pe Peteleu şi Boli.
CFR a reuşit să iasă de sub presiunea la care a fost pusă în prima jumătate de oră şi şi-a creat două ocazii mari de gol. Burcă (27) a şutat de la 24 de metri, însă puţin pe lângă poartă. Djokovic (38) a tras şi el de la distanţă, de la circa 30 m, în bară.
Lazio şi-a mai creat două oportunităţi până la pauză, prin Luis Alberto (32), cu şut din marginea careului, pe lângă ţintă, şi Correa (41), care a scăpat singur cu Arlauskis, dar a tras pe lângă poartă.
Gazdele au fost periculoase şi după pauză, prin Jony (49), care a tras alături puţin din lovitură liberă de la 25 m, pentru ca la faza următoare Acerbi să fie aproape de autogol, însă Proto a salvat cu preţul unui corner. CFR a irosit o nouă ocazie în min. 54, când Păun a şutat din careu, Proto a respins, după care şutul lui Omrani a fost blocat in extremis de Bastos.
Peteleu (60) l-a deposedat pe Luis Alberto în poziţie de gol, iar Luis Alberto a fost imprecis de la 18 metri (77).
CFR, care a câştigat în tur cu 2-1, a forţat egalarea pe final, dar în ciuda dominării nu a reuşit să fructifice.Omrani (72) a şut puţin pe lângă ţintă de la 20 de metri, iar câteva zeci de secunde mai târziu Proto a respins în corner şutul lui Camora. Deac a reuşit o pătrundere, însă a şutat slab şi Proto a reţinut ( (90+2), ultima situaţie a clujenilor fiind lovitura de cap a lui Cestor (90+4), care a ocolit de puţin vinclul.
Meciurile care vor decide configuraţia finală a grupei vor avea loc pe 12 decembrie, la Cluj-Napoca, respectiv Rennes.
Desfășurarea meciului LAZIO - CFR
Minutul 64: Schimbare la CFR. Iese Păun și este înlocuit de Traore.
Minutul 63: Schimbare la Lazio. Iese Adekanye și intră Caicedo.
Minutul 62: Schimbare pentru CFR. Iese Bordeianu și intră Deac.
Minutul 54: Ocazie CFR. Peteleu șutează periculos din interiorul careului, Proto respinge, dar Omrani nu reușește să împingă mingea în poartă.
Minutul 50: Ocazie pentru CFR. Acerbi este aproape de autogol.
Minutul 46: Începe repriza secundă.
Minutul 45+3: Pauză
Minutul 45: Djokovic vede cartonașul galben.
Minutul 38: Bară pentru CFR. Djokovic lovește stâlpul porții cu un șut puternic.
Minutul 27: Ardelenii au o ocazie importantă. Șutul lui Burcă se duce puțin pe lângă poartă.
Minutul 25: Gol Lazio! Correa deschide scorul pentru Lazio.
Minutul 16: Lazio ratează o primă ocazie prin Adekanye. Atacantul trimite peste dintr-o poziție bună.
Minutul 1: Începe meciul.
LAZIO - CFR, meci decisiv pentru clujeni
Conducerea lui CFR s-a pregătit special pentru meciul cu Lazio, astfel că fiecare titular are promisă o primă de 20.000 de euro în cazul calificării.
CFR Cluj este pe locul 2 în Grupa E de Europa League, cu 9 puncte după 4 meciuri. De partea cealaltă, Lazio are 3 puncte şi nu îşi mai poate permite niciun pas greşit. Pentru a mai spera la calificare, italienii trebuie să câştige meciul cu CFR la o diferenţă de cel puţin două goluri, să câştige şi în ultimul meci cu Rennes, iar CFR să piardă şi meciul din ultima etapă.
De partea cealaltă, Lazio are 3 puncte şi nu îşi mai poate permite niciun pas greşit. Pentru a mai spera la calificare, italienii trebuie să câştige meciul cu CFR la o diferenţă de cel puţin două goluri, să câştige şi în ultimul meci cu Rennes, iar CFR să piardă şi meciul din ultima etapă.
Petrescu, încrezător înainte de LAZIO - CFR
Dan Petrescu este încrezător înaintea partidei de pe Olimpico şi vrea să rezolve calificarea în primăvara europeană. „Nu vom juca la egal. Vreau să sparg gheaţa!”, este strigătul de luptă al antrenorului CFR-ului.
„Sunt fericit că m-am întors la Roma, ca jucător era altă viaţă, ca antrenor mult mai stresant! Sper să fie noroc, să sparg gheaţa ca antrenor! Foarte greu să-i surprinzi pe Lazio cu ceva, este echipa de pe locul 3 în Serie A, fac un campionat extraordinar. În tur, am făcut un meci foarte bun şi de aia am câştigat, nu i-am surprins neapărat cu ceva. Ne-am întors la Celtic şi nu a fost bine. Este greu când te întorci, nu e uşor să repeţi performanţă, mai ales că Lazio are 4 victorii şi două egaluri pe teren propriu, a pierdut doar cu Celtic, dar a avut un ghinion incredibil”, a spus Dan Petrescu.
„Ne trebuie un punct, dar nu vom juca la egal. Vrem să câştigăm, dar va fi greu,toate echipele din Italia care au venit pe Olimpico au luat şi 4 goluri. Lazio are un lot mult mai valoros, dar noi vom încerca din nou să facem istorie pentru România", a mai adăugat acest.
Echipele de start
Lazio: Proto - Bastos, Vavro, Acerbi - Lazzari, Parolo, Cataldi, Luis Alberto, Jony - Adekanye, Correa
CFR Cluj: Arlauskis - Cestor, Boli, Burcă, Camora - Bordeianu, Djokovic, Culio - Păun, Omrani, Peteleu