Tătăruşanu, pregătit pentru meciul România Spania: ”Trebuie să ne revenim”

62092679
Agerpres

Portarul echipei naţionale de fotbal a României, Ciprian Tătăruşanu, s-a arătat dezamăgit după partida cu Suedia și a spus că tricolorii trebuie să încerce să-și revină pentru meciul România Spania, care va fi transmis luni de la 21.45 la PRO TV.

 

"Este o dezamăgire pentru că am ratat calificarea la EURO. Acum mai avem un meci cu Spania, trebuie să ne revenim şi să încercăm să facem un joc bun acolo. Toţi ne doream o victorie, dar Suedia a fost mai bună şi trebuie să recunoaştem.

Ne-au dominat de la un capăt la altul. Nu ne-au dat nicio şansă, ăsta e adevărul. Dacă în momentul ăsta am bătut doar Malta şi Feroe înseamnă că asta e valoarea noastră. Este trist, iar noi suferim cel mai mult. Calificarea s-a pierdut pe toată durata preliminariilor, nu doar într-un meci", a spus el, potrivit Agerpres.

Meciul România Spania, luni, în direct la PRO TV.

"Ne-am dorit, dar nu am reuşit să facem un meci bun. Suedezii au fost mai valoroşi decât noi. Cu Suedia cred că am făcut cel mai slab meci din aceste calificări. În afară de meciul cu Malta, cred că până acum am făcut meciuri bune. Nu e vorba că ne-a fost frică să nu luăm gol. Că dacă băteam cu 3-1 toată lumea era fericită. Este un meci de fotbal, nu e nicio tragedie, nu a murit nimeni, dar în seara asta am jucat foarte slab. Toţi am făcut un meci slab şi e o înfrângere normală ţinând cont de jocul prestat. Suporterii ne-au şi fluierat şi sunt îndreptăţiţi", a adăugat portarul.

Ciprian Tătăruşanu susţine că ar fi ciudat ca în barajul Ligii Naţiunilor echipa naţională să fie condusă de un alt selecţioner, și nu de Cosmin Contra.

"Selecţionerul era în vestiar la fel ca noi, dezamăgit, pentru că s-a pierdut calificarea. O decizie în ceea ce îl priveşte va lua el împreună cu preşedintele federaţiei. Nu noi decidem cine va fi antrenor. Dar nu e plăcut să se schimbe antrenorul pentru că la final toţi suntem de vină pentru ratarea calificării, nu numai antrenorul. Ar fi destul de ciudat să avem alt selecţioner la barajul din Liga Naţiunilor", a precizat Tătăruşanu.

România Suedia 0 - 2

 

Echipa naţională de fotbal a României a ratat calificarea la EURO 2020 prin intermediul preliminariilor continentale, după ce a fost învinsă fără drept de apel de Suedia cu scorul de 2-0 (2-0), vineri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în penultimul său meci din Grupa F.

Suedia s-a impus prin golurile marcate de Marcus Berg (18) şi Robin Quaison (34), obţinând calificarea la EURO 2020.

România va juca luni ultimul său meci din preliminariile EURO 2020, cu Spania, la Madrid, pe Stadionul ''Wanda Metropolitano'', la ora 21:45. Meciul România Spania va fi transmis de PRO TV.

"Tricolorii" păstrează şanse de calificare la turneul final de anul viitor prin intermediul barajului Ligii Naţiunilor.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Meciul România - Spania, luni, în direct la PRO TV. Tricolorii mai au o șansă

Luni, de la ora 21:45, în direct la PRO TV, România întâlnește Spania într-un meci cu o miză simbolică.

Cosmin Contra nu va mai fi antrenorul naționalei. Decizia luată după meciul România - Suedia

Cosmin Contra a luat decizia să renunțe la postul său de antrenor al naționalei României indiferent de ce se va întâmpla în ultimul meci din preliminariile Euro, contra Spaniei, care va fi difuzat luni de la ora 21:45 la PRO TV.

Cum explică antrenorul Contra eșecul meciului România - Suedia: ”Ăsta este purul adevăr”

Selecţionerul României, Cosmin Contra, a declarat, vineri, la finalul meciului Românua Suedia, scor 0-2, că adversarii au fost net superiori şi nu le-au dat nicio şansă jucătorilor săi.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Reacția României la propunerea șefei CE pentru Canada. Ce ar însemna statutul de „membru asociat” al UE

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, afirmă că invitaţia lansată de șefa Comisiei Europene, care propune Canadei statutul de „membru asociat” al UE, face parte dintr-o direcţie de aliniere strategică accelerată.