România nu a fost în stare să cheltuie miliardele de la UE pentru reducerea sărăciei: 2.400 de euro pentru fiecare român
Your browser doesn't support HTML5 video.
Suma totală este una record - peste 46 de miliarde de euro, dacă și autoritățile de la noi pun umărul la finanțare. Condițiile au fost anunțate de doi comisari europeni, care au venit aici pentru discuții cu autoritățile.
România este în urmă cu aproape doi ani la atragerea fondurilor europene disponibile până în 2027, prin programele de coeziune. Prin aceste programe, Bruxelles-ul vrea să se asigure că regiunile mai sărace beneficiază de investiții - în educație, sănătate și infrastructură - care să le crească nivelul de trai.
Elisa Ferreira, comisar european pentru coeziune: ”Comisia Europeană și România angajează peste 45 de miliarde de euro, este o sumă substanțială – 2.400 de euro pentru fiecare persoană din România. Regiuni precum Vaslui au venituri de o treime din media europeană, adică o diferență foarte mare între București. Aceste disparități devin mai riscante în perioade de criză, ca acum”.
Laura Culiță, Știrile Pro TV: ”Deși are la dispoziție 31,1 de miliarde de euro de la Bruxelles încă din 2021, abia acum începe efectiv să atragă fondurile. Țara noastră trebuie să pună din surse proprii alte 15,5 miliarde pentru a cofinanța proiectele europene, așadar totalul care încă nu a fost cheltuit trece de 46 de miliarde de euro. Vorbim despre proiectele mari de infrastructură care ar fi putut avansa mult mai repede, dar și despre construcția de școli și spitale. O bună parte din bani - peste patru miliarde de euro, adică 10% din total - sunt destinați măsurilor sociale, adică pentru reducerea sărăciei, precum vouchere și programe de acces la servicii medicale”.
Un miliard de euro pentru voucherele elevilorO prioritate, spun oficialii europeni, sunt copiii din zonele rurale din sudul și estul țării, din comunități defavorizate. Aproape 3.000 de copii pot învăța în fiecare an în unități de învățământ noi sau modernizate, arată planul autorităților.
Nicolas Schmit, comisar european pentru locuri de muncă și drepturi sociale: ”Peste 1,6 miliarde de euro vor susține reformele în educație, ca să ne asigurăm că există acces la educație de calitate. Educația asigură o dezvoltare economică echitabilă. Copiii și tineretul din România continuă să se confrunte cu sărăcia - peste 40% dintre copii sunt în risc de sărăcie și excluziune”.
Banii europeni vor merge către mai multe programe de susținere a celor vulnerabili.
De exemplu, se alocă un miliard de euro pentru acordarea de vouchere elevilor, ca să-și cumpere haine și rechizite, dar și pentru programul de mese calde, care ar urma să aibă un milion de beneficiari. În sumă sunt incluse și trusouri pentru nou-născuți, iar studenții cu burse de merit vor primi în plus 1.500 de lei.