În România s-a dublat ponderea persoanelor sărace care provin din părinți fără educație

62119470
Getty

România este pe primul loc în Uniunea Europeană la ponderea persoanelor adulte aflate în risc de sărăcie ale căror părinţi au avut un nivel redus de educaţie (37,4%), aproape dublă faţă de media de 20,3% înregistrată în anul 2019, arată datele Eurostat.

Comparativ, doar 9,3% dintre persoanele adulte din Cehia erau în risc de sărăcie în 2019, chiar dacă au avut părinţi cu un nivel redus de educaţie.

În plus, datele Eurostat mai arată că în timp ce în UE ponderea persoanelor în risc de sărăcie ale căror părinţi au avut un nivel redus de educaţie a înregistrat o creştere modestă în ultimul deceniu, de la 19,8% în 2011 până la 20,3% în 2019, în România creşterea a fost una semnificativă, de la 24,3% în 2011 până la 37,4% în 2019.

În schimb, Cehia şi România sunt statele UE cu cel mai mic risc de sărăcie în rândul persoanelor ale căror părinţi au avut un nivel ridicat de educaţie, cu 2,3%, respectiv 3,2%, în timp ce media la nivelul UE este de 8,6%.

Comparativ, în Austria şi Suedia riscul de sărăcie în rândul persoanelor ale căror părinţi au un nivel ridicat de educaţie este semnificativ mai mare decât în UE sau România, de 14,8% respectiv 12,7%.

 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62228671
Primul oraș din România care are energie 100% regenerabilă pentru următorul an
Unităţile de învăţământ, instituţiile publice şi de cultură aparţinând municipalităţii, iluminatul public şi semaforizarea din Braşov au trecut pe consum de energie electrică verde 100%.
62228691
Copiii din România care se nasc în familii nevoiașe riscă să fie săraci și la maturitate. Cum putem combate acest fenomen
Ultima raportare Eurostat arată că în România copiii care se nasc în familii nevoiașe au un risc dublu de a fi săraci la maturitate, față de cei crescuți de părinți cu o situație materială bună.
62217959
Studiu: 46% dintre copiii români spun că sunt bătuți sau loviți în familie. Doar 28% dintre părinți recunosc acest lucru
Un copil din doi este lovit în familie, 18% se culcă flămânzi, 5% sunt supuşi abuzurilor fizice în şcoli şi creşte incidenţa abuzului sexual în afara familiei, potrivit unui studiu al Salvaţi Copiii.