Marian Godină, reacție după mitingul PSD: ”Am văzut nişte oameni care îmi provoacă milă”

61902933
Facebook.com

Marian Godină a comentat, într-o postare pe Facebook, evenimentul de sâmbătă seară, din Piața Victoriei, la care au participat peste 100.000 de persoane.

Polițistul nu s-a arătat surprins de numărul mare de participanți, spunând că era de așteptat a PSD să reușească să aducă în Capitală atât de mulți manifestanți. 

În schimb, spune că o parte din participanți i-au provocat milă.

Iată mesajul polițistului:

Observ că mulți sunt foarte dezamăgiți de numărul mare de oameni care au fost prezenți astăzi la București, de prin toată țara. Nu prea înțeleg dezamăgirea asta. Eu aș fi fost dezamăgit dacă toți acei oameni ar fi venit acolo dintr-o convingere proprie atât de puternică încât să-i facă măcar să își achite singuri deplasarea și să o facă nechemați de nimeni. Aș fi fost dezamăgit dacă aș fi văzut că sunt acolo oameni de-a dreptul revoltați, oameni cu un anumit grad de cultură și de educație. Abia atunci m-aș fi întrebat ce-i în neregulă cu acei oameni. În schimb, am văzut niște oameni care îmi provoacă milă, oameni care s-ar fi bucurat și pentru simplul fapt că se plimbă cu autobuzul gratis și că au ocazia (poate unică în viață) de a vedea Bucureștiul. De ce aș fi dezamăgit?

Citește și
CTP și-a pierdut răbdarea: Nicușor Dan este ”prost și fricos”. ”I-o fi luat Dumnezeu mințile?”
CTP și-a pierdut răbdarea: Nicușor Dan este ”prost și fricos”. ”I-o fi luat Dumnezeu mințile?”

Nu m-a uimit deloc ce s-a întâmplat azi, mă așteptam ca un partid politic mare să poată aduna atâția oameni. Dar fiți siguri că asta au putut-o face o dată. A doua oara va fi foarte greu, asta pentru că va fi greu de suportat încă o dată asemenea cheltuieli, unii dintre "protestatari" vor fi prea obosiți, iar alții, așa cum spuneam, îsi vor fi văzut deja împlinit visul de a vizita capitala.

Pe mine singurul eveniment care m-a afectat emoțional azi, a fost meciul Simonei Halep, pe care l-am urmărit cu sufletul la gură.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Lionel Messi a mers la Casa Albă și s-a întâlnit cu Donald Trump! Imaginile momentului
GALERIE FOTO Lionel Messi a mers la Casa Albă și s-a întâlnit cu Donald Trump! Imaginile momentului
Citește și...
CTP și-a pierdut răbdarea: Nicușor Dan este ”prost și fricos”. ”I-o fi luat Dumnezeu mințile?”
CTP și-a pierdut răbdarea: Nicușor Dan este ”prost și fricos”. ”I-o fi luat Dumnezeu mințile?”

CTP spune despre Nicușor Dan că este ”prost și fricos”, în cea mai dură ieșire a sa împotriva președintelui pe care l-a susținut și despre care afirmă chiar și acum, răspicat, că îl va vota întotdeauna atunci când va candida contra lui George Simion.

Ce șpagă a dat un șofer din Tg. Mureș pentru a-și recupera permisul, după ce a fost prins beat la volan
Ce șpagă a dat un șofer din Tg. Mureș pentru a-și recupera permisul, după ce a fost prins beat la volan

Un tânăr de 27 de ani a fost reţinut după ce a fost surprins în flagrant în timp ce încerca să mituiască doi poliţişti pentru a-şi recupera permisul de conducere auto, reţinut pentru conducere sub influenţa alcoolului, în municipiul Târgu Mureş.

Catedrala Națională a ajuns în universul Minecraft, unul dintre cele mai populare jocuri video din istorie. Ce spune Biserica
Catedrala Națională a ajuns în universul Minecraft, unul dintre cele mai populare jocuri video din istorie. Ce spune Biserica

Catedrala Națională a ajuns în universul Minecraft, unul dintre cele mai populare jocuri video din toate timpurile. Utilizatorii pot explora liber monumentala creație ortodoxă din București, a transmis creatorul legendarului joc. 

Recomandări
Ordonanța pentru reforma administrației, atacată la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului
Ordonanța pentru reforma administrației, atacată la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului

Avocatul Poporului a trimis Curţii Constituţionale a României o sesizare în legătură cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care vizează reforma administraţiei publice centrale şi locale.  

Premierul Bolojan a cerut sprijinul Emiratelor Arabe Unite pentru facilitarea zborurilor românilor care vor să revină în țară
Premierul Bolojan a cerut sprijinul Emiratelor Arabe Unite pentru facilitarea zborurilor românilor care vor să revină în țară

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut vineri o convorbire telefonică cu Alteţa Sa Şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, Preşedintele Emiratelor Arabe Unite.

Război în Iran, ziua a șaptea. Armata israeliană susţine că 50 de avioane au bombardat buncărul subteran al lui Khamenei
Război în Iran, ziua a șaptea. Armata israeliană susţine că 50 de avioane au bombardat buncărul subteran al lui Khamenei

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a șapte zi și continuă să se intensifice. Într-o nouă fază a operațiunilor, avioanele de luptă israeliene au lansat noi atacuri asupra Iranului. Și bastionul Hezbollah din Beirut a fost lovit puternic.