Marian Godină, reacție după mitingul PSD: ”Am văzut nişte oameni care îmi provoacă milă”

61902933
Facebook.com

Marian Godină a comentat, într-o postare pe Facebook, evenimentul de sâmbătă seară, din Piața Victoriei, la care au participat peste 100.000 de persoane.

Polițistul nu s-a arătat surprins de numărul mare de participanți, spunând că era de așteptat a PSD să reușească să aducă în Capitală atât de mulți manifestanți. 

În schimb, spune că o parte din participanți i-au provocat milă.

Iată mesajul polițistului:

”Observ că mulți sunt foarte dezamăgiți de numărul mare de oameni care au fost prezenți astăzi la București, de prin toată țara. Nu prea înțeleg dezamăgirea asta. Eu aș fi fost dezamăgit dacă toți acei oameni ar fi venit acolo dintr-o convingere proprie atât de puternică încât să-i facă măcar să își achite singuri deplasarea și să o facă nechemați de nimeni. Aș fi fost dezamăgit dacă aș fi văzut că sunt acolo oameni de-a dreptul revoltați, oameni cu un anumit grad de cultură și de educație. Abia atunci m-aș fi întrebat ce-i în neregulă cu acei oameni. În schimb, am văzut niște oameni care îmi provoacă milă, oameni care s-ar fi bucurat și pentru simplul fapt că se plimbă cu autobuzul gratis și că au ocazia (poate unică în viață) de a vedea Bucureștiul. De ce aș fi dezamăgit?

Nu m-a uimit deloc ce s-a întâmplat azi, mă așteptam ca un partid politic mare să poată aduna atâția oameni. Dar fiți siguri că asta au putut-o face o dată. A doua oara va fi foarte greu, asta pentru că va fi greu de suportat încă o dată asemenea cheltuieli, unii dintre "protestatari" vor fi prea obosiți, iar alții, așa cum spuneam, îsi vor fi văzut deja împlinit visul de a vizita capitala.

Pe mine singurul eveniment care m-a afectat emoțional azi, a fost meciul Simonei Halep, pe care l-am urmărit cu sufletul la gură.”

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
61965589
Sute de români au alergat pentru a ajuta o familie nevoiașă, fără casă
Amatorii de sport şi-au daţi sâmbăta întâlnire în Bistriţa Năsăud, la un semimaraton caritabil.
61965506
Câteva mii de oameni, prezenți la Marșul Diversității. Steag LGBT imens, pe Calea Victoriei
Câteva mii de oameni, au participat, sâmbătă, în Bucureşti, la Marșul Diversității. Au pornit din Piața Victoriei și s-au oprit la Universitate.
61955956
Acuzații grave lansate de familia unei eleve din Ploiești. Profesorul fetei neagă
O elevă a Colegiului Național I. L. Caragiale din Ploiești nu intră în Evaluarea Națională după ce a fost lăsată corigentă la matematică.