Regele Charles al III-lea l-a felicitat pe Nicușor Dan: „Relaţia dintre ţările noastre va prospera”

Regele Charles și regina Camilla
Getty

Regele Charles al III-lea şi-a exprimat convingerea că relaţia dintre Marea Britanie şi România va prospera în timpul mandatului preşedintelui Nicuşor Dan.

Suveranul britanic i-a transmis lui Nicuşor Dan un mesaj cu ocazia începerii mandatului de preşedinte al României. Mesajul i-a fost înmânat şefului statului luni de ambasadorul Regatului Unit la Bucureşti, Giles Portman.

Adresându-i, alături de regina Camilla, „cele mai calde felicitări" pentru alegerea în funcţia de Preşedinte al României, Charles subliniază că mandatul lui Nicuşor Dan începe într-o perioadă de mare incertitudine în Europa şi în lume şi cu multe provocări, de la combaterea schimbărilor climatice şi protejarea naturii, până la încheierea teribilului conflict din Ucraina.

„Îmi amintesc foarte bine vizita mea din 2022 la Centrul Romexpo din Bucureşti, unde ne-am întâlnit când eraţi primar. Ştiu că, sub conducerea dumneavoastră, nu numai că relaţia dintre ţările noastre va prospera, dar vom rămâne uniţi în activitatea noastră comună, inclusiv în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina şi stabilitatea regiunii", scrie Charles în mesajul publicat integral pe pagina de Facebook a Ambasadei britanice.

De asemenea, regele evocă momentele pe care le-a petrecut în România şi dă asigurări că Marea Britanie rămâne unul dintre cei mai apropiaţi prieteni şi parteneri ai României.

Citește și
Ilie Bolojan
Moțiune simplă împotriva ministrului interimar al Educației, Ilie Bolojan, la doar trei zile după preluarea mandatului

„Mă gândesc cu plăcere la timpul petrecut în România în ultimii douăzeci şi şapte de ani, după ce am călătorit prin ţară şi am ajuns să cunosc şi să preţuiesc arta, cultura şi patrimoniul arhitectural al ţării dumneavoastră, precum şi toţi oamenii din România pe care mă consider atât de norocos că i-am întâlnit. Ştiu că, în Marea Britanie, România are unul dintre cei mai apropiaţi prieteni şi parteneri, o relaţie cu atât mai strânsă şi vibrantă cu cât aici există o diasporă românească înfloritoare, care contribuie atât de mult la ţara noastră", mărturiseşte regele în mesajul său, semnat "Charles R.".

Noul preşedinte al României, Nicuşor Dan, şi-a preluat mandatul, luni, la Palatul Cotroceni. Anterior, în cadrul şedinţei solemne de la Palatul Parlamentului, Nicuşor Dan a depus jurământul de învestitură, devenind astfel cel de-al cincilea preşedinte al României.

Articol recomandat de sport.ro
Eleonora Incardona a avut probleme la meciul lui Inter
Eleonora Incardona a avut probleme la meciul lui Inter
Citește și...
Moțiune simplă împotriva ministrului interimar al Educației, Ilie Bolojan, la doar trei zile după preluarea mandatului
Moțiune simplă împotriva ministrului interimar al Educației, Ilie Bolojan, la doar trei zile după preluarea mandatului

Grupul PACE Întâi România va depune o moțiune simplă împotriva lui Ilie Bolojan, intermiar la Educație după demisia lui Daniel David.

Primarii PSD refuză întâlnirea cu șeful Guvernului din care face parte și PSD, ca să nu „legitimeze austeritatea”
Primarii PSD refuză întâlnirea cu șeful Guvernului din care face parte și PSD, ca să nu „legitimeze austeritatea”

Premierul Ilie Bolojan se deplasează vineri la Iaşi şi Botoşani, unde urmează să aibă discuţii cu primarii din cele două judeţe pe teme ce ţin de administraţia publică locală.

Ministrul Economiei: Lipsa bugetului până acum este „semi-eşec”. Coaliția are forța să reformeze statul, dar pierde timp
Ministrul Economiei: Lipsa bugetului până acum este „semi-eşec”. Coaliția are forța să reformeze statul, dar pierde timp

Ministrul Economiei, Irineu Darău (USR), este de părere că elaborarea bugetului de stat este „primul test de maturitate” al coaliţiei de guvernare.

Recomandări
Mai mulți români au plătit cash mașini de peste 100.000 de euro. Ce riscă cei vizați de ANAF, pe lângă sechestru
Mai mulți români au plătit cash mașini de peste 100.000 de euro. Ce riscă cei vizați de ANAF, pe lângă sechestru

Sunt multe mașini de lux în România, fără ca proprietarii să poată justifica sursa banilor cu care le-au cumpărat.

Gerul siberian deja năprasnic se va înteți. Localitatea din România unde e cel mai frig din ultimii 14 ani
Gerul siberian deja năprasnic se va înteți. Localitatea din România unde e cel mai frig din ultimii 14 ani

Este ger de crapă pietrele în Moldova. În județul Botoșani au fost minus 16 grade Celsius, iar la Iași minus 14. Și în Delta Dunării, la Mahmudia, au fost minus 11 grade, cea mai mică temperatură din ultimii 14 ani.

Explozie a numărului de contribuabili la Sănătate: de la 7 la 12 milioane în mai puțin de un an. Unde se duc noile fonduri
Explozie a numărului de contribuabili la Sănătate: de la 7 la 12 milioane în mai puțin de un an. Unde se duc noile fonduri

Numărul românilor care plătesc asigurarea de sănătate (CASS) a crescut în ultimele luni ca urmare a modificărilor legislative.