Nicușor Dan a preluat puterea de la Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni. Surse: Cine ar putea fi noii consilieri prezidențiali

×
Publicitate

După jurământ, noul președinte Nicușor Dan a ajuns la Palatul Cotroceni. El a fost întâmpinat de Garda de onoare și, deși ploua torențial, nu a dorit să fie ajutat de nimeni cu o umbrelă.

Înăuntru l-a așteptat Ilie Bolojan, care a fost președinte interimar timp de o sută de zile. Acesta i-a predat simbolic puterea.

La ora 13 și 29 de minute, sub o ploaie torențială, Nicușor Dan a pășit pentru prima oară în calitate de șef al statului pe platoul din fața Palatului Cotroceni.

A fost întâmpinat de șefa de protocol de la Cotroceni, Delia Dinu, cea care a lucrat alături de 3 președinți de stat până în acest moment. Nicușor Dan a coborât din mașină singur, nu a avut nevoie de umbrelă sau de cineva care să stea în spatele domniei sale.

Ulterior, cu pas apăsat și cu privirea înainte s-a îndreptat spre podium și a salutat Garda de Onoare.

În aplauzele celor prezenți, Nicușor Dan a plecat spre mașina care l-a lăsat la intrare în Palatul Cotreceni. Acolo a fost întâmpinat de Ilie Bolojan, președintele interimar care a condus țara o sută de zile, după demisia lui Klaus Iohannis.

În interior, în spatele ușilor închise, a avut loc transferul oficial al puterii. După discuția dintre cei doi, Nicușor Dan l-a condus până la ieșire pe Ilie Bolojan.

După ceremonia de la Cotroceni, Ilie Bolojan a ieșit discret din Palatul Cotroceni, unde s-a instalat Nicușor Dan.

În calitatea sa de președinte al României, el a anunțat că va începe negocierile cu partidele pentru formarea guvernului și își va prezenta echipa prezidențială.

Pentru ca tranziția să fie făcută treptat, până pe 30 iunie va fi ajutat de o parte dintre consilierii fostului președinte interimar.

Potrivit unor surse, pe lista potențialilor consilieri ai lui Nicușor Dan se află Corneliu Bjola, Dacian Cioloș, Cristian Preda, Iulian Fota sau Teodor Baconschi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62546924
Filmul zilei în care Nicușor Dan a devenit, oficial, președintele României. Discursul din Parlament a fost primit cu aplauze

România are, de luni, 26 mai, un nou președinte. Nicușor Dan a depus jurământul de credință în Parlament, într-o ședință solemnă la care au participat foști șefi de stat, fețe bisericești și reprezentanți ai instituțiilor din țară și din străinătate.

62546900
Analiză POLITICO: Nicușor Dan începe „o nouă muncă de coșmar” ca președinte al României

Publicația POLITICO a titrat o amplă analiză despre ziua învestirii în funcție a președintelui României Nicușor Dan.

62528840
Lovitură pentru președinta partidului POT, Anamaria Gavrilă. Alți parlamentari au demisionat, iar grupul din Senat se dizolvă

Partidul Oamenilor Tineri (”POT”), condus de Anamaria Gavrilă, a suferit, luni, o adevărată lovitură parlamentară, după ce încă doi membri au anunțat că demisionează din acest partid, iar grupul POT din Senat a fost dizolvat automat.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.