Pensiile de stat care nu au crescut după recalculare nu vor fi indexate cu inflația. Cum se vor mări pensiile militarilor
Your browser doesn't support HTML5 video.
În schimb, tot Senatul a votat luni ca pensiile militarilor să fie recalculate și majorate de câte ori cresc lefurile în armată.
Cei peste 700 de mii de pensionari care după recalcularea din septembrie au rămas cu pensia aflată în plată nemajorată, sperau ca prin acest proiect de lege veniturile să le fie, totuși, indexate la începutul fiecărui an cu rata medie a inflației.
Proiectul de lege a fost, însă, respins în Senat, ca prima cameră sesizată. Cei vizaţi trebuie să aştepte până când pensiile celor cu aceeaşi funcţie, dar care au fost pensionaţi în condiţii defavorabile, vor fi indexate astfel încât sumele să devină în timp egale.
Pe de altă parte, în plenul Senatului a fost adoptată legea inițiată de PNL prin care pensiile militarilor vor fi indexate în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie. Măsura nu se aplică doar în cazul miilitarilor. Ar beneficia de ea și polițiștii și funcționarii publici cu statut special din penitenciare.
Un articol care a iscat controverse este, însă, cel care prevede ca membrii din Guvern și parlamentarii să nu primească aceste măriri în perioada cât sunt în funcție.
Dacă și parlamentarii ar fi primit măriri odată cu modificarea legii atunci și pensia lui Nicolae Ciucă ar fi crescut cu 20%, au arătat social-democrații.
Surse liberale spun, însă, că președintele Senatului nu își dorește această mărire de pensie și nu vrea ca proiectul să fie respins dacă și parlamentarii, inclusiv el, ar beneficia de prevederile acestei legi.
Excluderea parlamentarilor și a membrilor Guvernului ar putea, însă, să fie discriminatorie și neconstituțională, susțin unii parlamentari, dar și Guvernul.
Nicoleta Pauliuc, senator PNL: „Dacă cineva ar face contestație la CCR și ar invoca inconstituționalitatea unui text de lege, atunci CCR se va pronunța pe acel articol, dacă e declarat neconstituțional, apoi proiectul de lege își urmează parcursul, merge mai departe la promulgare.”
Titus Corlățean, senator PSD: „Este un moment al revenirii la normalitate. În sfârșit putem să rezolvăm inechitățile din sistem. Ăsta e motivul pentru care PSD-ul votează.”
Senatorii USR au criticat proiectul, pentru că nu rezolvă toate problemele privind pensiile.
Irineu Dârau senator USR: „S-a spus aici, pentru o categorie se rezolvă parțial. Sunt foarte multe inechități în sistemul de salarizare publică și în sistemul de pensii publice.”
Senatul este camera decizională, iar proiectul merge acum la Președinte spre promulgare. După intrarea în vigoare a legii, casele de pensii vor avea la dispoziție 30 de zile pentru a recalcula pensiilor militarilor.