Fierbere mare și negocieri înaintea moțiunii de cenzură. Care sunt calculele politicienilor

×
Publicitate

Fierbere mare și acuzații dure pe scena politică înaintea votului pentru moțiunea de cenzură depusă de PSD. Liberalii spun că moțiunea este "o poțiune de cianură", în timp ce social- democrații vorbesc de "pânde-mită generalizată".

 

PSD susține că are voturile necesare, pentru a da jos Guvernul Orban. Votul se va da luni, în Parlament.

Politicienii au lăsat pandemia deoparte și se luptă cu toate armele pentru putere.

Social-democrații acuză că liberalii încearcă să le fure parlamentarii înaintea votului de luni din Parlament.

Citește și
PNL îl readuce în prim-plan pe fostul președinte al PC, liberal din 2020. Funcția pentru care a fost propus
PNL îl readuce în prim-plan pe fostul președinte al PC, liberal din 2020. Funcția pentru care a fost propus

Marcel Ciolacu, președinte PSD: "Am înțeles de la colegii mei parlamentari, deputați și senatori, că deja sunt sunați de celebrul domnul Barbu secretarul general al Guvernului, acel infractor care invită la guvern pe parlamentari să bea cafele. Îl anunț că nu va reuși să fure pe ultima sută de metri parlamentari PSD".

Că negocierile sunt aprige o recunoaște chiar șeful guvernului.

Ludovic Orban, prim ministrul României: ”Negocierile nu sunt publice. Ar fi culmea să vă dau lista parlamentarilor cu care am negociat ca să știe PSD-ul cu cine am negociat. Nu i-aș spune moțiune de cenzură. I-aș spune poțiunea de cianură cu care PSD vrea să otrăvească din nou România”.

Ca guvernul să fie demis social-democrații au nevoie de 233 de voturi, jumătate plus unu din numărul de deputați și senatori.

 

PSD anunță o moțiune și în următoarea sesiune parlamentară

 

Teoretic, dacă parlamentarii PSD, ALDE și ProRomânia ar vota moțiunea ar trece, dar la limită, oricum până luni e cale lungă și cum trasesimul politic a devenit obișnuință la noi în țară este posibil să vedem în acest timp și alți parlamentari care trec dintr-o tabără în alta.

Dacă moțiunea este adoptată și cade guvernul, va mai trece o vreme până când vom avea un nou premier cu un nou cabinet.

Klaus Iohannis, președintele României: ”Cred că toată lumea își dă seama de ce nu trebuie să treacă această moțiune. Suntem în pandemie, în criză economică și oricum avem alegeri peste câteva săptămâni. Deci ce rost are o moțiune de cenzură în aceste condiții? Nu cred că PSD își imaginează sau își dorește să preia guvernarea. PSD își dorește pur și simplu să arunce țara în aer și asta mi se pare un lucru grav”.

Cristian Pârvulescu, analist politic: ”Suntem în ziua în care avem cele mai multe persoane diagnosticate, 1.504, numărul de decese rămâne important, sunt țări din Europa care ne trec în zona roșie. Toate aceste lucruri ne arată că n-ar fi momentul oportun pentru așa ceva. E o încercare disperată de a arata că PSD contează pe scena politică românească”.

Parlamentarii USR au anunțat că nu vor vota moțiunea, în timp ce udemeriștii încă nu s-au decis.

Social-democrații susțin că dacă nu reușesc să dărâme guvernul acum, în septembrie, în viitoarea sesiune parlamentară vor depune o altă moțiune de cenzură.

 

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
PNL îl readuce în prim-plan pe fostul președinte al PC, liberal din 2020. Funcția pentru care a fost propus
PNL îl readuce în prim-plan pe fostul președinte al PC, liberal din 2020. Funcția pentru care a fost propus

Biroul Politic Naţional al PNL a decis, luni, ca Daniel Constantin, fost președinte al Partidului Conservator și mebru al formațiunii din 2020, să fie propus pentru funcţia de preşedinte al Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior.

Ce le-a spus Ilie Bolojan liderilor PNL la câteva ore după ce a acceptat „pachetul de relansare economică” al PSD
Ce le-a spus Ilie Bolojan liderilor PNL la câteva ore după ce a acceptat „pachetul de relansare economică” al PSD

Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, le-a propus, luni, colegilor de partid, în prima şedinţă a Biroului Politic Naţional, ca asumarea răspunderii pentru reforma administraţiei şi pentru pachetul de relansare economică să aibă loc în 29 ianuarie.

Ce l-a asigurat Nicușor Dan pe șeful forțelor NATO din Europa. Generalul SUA Alexus G. Grynkewich, promisiune la Cotroceni
Ce l-a asigurat Nicușor Dan pe șeful forțelor NATO din Europa. Generalul SUA Alexus G. Grynkewich, promisiune la Cotroceni

Cel mai important comandant operațional NATO, un general american, este, în aceste zile, în România.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.