Roxana Anghel, dublă medaliată la Jocurile Olimpice de la Paris: Este ireal, nu-mi vine să cred că am câştigat cu 8+1

62472002

Roxana Anghel, campioană olimpică cu barca de 8+1 şi vicecampioană olimpică la dublu rame alături de Ioana Vrînceanu, a declarat că trăieşte un sentiment unic, subliniind că încă nu conştientizează că este dublă medaliată olimpică.

„Este un sentiment ireal, nu pot descrie în cuvinte, nu-mi vine să cred că am câştigat cu 8+1, chiar dacă am fost favorite. Mă simt foarte bucuroasă şi mândră de toată echipa. E ireal că am urcat pe podiumul olimpic de două ori“, a spus Anghel la TVR Sport.

Eu încă nu realizez ce se întâmplă cu mine. Le mulţumesc că mi-au dat această ocazie. Le felicit pe ele, a spus cârmaciul Victoria Ştefania Petreanu, la care colegele ei i-au transmis că nu ar fi putut face nimic fără ea.

Echipajul de 8+1 al României, format din Mădălina Bereş, Roxana Anghel, Maria Rusu, Iuliana Buhuş, Adriana Adam, Amalia Bereş, Iuliana Popa, Simona Radiş şi Victoria Petreanu, a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris. Este a treia medalie pentru România la JO, după cele câştigate de David Popovici (înot) şi Marian Florian Enache şi Andrei Sebastian Cornea (dublu vâsle), şi a şaptea per total.

Vineri, au obţinut argintul olimpic canotoarele Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin şi Gianina Van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin categorie uşoară.

Citește și
Ultima zi a Jocurilor Olimpice de iarnă 2026. Unde are loc ceremonia de final
Ultima zi a Jocurilor Olimpice de iarnă 2026. Unde are loc ceremonia de final

România mai are patru medalii; două de aur câştigate de David Popovici la înot 200 metri liber şi Marian Florian Enache şi Andrei Sebastian Cornea la canotaj dublu vâsle masculin, una de argint obţinută de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la canotaj dublu vâsle feminin şi una de bronz câştigată de David Popovici la înot 100 metri liber.

Articol recomandat de sport.ro
Cristi Tănase a divorțat!
Cristi Tănase a divorțat!
Citește și...
Ultima zi a Jocurilor Olimpice de iarnă 2026. Unde are loc ceremonia de final
Ultima zi a Jocurilor Olimpice de iarnă 2026. Unde are loc ceremonia de final

Jocurile Olimpice de iarnă din 2026 de la Milano-Cortina ajung la final, după nenumărate momente memorabile și titluri de presă care au uimit atât spectatorii ocazionali, cât și fanii.

Jordan Chiles a făcut apel la Tribunalul Suprem Elveţian. Contestă decizia TAS care i-a acordat bronzul Anei Maria Bărbosu
Jordan Chiles a făcut apel la Tribunalul Suprem Elveţian. Contestă decizia TAS care i-a acordat bronzul Anei Maria Bărbosu

Avocaţii gimnastei americane Jordan Chiles au depus, luni, un recurs la Tribunalul Suprem Elveţian, pentru a contesta retragerea medaliei de bronz care i-a fost acordată iniţial la Jocurile Olimpice de la Paris.

Sabrina Maneca-Voinea continuă lupta pentru medalia de bronz de la JO. Gimnasta a făcut apel la Tribunalul Suprem Elveţian
Sabrina Maneca-Voinea continuă lupta pentru medalia de bronz de la JO. Gimnasta a făcut apel la Tribunalul Suprem Elveţian

Jordan Chiles nu este singura gimnastă care mai luptă pentru medalia de bronz din finala exercițiului la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

Recomandări
Analist: Europa este implicată din prima zi în războiul din Orientul Mijlociu. Apărarea înseamnă o formă de atac, pentru Iran
Analist: Europa este implicată din prima zi în războiul din Orientul Mijlociu. Apărarea înseamnă o formă de atac, pentru Iran

Tensiunile din Orientul Mijlociu pun pe jar și Europa. În Marea Britanie, autoritățile sunt în alertă. La Londra, poliția metropolitană a arestat patru bărbați, suspectați că ar fi spionat comunitatea evreiască în favoarea Iranului.

Interceptări. Șefii Vămii Constanța Sud luau șpagă până la 350 de euro per container. Ajungeau 1.000 pe zi
Interceptări. Șefii Vămii Constanța Sud luau șpagă până la 350 de euro per container. Ajungeau 1.000 pe zi

Corupție la vârf în Portul Constanța. Fostul șef al Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și adjunctul acestuia, au fost reținuți de DNA, într-un dosar de luare de mită după ce ar fi fost prinși în flagrant.

Război în Iran, ziua a șaptea. Garda Revoluționară Iraniană a anunțat că a început cea de-a 23-a serie de atacuri
Război în Iran, ziua a șaptea. Garda Revoluționară Iraniană a anunțat că a început cea de-a 23-a serie de atacuri

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a șapte zi și continuă să se intensifice. Într-o nouă fază a operațiunilor, avioanele de luptă israeliene au lansat noi atacuri asupra Iranului. Și bastionul Hezbollah din Beirut a fost lovit puternic.