Volodimir Zelenski, avertizat la începutul invaziei că forțele ruse vor încerca să-l omoare cu gaze mortale
Un nou raport Washington Post citat de businessinsider.com arată că, în primele zile de război, când forțele ruse avansau spre Kiev, existau temeri că președintele Zelenski ar putea fi omorât cu un potențial gaz mortal.
Oleksiy Arestovych, un consilier militar al lui Zelenski, spune că liderul ucrainean a fost avertizat de garda prezidențială că biroul său este o „țintă”.
Consilierul militar al lui Zelenski l-a îndemnat pe acesta, la începutul invaziei ruse, să se mute într-o locație din afara Kievului.
„S-a vorbit despre baricadarea ieșirilor și eliberarea de gaz”, a spus Arestovici despre forțele ruse care se apropiau.
Oleksiy Danilov, șeful Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, l-a mai avertizat pe Zelenski cu privire la faptul că există informații care indică un plan de a-l ucide sau captura.
Zelenski a mai fost avertizat că trebuie să se asigure că oricine din apropierea lui care deține o armă este de încredere.
Aceste informații au fost dezvăluite în contextul în care Moscova a susținut afirmații false potrivit cărora Ucraina a fost condusă de naziști, astfel justificând invazia.
Volodimir Zelenski este primul președinte evreu al Ucrainei, iar în familia sa au existat persoane care au murit în timpul Holocaustului.
Zelenski, celebru pentru replica: Am nevoie de muniție, nu de o plimbareLa acel moment, Zelenski părea conștient de faptul că viața lui poate fi pusă în pericol în orice moment.
„Este posibil să fie ultima dată când mă vezi în viață”, spunea Zelesnki la sfârșitul lunii februarie, adresându-se liderilor mondiali.
În ciuda avertismentelor, Volodimir Zelenski a refuzat să părăsească Kievul, mișcarea președintelui ucrainean fiind aplaudată în întreaga lume.
Liderul ucrainean este acum celebru pentru replica: „Lupta este aici. Am nevoie de muniție, nu de o plimbare".
Sursa: Business Insider
Etichete: Rusia , Ucraina , Volodomir Zelenski
Dată publicare: 25-08-2022 18:51