Vijeliile fac prăpăd în Europa. Din cauza caniculei și a aglomerației, unele magazine din Barcelona au pus taxă turiștilor

×
Codul embed a fost copiat

După valul de căldură care a cotropit o mare parte din Europa, în unele orașe din Italia, Franța sau Germania au făcut prăpăd vijeliile.

Pagubele sunt considerabile, iar localnicii fac încă bilanțul. Și turismul a fost afectat de vremea extremă.

Acoperișuri smulse, inundații și mașini distruse de copacii doborâți de vântul puternic sunt pagubele lăsate în urmă de ploile torențiale, în regiunea Lombardia din nordul Italiei. Au fost cel puțin 300 de intervenții ale pompierilor, multe în zona lacului Como. Pagubele nu s-au limitat doar la infrastructură. Într-un oraș din aceeași provincie, trei excursioniști au fost răniți de un copac căzut.

O furtună a făcut prăpăd şi în estul Franței. În orașul Strasbourg de exemplu, grindina a avut dimensiunea unor mingi de tenis.

Iar într-un land din vestul Germaniei, o tornadă a lăsat în urmă acest peisaj dezolant. 30 de case au fost avariate, iar unele au nevoie acum de reparaţii serioase. Din fericire, toate casele, cu excepția uneia, sunt încă locuibile. Și, cel mai important, nu au fost răniți.

Citește și
propaganda china
China preia propaganda Kremlinului: Dușmanul Europei nu este Rusia, ci un ”demon”. ”NATO nu mai contează”

Între timp, Spania continuă să se topească sub un soare arzător. În Capitală, localncii îndură resemnați cele peste 40 de grade Celsius.

Și mai rău este în Barcelona, unde aglomeraţia turiștilor nu face decât să înrăuțească situația. În anumite intervale, unele magazine au încercat chiar să limiteze accesul turiștilor impunându-le o...taxă de intrare.

Renumita atracție turistică "Drumul regelui" din apropiere de Malaga, cu peisaje desprinse parcă dintr-o alt lume, a fost închisă temporar din cauza caniculei. Cei care administrează zona nu vor ca vizitatorii să aibă probleme de sănătate în timp ce explorează frumuseţile locului. Celor care au făcut deja rezervări online li se rambursează biletele.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Citește și...
China preia propaganda Kremlinului: Dușmanul Europei nu este Rusia, ci un ”demon”. ”NATO nu mai contează”
China preia propaganda Kremlinului: Dușmanul Europei nu este Rusia, ci un ”demon”. ”NATO nu mai contează”

Adevărata amenințare pentru Europa nu este Rusia, ci ”demonul” său interior, în timp ce NATO a devenit irelevant, susține un diplomat chinez. Cel mai longeviv ambasador al Chinei în SUA preia astfel propaganda oficială a Kremlinului.

Președintele Donald Trump anunță că Iranul dorește să negocieze. Numărul celor uciși în proteste ar fi de peste 540
Președintele Donald Trump anunță că Iranul dorește să negocieze. Numărul celor uciși în proteste ar fi de peste 540

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că Iranul dorește să negocieze cu Washingtonul, după ce liderul de laCasa Albă a amenințat că va lovi Republica Islamică pentru represiunea sângeroasă împotriva protestatarilor.

Descoperire de groază. Cinci capete umane, atârnate de frânghii pe o plajă pitorească din Ecuador. Ce spune poliția
Descoperire de groază. Cinci capete umane, atârnate de frânghii pe o plajă pitorească din Ecuador. Ce spune poliția

Cinci capete umane au fost găsite atârnate de frânghii pe o plajă din Ecuador, în contextul unui val de violențe generate de traficul de droguri care afectează țara.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații
Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații

Consiliul Concurenței anunță că a amendat opt companii, printre care Automobile Dacia și Renault Technologie Roumanie pentru practici ilegale pe piața muncii.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.