Ucraina cere un summit multilateral, la care să participe și Vladimir Putin. Care este subiectul de discuție

62174245
Shutterstock

Ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a cerut vineri, la Paris, organizarea unui nou summit între Rusia, Franţa şi Germania, pentru a obţine "un nou progres" în soluţionarea conflictului din regiunea Donbas, informează AFP.

"Ucraina este convinsă că pentru a merge înainte, este nevoie de un nou summit al liderilor în format Normandia", a declarat Kuleba după o convorbire cu omologul său francez Jean-Yves Le Drian.

Pe 9 decembrie 2019, preşedinţii francez Emmanuel Macron, rus Vladimir Putin şi ucrainean Volodimir Zelenski, precum şi cancelarul federal german Angela Merkel s-au reunit la Paris pentru o primă întrevedere între liderii rus şi ucrainean. Putin şi Zelenski şi-au exprimat atunci dezacordul, afirmând totodată că doresc să le depăşească.

"Este nevoie acum de acest (nou) summit cu participarea lui Putin, pentru un nou pas înainte", a insistat şeful diplomaţiei ucrainene, exprimându-şi regretul că cele două puncte de trecere deschise de Kiev la frontieră rămân închise de partea rusă."Am epuizat toate (...) eforturile noastre", a mai spus el.

Ucraina se confruntă din 2014 cu separatiştii susţinuţi de Rusia în regiunile sale estice Doneţk şi Lugansk, în cel mai sângeros război din Europa după cel din Balcani din anii 1990.

Citește și
Israel autorizează avansarea trupelor în Liban, Hezbollah revendică atacuri cu drone
Israel autorizează avansarea trupelor în Liban, Hezbollah revendică atacuri cu drone

Conflictul care a început cu câteva săptămâni după anexarea Peninsulei Crimeea de către Moscova a făcut până acum peste 13.000 de morţi şi aproape 1,5 milioane de refugiaţi. Intensitatea luptelor a scăzut în general după încheierea acordurilor de pace în 2015, însă de atunci procesul politic nu avansează.

Le Drian a estimat că "foaia de parcurs" decisă în decembrie 2019 este "în continuare pe masă". "Au existat progrese în materie de securitate care s-au tradus printr-un armistiţiu ce a fost respectat, dar care astăzi se clatină un pic", a constat el, în condiţiile în care două persoane - un soldat şi un civil - au fost ucise şi alte patru au fost rănite la începutul săptămânii într-o escaladare a ostilităţilor.

"Trebuie continuate concluziile acestei reuniuni de la Paris pentru a reactiva dimensiunea politică a acestui acord şi este necesară vigilenţă în special asupra dimensiunii securitare. Însă, pentru a avansa, trebuie în mod evident ca toţi actorii (procesului) să fie decişi să o facă", a subliniat ministrul francez.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Iran a luat decizia cu privire la Cupa Mondială din SUA: ”Sunt vremuri foarte dificile”
NEWS ALERT Iran a luat decizia cu privire la Cupa Mondială din SUA: ”Sunt vremuri foarte dificile”
Citește și...
Israel autorizează avansarea trupelor în Liban, Hezbollah revendică atacuri cu drone
Israel autorizează avansarea trupelor în Liban, Hezbollah revendică atacuri cu drone

Trupele israeliene au fost autorizate marți dimineață să „avanseze și să preia controlul asupra unor poziții suplimentare în Liban”, potrivit ministrului israelian al Apărării.

Un oficial BCE avertizează: Inflaţia în zona euro ar putea creşte dacă războiul din Iran se prelungeşte
Un oficial BCE avertizează: Inflaţia în zona euro ar putea creşte dacă războiul din Iran se prelungeşte

Un război prelungit în Orientul Mijlociu ar putea provoca o creştere substanţială a inflaţiei în zona euro şi ar putea reduce creşterea economică, a declarat economistul-şef al Băncii Centrale Europene, Philip Lane.

De ce uciderea lui Khamenei l-a lovit pe Putin unde îl doare cel mai tare
De ce uciderea lui Khamenei l-a lovit pe Putin unde îl doare cel mai tare

Ultima dată când Statele Unite și Israelul au bombardat Iranul, un reporter l-a întrebat pe Vladimir Putin cum ar reacționa dacă liderul suprem al Iranului ar fi ucis în atac.

Recomandări
Război în Iran, ziua a patra. Armata israeliană lansează atacuri simultane asupra Teheranului şi Beirutului
Război în Iran, ziua a patra. Armata israeliană lansează atacuri simultane asupra Teheranului şi Beirutului

La începutul celei de-a patra zile a războiului din Orientul Mijlociu declanşat de ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului, Israelul a anunţat marţi că a lovit sediul radioteleviziunii publice din Teheran.

Fost general NATO: Iranul s-a pregătit pentru acest război. "Va fi o rezistență de lungă durată în fața SUA"
Fost general NATO: Iranul s-a pregătit pentru acest război. "Va fi o rezistență de lungă durată în fața SUA"

Departe de a fi o confruntare scurtă, războiul SUA–Israel–Iran poate deveni unul de lungă durată, în condițiile în care Teheranul a descentralizat deciziile la nivel militar și și-a asigurat lanțuri de comandă ce pot fi înlocuite până la nivelul patru.

Trump, despre războiul din Iran: ”Au devenit puțin aroganți. Îi facem praf”. Reacția neașteptată: ”Am fost surprinși”
Trump, despre războiul din Iran: ”Au devenit puțin aroganți. Îi facem praf”. Reacția neașteptată: ”Am fost surprinși”

Preşedintele Donald Trump a declarat luni dimineaţă pentru CNN, într-un interviu telefonic de nouă minute, că armata americană „îi face praf” pe iranieni - însă „marele val” de lovituri abia urmează.