Războiul împotriva Iranului s-a extins luni şi nu se întrevede un sfârşit, în condiţiile în care Israelul a atacat Libanul, iar Iranul şi-a continuat atacurile asupra statelor din Golf, ceea ce a dus la o creştere de peste 10% a preţurilor petrolului.

Impactul asupra inflației și economiei

"În mod direct, o creştere a preţurilor la energie pune presiune asupra inflaţiei, în special pe termen scurt, iar un astfel de conflict ar fi negativ pentru activitatea economică", a spus Lane într-un interviu publicat marţi în Financial Times, transmite Reuters.

"Amploarea impactului şi implicaţiile pentru inflaţia pe termen mediu depind de amploarea şi durata conflictului", a estimat Lane, adăugând că BCE monitorizează situaţia.

Analizele făcute anterior de BCE au arătat că un astfel de război ar duce la o "creştere substanţială" a inflaţiei determinate de energie şi la o "scădere bruscă" a producţiei economice, dacă ar exista o scădere persistentă a aprovizionării cu energie din regiune, a precizat Lane.

Citește și
„Crimă monstruoasă” la un liceu din Lugansk. Patru persoane au murit și alte 40 au fost rănite în atacul ucrainean

Un studiu separat realizat de BCE în luna decembrie sugerează că o creştere permanentă a preţului petrolului de asemenea amploare ar putea majora inflaţia cu 0,5 puncte procentuale şi reduce creşterea economică cu 0,1 puncte procentuale.

Inflația actuală și reacția BCE

Inflaţia din zona euro se situează acum la 1,7%, sub ţinta BCE de 2%, ceea ce sugerează că este puţin probabil ca o uşoară creştere a preţurilor să declanşeze acţiuni de politică monetară, mai ales că politica monetară acţionează cu întârzieri mari şi este considerată neputincioasă împotriva fluctuaţiilor pe termen scurt ale preţurilor.

De asemenea, BCE tinde să ignore volatilitatea preţurilor indusă de energie, atâta timp cât fluctuaţiile nu au impact asupra aşteptărilor pe termen lung şi nu se repercutează asupra inflaţiei de bază prin efecte de rundă a doua.

Pentru moment, aşteptările inflaţioniste pe termen lung nu s-au modificat, iar pieţele continuă să nu se aştepte la modificare a dobânzii de politică monetară a BCE, care se situează la 2%, pe tot parcursul anului.