Ucraina cere un summit multilateral, la care să participe și Vladimir Putin. Care este subiectul de discuție

62174245
Shutterstock

Ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a cerut vineri, la Paris, organizarea unui nou summit între Rusia, Franţa şi Germania, pentru a obţine "un nou progres" în soluţionarea conflictului din regiunea Donbas, informează AFP.

"Ucraina este convinsă că pentru a merge înainte, este nevoie de un nou summit al liderilor în format Normandia", a declarat Kuleba după o convorbire cu omologul său francez Jean-Yves Le Drian.

Pe 9 decembrie 2019, preşedinţii francez Emmanuel Macron, rus Vladimir Putin şi ucrainean Volodimir Zelenski, precum şi cancelarul federal german Angela Merkel s-au reunit la Paris pentru o primă întrevedere între liderii rus şi ucrainean. Putin şi Zelenski şi-au exprimat atunci dezacordul, afirmând totodată că doresc să le depăşească.

"Este nevoie acum de acest (nou) summit cu participarea lui Putin, pentru un nou pas înainte", a insistat şeful diplomaţiei ucrainene, exprimându-şi regretul că cele două puncte de trecere deschise de Kiev la frontieră rămân închise de partea rusă."Am epuizat toate (...) eforturile noastre", a mai spus el.

Ucraina se confruntă din 2014 cu separatiştii susţinuţi de Rusia în regiunile sale estice Doneţk şi Lugansk, în cel mai sângeros război din Europa după cel din Balcani din anii 1990.

Conflictul care a început cu câteva săptămâni după anexarea Peninsulei Crimeea de către Moscova a făcut până acum peste 13.000 de morţi şi aproape 1,5 milioane de refugiaţi. Intensitatea luptelor a scăzut în general după încheierea acordurilor de pace în 2015, însă de atunci procesul politic nu avansează.

Le Drian a estimat că "foaia de parcurs" decisă în decembrie 2019 este "în continuare pe masă". "Au existat progrese în materie de securitate care s-au tradus printr-un armistiţiu ce a fost respectat, dar care astăzi se clatină un pic", a constat el, în condiţiile în care două persoane - un soldat şi un civil - au fost ucise şi alte patru au fost rănite la începutul săptămânii într-o escaladare a ostilităţilor.

"Trebuie continuate concluziile acestei reuniuni de la Paris pentru a reactiva dimensiunea politică a acestui acord şi este necesară vigilenţă în special asupra dimensiunii securitare. Însă, pentru a avansa, trebuie în mod evident ca toţi actorii (procesului) să fie decişi să o facă", a subliniat ministrul francez.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62176354
Liderii UE fac apel la menținerea restricțiilor ferme și accelerarea vaccinării

Liderii Uniunii Europene, reuniţi joi seară într-un summit virtual, au făcut apel la menţinerea de restricţii ferme şi la accelerarea vaccinării pentru a stopa răspândirea noilor variante ale coronavirusului.

62175573
Prinţul Philip al Marii Britanii rămâne în spital. Care este starea soțului Reginei Elisabeta

Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, va rămâne pentru al doilea weekend în spital unde primeşte tratament pentru o infecţie.

62176106
Agenţia Europeană pentru Medicamente recomandă utilizarea cocktailului de anticorpi Regeneron

Agenţia Europeană pentru Medicamente recomandă utilizarea cocktailului de anticorpi Regeneron.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Patru miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București. 

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.