Regele Charles i-ar fi tăiat „alocația” prințului Andrew. Ducele „nu mai este o povară financiară” pentru monarh
Pe lângă tăierea alocației, regele nu mai plătește pentru securitatea ducelui de York, estimată la o sumă cu șapte cifre sau pentru întreținerea vilei în care acesta locuiește, Royal Lodge din Windsor, care are 30 de camere, susține surse apropiate de familia regală britanică, notează Metro.co.uk.
„Ducele nu mai este o povară financiară pentru rege”, a declarat o sursă apropiată de casa regală.
Noi dezvăluiri din sânul familiei regale britaniceDecizia drastică a monarhului britanic a fost prezentată în cartea scriitorului Robert Hardman: „Charles III: New King. New Court. The Inside Story” și ar duce la îndeplinire presupusa dorință a reginei Elisabeta a II-a de a rezolva „problema Andrew” o dată pentru totdeauna.
Prințul Andrew - mult timp considerat „fiul favorit” al reginei Elisabeta a II-a - a renunțat la statutul de membru al familiei regale în 2019, după un interviu dezastruos acordat postului Newsnight, care a aprofundat relația sa cu la fel de controversatul Jeffrey Epstein.
În plus, a fost urmărit timp de mulți ani de afirmații conform cărora ar fi întreținut relații sexuale cu Virginia Giuffre, pe atunci în vârstă de 17 ani - care fusese traficată sexual de Epstein - în Londra, în martie 2001. În cele din urmă, cei doi au ajuns la o înțelegere amiabilă în 2022, Andrew acceptând că dna Giuffre a fost victima unui abuz. Cu toate acestea, el nu și-a recunoscut vinovăția și a negat întotdeauna acuzațiile.
Mai multe surse i-ar fi spus scriitorului că, dacă ar fi trăit încă un an, regina l-ar fi forțat pe Andrew să se mute la Frogmore Cottage, fosta casă a Ducelui și Ducesei de Sussex.
Acesta se află în „inelul de oțel” de securitate al Castelului Windsor și ar oferi spațiu pentru Duce și fosta sa soție Sarah Ferguson - cu care locuiește. Acest lucru i-ar permite ducelui să fie protejat și să nu fie o povară pentru bugetul regal. În ciuda deciziei fratelui său, se pare că Andrew nu este dispus să părăsească cabana.
După ce a fost deposedat de patronajul diferitelor ONG-uri, de decorațiile militare și i s-a interzis să își folosească titlul de Alteță Regală în public, ducele ar fi hotărât să își păstreze casa. Însă această decizie vine cu o notă de plată considerabilă și există îndoieli cu privire la capacitatea lui Andrew de a autofinanța întreținerea clădirii din secolul al XIX-lea.
Sursa: metro.co.uk
Etichete: Jeffrey Epstein , Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii , printul andrew , Regele Charles al III-lea al Marii Britanii
Dată publicare: 02-11-2024 15:30