Reacția Ucrainei după ce Macron a spus că „nu trebuie să umilim Rusia”
"Apelurile de a evita umilirea Rusiei nu pot decât să umilească Franţa şi orice altă ţară care ar cere asta. Pentru că Rusia este cea care se umileşte. Mai bine ne concentrăm cu toţii pe cum să punem Rusia la locul ei. Acest lucru va aduce pace şi va salva vieţi", a scris Kuleba pe Twitter.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat de curând că deşi vrea pacea în Ucraina, aceasta trebuie să fie pe cale diplomatică şi fără a umili Rusia.
“Nu trebuie să umilim Rusia pentru ca în ziua în care luptele încetează să putem construi o rampă de ieşire prin intermediul mijloacelor diplomatice. (...) Sunt convins că Franţei îi revine rolul de a fi o putere de mediere”, a declarat Macron într-un interviu publicat sâmbătă de ziare regionale.
Macron a vorbit cu regularitate cu Putin de la declanşarea invaziei ruse, ca parte a eforturilor de a obţine o încetare a focului şi de a începe negocieri credibile între Kiev şi Moscova.
“Cred, şi i-am spus-o, că face o greşeală fundamentală istorică pentru poporul său, pentru el însuşi şi pentru istorie”, a declarat Macron.
Sursa: News.ro
Etichete: Ucraina , razboi , emmanuel macron , Franta , dmitro kuleba
Dată publicare: 04-06-2022 18:05