Protest cu mii persoane la Chişinău față de decizia de invalidare a alegerilor

61968762

Mii de persoane au ieșit să protesteze duminică, în capitala R. Moldova față de decizia de invalidare a alegerilor pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău, câştigate proeuropeanul Andrei Năstase.

Manifestanţii din Piaţa Marii Adunări Naţionale s-au îndreptat în marş spre sediul Parlamentului, unde intenţionează să protesteze până la validarea mandatului de primar al lui Andrei Năstase, transmite Radio Chişinău, care menţionează că, înainte de aceasta, cei prezenţi au votat o rezoluţie în acest sens. În rezoluţie este criticată hotărârea justiţiei prin care au fost anulate alegerile, menţionându-se că în acest fel în Republica Moldova este instaurată dictatura.

"Anularea alegerilor este neconstituţională, ilegală şi reprezintă sfârşitul democraţiei. Astfel, este instaurată oficial dictatura în ţară. Comunitatea internaţională a condamnat vehement. Republica Moldova rămâne izolată de restul lumii. Noi cerem confirmarea alegerilor din Chişinău şi validarea mandatului lui Andrei Năstase", se spune în rezoluţie.

Manifestanţii ameninţă cu acţiuni de protest mai drastice dacă revendicarea nu le va fi satisfăcută. "Declarăm că protestele vor continua până la validarea mandatului lui Andrei Năstase. În cazul că guvernarea va ezita, vom fi constrânşi să recurgem la acţiuni paşnice împotriva acţiunilor care subminează voinţa poporului", se mai spune în textul rezoluţiei.

Protestatarii au afişat pancarte cu mesaje antiguvernamentale şi în care cereau validarea alegerilor: "vot furat", "votul nostru, Chişinăul nostru", "Plahotniuc mi-ai furat primul vot".

Citește și
Democraţii cer votarea unei rezoluţii care să-l împiedice pe Donald Trump să intre în război cu Iranul
Democraţii cer votarea unei rezoluţii care să-l împiedice pe Donald Trump să intre în război cu Iranul

"În joc nu este un mandat, nu este vorba de primărie sau de capitală. Este vorba de viitorul acestei ţări, al următoarelor generaţii. Dacă astăzi nu-i oprim, mâine va fi prea târziu", a declarat primarul ales, Andrei Năstase, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr. 

Articol recomandat de sport.ro
Vinicius a reacționat cu două cuvinte, după videoclipul în care iubita sa a sărutat un alt bărbat
Vinicius a reacționat cu două cuvinte, după videoclipul în care iubita sa a sărutat un alt bărbat
Citește și...
Democraţii cer votarea unei rezoluţii care să-l împiedice pe Donald Trump să intre în război cu Iranul
Democraţii cer votarea unei rezoluţii care să-l împiedice pe Donald Trump să intre în război cu Iranul

Liderii democrați din Congresul SUA au cerut votarea rapidă a unei rezoluții care să-l împiedice pe președintele Donald Trump să intre în război cu Iranul fără aprobarea legislativului, după atacul lansat de SUA și Israel asupra Republicii Islamice.

Alertă teroristă pe tot teritoriul Statelor Unite. Operațiuni speciale ale Secret Service. Unde se află președintele Trump
Alertă teroristă pe tot teritoriul Statelor Unite. Operațiuni speciale ale Secret Service. Unde se află președintele Trump

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a ridicat sâmbătă nivelul de alertă teroristă în Statele Unite, ca urmare a lansării atacului comun americano-israelian împotriva Iranului, au informat surse din cadrul agenţiei pentru posturile CNN şi Fox News.

Kaja Kallas îi convoacă pe miniştrii de externe ai UE duminică pentru a discuta despre Orientul Mijlociu
Kaja Kallas îi convoacă pe miniştrii de externe ai UE duminică pentru a discuta despre Orientul Mijlociu

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru afaceri externe, Kaja Kallas, a anunțat sâmbătă convocarea unei reuniuni extraordinare a Consiliului Afaceri Externe, duminică, prin videoconferință, pentru a discuta „situația din Iran.

Recomandări
Război în Iran. Mesajul lui Trump către iranieni: ”Acum aveți un președinte care vă oferă ceea ce doriți”
Război în Iran. Mesajul lui Trump către iranieni: ”Acum aveți un președinte care vă oferă ceea ce doriți”

Orientul Mijlociu stă pe un butoi cu pulbere. Statele Unite și Israelul au atacat sâmbătă Iranul. Operațiuni militare majore sunt în curs de desfășurare. A spus-o președintele Trump, care a făcut apel pentru răsturnarea regimului de la Teheran.

Liderul suprem iranian Khamenei ar fi fost ucis. Urale puternice pe străzile din Teheran, oamenii aplaudă de la ferestre
Liderul suprem iranian Khamenei ar fi fost ucis. Urale puternice pe străzile din Teheran, oamenii aplaudă de la ferestre

Liderul suprem Ali Khamenei ar fi fost ucis în urma atacului asupra Iranului de sâmbătă dimineață, susțin mai multe surse israeliene și americane. Informația a fost prezentată inclusiv de către premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Expert: Începem să vedem în Iran un ”scenariu venezuelean”. ”Totul depinde de poporul iranian”
Expert: Începem să vedem în Iran un ”scenariu venezuelean”. ”Totul depinde de poporul iranian”

Ecoul confruntării din Orientul Mijlociu se simte deja la nivel global. Despre semnificația acestui nou conflict și posibilele sale urmări ne vorbesc Cosmin Stan și invitatul său.