Probleme la plăţile cu cardul pe întreg teritoriul Germaniei. Care este motivul

card bancar
Shutterstock

Probleme la plăţile cu cardul au fost semnalate joi pe întreg teritoriul Germaniei, aparent din cauza unei defecţiuni la un furnizor de servicii IT, astfel că germanii au fost nevoiţi să folosească numerarul pentru a cumpăra bunuri, transmite DPA.

Cardurile de debit şi cele de credit au fost afectate încă din dimineaţa zilei de joi, şi, de asemenea, au fost raportate probleme cu cei care au încercat să scoată bani de la ATM.

Potrivit German Banking Industry Committee, au existat probleme şi la utilizarea cardurilor germane de credit şi de debit în afara ţării.

Pe baza informaţiilor disponibile la acest moment, ipoteza unui atac cibernetic poate fi exclusă, a declarat un purtător de cuvânt al Asociaţiei industriei bancare.

Perturbările au la origine problemele apărute la First Data, un furnizor de servicii IT care este deţinut de grupul american Fiserv, a spus un purtător de cuvânt al companiei. Acesta a adăugat că firma lucrează la rezolvarea problemei şi îi va informa pe clienţi în cel mai scurt timp posibil.

Citește și
AI banci
Drumurile la bancă vor fi tot mai rare. Clienții ar putea să beneficieze de inteligența artificială în aplicațiile mobile

Oficiul Federal German pentru Securitatea Informaţiilor (BSI) a transmis că este conştient de "perturbări în plăţile cu cardul la diferite instituţii financiare" adăugând că este "în contact cu cei afectaţi precum şi cu autorităţile relevante".

"Analizăm în prezent faptele precum şi natura şi amploarea perturbării", a precizat BSI.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
Citește și...
Gestul făcut de un bărbat din Timișoara atunci când și-a dat seama că nu poate retrage bani de pe un card furat
Gestul făcut de un bărbat din Timișoara atunci când și-a dat seama că nu poate retrage bani de pe un card furat

Un bărbat din Timişoara a fost trimis în judecată, după ce a atacat un trecător pe stradă, l-a trântit la pământ, şi i-a furat rucsacul, cu tot cu portmoneu.

 

Drumurile la bancă vor fi tot mai rare. Clienții ar putea să beneficieze de inteligența artificială în aplicațiile mobile
Drumurile la bancă vor fi tot mai rare. Clienții ar putea să beneficieze de inteligența artificială în aplicațiile mobile

Drumurile la bancă pentru probleme legate de cont, card sau credite vor fi tot mai rare. Marile bănci investesc sume serioase în aplicații care folosesc inteligența artificială generativă pentru a discuta cu clienții.

Turiști străini tâlhăriți de barmani și hostese în Centrul Vechi. Unul dintre ei a rămas fără 30.000 de euro pe card
Turiști străini tâlhăriți de barmani și hostese în Centrul Vechi. Unul dintre ei a rămas fără 30.000 de euro pe card

Au fost descinderi miercuri la mafia din Centrul Vechi al Capitalei, devenit de multe ori o capcană pentru turiști.  

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.