Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Polițist din Mariupol, apel către Biden și Macron: Salvați-i pe civilii noștri! Mor copii și bătrâni. Orașul e devastat

Your browser doesn't support HTML5 video.

"Sfârșitul libertății în Ucraina va însemna stingerea oricărei speranțe de libertate în Georgia și apoi în Moldova", a declarat, sâmbătă, premierul britanic.

"Va însemna începutul unei noi ere a intimidării în întreagă Europă de Est, de la Marea Baltică la Marea Neagră", a continuat el.

Între timp, loviturile aeriene ale Rusiei devin tot mai distructive cu fiecare zi ce trece. Peste 100 de militari ucraineni au fost uciși în urmă unui atac aerian efectuat de ruși asupra unei baze de antrenament din sudul țării.

Situația este tot mai dramatică și în Mariupol. Confruntăţi deja cu o criză umanitară de proporţii, localnicii au ajuns să-şi îngroape vecinii morți în faţa blocurilor. Pe de altă parte, Serghei Lavrov a acuzat, fără dovezi, Statele Unite că împiedică Kievul să accepte cererile Rusiei, în cadrul negocierilor de pace

“Nu e uman să ataci copii. Putin încearcă să omoare cât mai mulți ucraineni”

După fiecare bombardament rusesc, tot mai mulți ucraineni își pierd locuințele. Într-o clipă, se transformă în oameni ai străzii. Rătăcesc ca fantomele printre ruine încercând să salveze orice obiect rămas întreg din apartamentele distruse.

Citește și
ucraina 19 martie civili
Război în Ucraina, ziua 24. ONU: Cel puţin 847 de civili au fost ucişi

Un bărbat prins sub dărâmăturile unei clădiri din Harkov a fost scos teafăr după 8 ore de eforturi supraomeneșți.

“-Trebuie să sap mai mult din partea asta. Ține torța ca să văd! -A zărit lumina, dar încă e la vreo 2 metri adâncime.

-E o ditamai grămadă de fiare și mobilă aici, dar lucrăm, nu-ți pierde nădejdea!

-Le voi fi recunoscător pentru tot restul vieții, au fost formidabili. Munca lor este vitală. Nici n-am cuvinte....”

Tabără de antrenament atacată

Scene îngrozitoare au ieșit la iveală și dintr-o tabăra de antrenament a armatei ucrainene, situată lângă Nikolaev. Baza a fost bombardată vineri de ruși. Cel putin 80 de cadavre au fost scoase de sub dărâmături, dar bilanțul ar putea crește. Operațiunile de recuperare a trupurilor sunt întrerupte constant de alarme ce semnalează noi raiduri aeriene.

O filmare din dronă surprinde amploarea devastării din Mariupol. Peste 80% din clădiri sunt avariate sau complet distruse. "Trăim o catastrofă", spune un localnic în timp ce filmează rămășițele unui cartier. Surprinde scene cutremurătoare.

"Priviţi cum oamenii îşi îngroapă vecinii în curtea din faţa blocului. Vă daţi seama în ce situaţie am ajuns în acest oraş?", spune un localnic.

Tetiana Zubenko, voluntar: “E o senzație bizară, ai sentimentul că efectele speciale din filme s-au tranformat în realitatea ta cotidiană”.

Calvarul e departe de final. Luptele dintre ucraineni şi ruşi au ajuns în centrul orașului Mariupol și împiedică eforturile de salvare a sutelor de oameni rămăși captivi în subsolul teatrului distrus de ruși miercuri seară.

Mikhail Vershinin, polițist din Mariupol: “Mă adresez liderilor american și francez. Priviți cum arătă orașul nostru! Domnilor președinți Biden și Macron, sunteți lideri puternici, salvați-i pe civilii noștri! Mor copii și bătrâni. Orașul e devastat, vă rugăm, dați Ucrainei sisteme de apărare anti-aeriană!”

Imagini surprinse din satelit arătă cum militarii și genișții ruși au început să ridice maluri de pământ pentru a-și proteja tancurile și echipamentele poziționate la nord-vest de Kiev. În fiecare zi, pierderile suferite de ruși se amplifică.

12 trupuri neînsufleţițe sunt ţinute de armata ucraineană într-un vagon frigorific, la Voznesensk. Orașul se oferă să îi repatrieze, dar armata rusă nu vrea să recunoască existența lor.

Soldat ucrainean: "Rusia se comportă cu proprii soldaţi ca şi cum ar fi doar nişte bucăţi de carne. Îi lasă pur şi simplu să putrezească... "

Un comandat ucrainean intervievat de CNN își povestește impresiile de pe câmpul de lupta. Are jumătate dintre coaste rupte după ce podul pe care trecea cu mașina militară a fost aruncat în aer de ruși.

Sergyi Tamarin, Major în Ukraine Territorial Defense: “Rușii acționează în grupuri mici, câte 10 oamemi, unele grupuri au câteva lansatoare de grenade, alții vin din urmă cu mitraliere. N-aș zice că armata rusă luptă prea bine. Să nu mai zic că au rații de mâncare expirate și de câțiva ani. N-au mâncare, n-au apă”.

Cu o populație majoritar rusofonă, oraşul Voznesensk, din sudul Ucrainei, a fost unul dintre obiectivele rușilor. Pentru a le întârzia avansul, ucrainenii au detonat un pod.

Chris Livesay, Corespondent CBS: "Dacă forţele ruseşți ar fi trecut de acest pod, în apropiere se află o centrală nucleară şi apoi ruşii şi-ar fi continuat drumul spre Odesa. Au crezut că vor întâmpina puţină rezistenţă, dar s-au înşelat".

O filmare surprinde momentul în care militarii ucraineni reușesc să distrugă un tanc rusesc și un sistem de rachete antiaeriene.

Volodomir Zelenski: “S-a relatat că regimul rus a scos ieri 200.000 de oameni în pe stadion și în afară stadionului. Cam tot atâția soldați ruși au fost desfășurați în Ucraina. Imaginați-vă pe acel stadion 14.000 de cadavre ale militarilor ruși și alte zeci de mii de răniți. Astea sunt costurile pentru ruși până în acest moment”.

Dar și ucrainenii sunt adesea în bătaia focului.

Rusia a folosit rachete hipersonice Kinjal

Rușoi au confirmat că au folosit rachetele hipersonice Kinjal - cuvântul rusesc pentru pumnal - ca să distrugă un depozit de arme din vestul Ucrainei. Viteză care depășește de cinci ori sunetul permite acestor rachete să evite radarul. Pot transporta atât focoase convenționale, cât și nucleare și sunt lansate din bombardiere Tu-22M3 sau interceptoare MiG-31K. Rachetă Kinjal a fost numită în mai multe rânduri drept „super-armă” de care dispune Vladimir Puțîn.

Pe de altă parte, negocierile ruso-ucrainene conținuă. Moscova susține că sunt "la jumătatea drumului", dar președintele Zelensky insistă pentru o întâlnire față în față cu Vladimir Puțîn.

Volodomir Zelenski: “Vreau să mă fac auzit, mai ales la Moscova, a venit timpul să stăm la masă și să discutăm. Altminteri, pierderile Rusiei vor fi atât de mari, încât nu se va mai putea redresa generații de acum încolo”.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult