Mii de africani protestează împotriva Franţei la Ambasada franceză din Niamey, cu steaguri ale Rusiei | VIDEO

protest niger
Profimedia

Mii de manifestanţi s-au adunat duminică în faţa sediului Ambasadei Franţei la Niamey, scandau împotriva Franţei şi agitau steaguri ale Rusiei, potrivit unui jurnalist Le Figaro aflat la faţa locului.

Atmosfera era extrem de tensionată faţă de jurnalişti care acoperă evenimentul, scrie cotidianul francez, citat de News.ro.

Aceşti manifestanţi participă la o adunare în susţinerea militarilor pucişti ai generalului Tchiani, care l-au răsturnat de la putere pe preşedintele Mohamed Bazoum.

„Noi vrem Rusia”

„Vrem ca Franţa să plece”, urlă un manifestant, Hassane.

„De 60 de ani, Franţa îşi dictează voinţa africanilor. Trebuie ca asta să înceteze. Trebuie ca Nigerul să-şi recapete suveranitatea. Graţie generalului Tchiani, aşa va fi în curând!”, spune el.

Citește și
ue niger
Uniunea Europeană suspendă ajutorul financiar și cooperarea în domeniul securității cu Niger, după lovitura de stat

„Noi vrem Rusia. Vrem ca partenerii noştri să ne însoţească în independenţa noastră. Vrem să urmăm exemplul verilor noştri din Mali şi Burkina Faso”, comentează Abdoulaye, înfăşurat într-un steag rusesc.

Placa pe care scrie „Ambasada Franţei” a fost smulsă, potrivit AFP, iar apoi călcată în picioare pe asfalt şi înlocuită cu steagurile Rusiei şi Nigerului.

Articol recomandat de sport.ro
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Citește și...
Uniunea Africană dă un ultimatum de 15 zile militarilor pucişti să restabilească ”autoritatea constituţională” în Niger
Uniunea Africană dă un ultimatum de 15 zile militarilor pucişti să restabilească ”autoritatea constituţională” în Niger

Uniunea Africană (UA) le cere militarilor nigerieni ”să se întoarcă imediat” în cazărmi şi o ”restabilire a autorităţii constituţionale” - în termen de 15 zile -, în urma unei lovituri de stat împotriva preşedintelui Mohamed Bazoum, relatează AFP.

Uniunea Europeană suspendă ajutorul financiar și cooperarea în domeniul securității cu Niger, după lovitura de stat
Uniunea Europeană suspendă ajutorul financiar și cooperarea în domeniul securității cu Niger, după lovitura de stat

Josep Borrell a anunțat, sâmbătă, că Uniunea Europeană ''nu recunoaşte şi nu va recunoaşte autorităţile instituite în urma loviturii de stat'' din Niger.

Decizia armatei din Niger după lovitura de stat, pentru „evitarea unei confruntări mortale”
Decizia armatei din Niger după lovitura de stat, pentru „evitarea unei confruntări mortale”

Comandamentul armatei din statul african Niger a anunţat joi că aceasta se alătură militarilor pucişti care l-au înlăturat de la putere pe preşedintele Mohamed Bazoum, relatează agenţiile AFP şi Reuters.

Lovitură de stat în Niger. Militarii au anunțat în direct că l-au reținut pe președinte și au dizolvat Constituția. VIDEO
Lovitură de stat în Niger. Militarii au anunțat în direct că l-au reținut pe președinte și au dizolvat Constituția. VIDEO

Soldaţii din Niger, ţară din Africa de Vest, au anunţat o lovitură de stat la televiziunea naţională, preşedintele fiind reţinut, transmite BBC.

Recomandări
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime

Gerul mușcă necruțător toată România. Râurile sunt bocnă, la fel și multe șosele. De luni, de la ora 20, este în vigoare un Cod galben de ger în toată țara, valabil până la ora 10. Temperaturile au scăzut până la -19 grade Celsius.

„Scopul principal” al lui Trump în Iran nu ar fi schimbarea regimului. Ce ar vrea, de fapt, de la liderii Statului Islamic
„Scopul principal” al lui Trump în Iran nu ar fi schimbarea regimului. Ce ar vrea, de fapt, de la liderii Statului Islamic

Donald Trump anunță taxe vamale de 25 la sută pentru orice țară care face comerț cu Iranul. Președintele american se întâlnește, marți, cu consilierii săi de rang înalt pentru a discuta variantele de răspuns la adresa regimului de la Teheran.

Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat
Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat

Un proiect de lege care vizează transformarea Groenlandei în cel de-al 51-lea stat al SUA, în urma recentei inițiative a președintelui Trump de a achiziționa teritoriul danez, a fost depus deja în Congres.