Jacob Blake, după ce a fost împușcat în spate: „Mă doare să respir, mă doare când dorm”

×
Codul embed a fost copiat

Jacob Blake, bărbatul în vârstă de 29 de ani care a fost rănit grav de un poliţist luna trecută, a transmis primul mesaj public, la două săptămâni după ce a fost împușcat de poliție.

“24 de ore de durere, nimic altceva decât durere. Mă doare să respir, mă doare când dorm, mă doare când mă mişc, când mănânc”, a afirmat Blake într-un mesaj video postat în social media de avocatul Ben Crump, potrivit News.ro.

Jacob Blake a fost rănit grav, la 23 august, la Kenosha, când poliţiştii au încercat să-l aresteze. În timp ce tânărul intra în maşina sa, unul dintre agenţi a deschis focul, împuşcându-l de şapte ori în spate, de aproape, potrivit unei înregistrări video a scenei. Imaginile au ajuns în social media şi au declanşat numeroase proteste. Poliţiştii implicaţi în incident sunt acum în concediu administrativ.

Niciunul dintre ei nu a fost pus sub acuzare. Autorităţile afirmă că în maşina lui Blake s-a găsit un cuţit, dar nu precizează dacă bărbatul avea în mână cuţitul în momentul în care a fost împuşcat.

Citește și
Bucks
Sezonul actual din NBA, în pericol sa fie oprit. Jucătorii protestează împotriva violenței poliției

Bărbatul care a filmat incidentul, Raysean White, spune că l-a văzut pe Blake în conflict cu cei trei poliţişti şi i-a auzit pe aceştia din urmă strigând: “Lasă cuţitul! Lasă cuţitul!”, înainte de împuşcături. El a precizat însă că nu a văzut niciun cuţit în mâinile lui Blake.

Blake, pe numele căruia exista un mandat de arestare în momentul în care a fost împuşcat, a pledat nevinovat, vineri, la acuzaţiile că ar fi agresat sexual o femeie în luna mai. Blake a fost audiat prin videoconferinţă, de pe patul de spital.

Cazul lui Blake vine după cel al lui George Floyd, un alt afro-american, ucis, la 25 mai, la Minneapolis, de un poliţist alb care şi-a ţinut genunchiul pe gâtul victimei aproape nouă minute.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO | Rebekka Hauri a aprins imaginația fanilor după o postare la piscină: „Te iubesc!”
GALERIE FOTO | Rebekka Hauri a aprins imaginația fanilor după o postare la piscină: „Te iubesc!”
Citește și...
Trump consideră ”terorism domestic” protestele din Kenosha. Cum compară acțiunile brutale ale poliției cu golful
Trump consideră ”terorism domestic” protestele din Kenosha. Cum compară acțiunile brutale ale poliției cu golful

Făgăduind că va restabili „legea și ordinea”, Donald Trump a fost în vizită la Kenosha, locul mai multor nopți de revolte şi violenţe, după ce un poliţist a împuşcat în spate un afro-american, Jacob Blake, care a refuzat să se oprească la somații.

Sezonul actual din NBA, în pericol sa fie oprit. Jucătorii protestează împotriva violenței poliției
Sezonul actual din NBA, în pericol sa fie oprit. Jucătorii protestează împotriva violenței poliției

Jucătorii echipei Milwaukee Bucks nu s-au prezentat la partida cu numărul 5 din disputa cu Orlando Magic, programată miercuri, după ce un poliţist alb l-a rănit grav prin împuşcare pe un tânăr afro-american, Jacob Blake, la Kenosha, Wisconsin.

Americanul de culoare împușcat în spate de polițiști este paralizat şi ”luptă pentru viaţa sa”
Americanul de culoare împușcat în spate de polițiști este paralizat şi ”luptă pentru viaţa sa”

Jacob Blake, tânărul de culoare împuşcat în spate de poliţişti la Kenosha (Wisconsin) este paralizat şi ”luptă pentru viaţa sa”, au anunţat familia şi avocaţii acestuia, potrivit Reuters.

Recomandări
Un nou război comercial între SUA și UE, după noile ”tarife-pedeapsă” anunțate de Donald Trump. Prima reacție europeană
Un nou război comercial între SUA și UE, după noile ”tarife-pedeapsă” anunțate de Donald Trump. Prima reacție europeană

Europa va „fi foarte fermă în apărarea dreptului internațional”, a avertizat președintele Consiliului European, António Costa, adresându-se Washingtonului.

Pericol pe șosele, din cauza gerului extrem. O șoferiță a scăpat la limită după ce o bucată de gheață i-a spart parbrizul
Pericol pe șosele, din cauza gerului extrem. O șoferiță a scăpat la limită după ce o bucată de gheață i-a spart parbrizul

A fost ger năprasnic în jumătate din țară și nu sunt semne că ne mai slăbește. În zori, la polul frigului, s-au înregistrat minus 21 de grade Celsius. La țară, oamenii se tem să nu rămână fără lemne și să nu li se prăpădească animalele.

ANIMAȚIA exploziei din Alba Iulia. Un tânăr a suferit arsuri pe jumătate de corp, după ce apartamentul lui a sărit în aer
ANIMAȚIA exploziei din Alba Iulia. Un tânăr a suferit arsuri pe jumătate de corp, după ce apartamentul lui a sărit în aer

În Alba Iulia, doi oameni au fost răniți, iar câteva zeci s-au speriat îngrozitor și au ieșit în fugă pe scări. Blocul în care locuiesc a fost zguduit de o explozie violentă provocată, cel mai probabil, potrivit pompierilor, de o acumulare de gaze.