Kremlinul anunță că schimbul de prizonieri Griner – Bout nu a pus capăt crizei dintre Rusia și SUA
„Aceste negocieri au vizat doar schimbul (de prizonieri), este probabil incorect să tragi concluzii ipotetice spunând că acesta ar fi un pas spre ieşirea din criza pe care relaţiile noastre bilaterale le traversează în prezent”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, scrie Agerpres.
„Relaţiile noastre bilaterale sunt mereu într-o stare deplorabilă”, a adăugat Peskov, într-un interviu pentru cotidianul rus Izvestia.
Potrivit lui Peskov, „principalul rezultat” al acestui schimb, care s-a derulat joi, „este că un cetăţean rus care era prizonier timp de 14 ani la americani, în mod absolut ilegal, a putut să se întoarcă în ţară”.
Brittney Griner, 32 de ani, care fusese arestată în Rusia în februarie pentru acuzaţii de trafic de canabis, şi Viktor Bout, 55 de ani, care ispăşea o pedeapsă de 25 de ani într-o închisoare americană, au făcut obiectul schimbului pe un aeroport din Emiratele Arabe Unite.
Un înalt responsabil american a afirmat că discuţia cu Moscova rămăsese focalizată asupra eliberării lui Brittney Griner, iar SUA au adus acest lucru la cunoştinţa Ucrainei şi altor aliaţi.
Americanii şi ruşii se acuză că deţin reciproc cetăţeni de-ai lor în scopuri politice. Mai multe schimburi de prizonieri au avut loc în ultimii ani.
Sursa: Agerpres
Etichete: Rusia , prizonieri , brittney griner , schimb , Viktor Bout
Dată publicare: 09-12-2022 13:24