Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Elon Musk, boicotat de o mare publicație a lumii după victoria lui Trump: X a devenit o „platformă mediatică toxică”

Cotidianul britanic The Guardian a anunţat miercuri că nu va mai posta pe X, calificând această reţea socială, proprietate a lui Elon Musk, drept "platformă mediatică toxică", informează AFP.

"Ţinem să-i informăm pe cititorii noştri că nu vom mai posta mesaje pe conturile oficiale ale redacţiei The Guardian" pe X, a transmis publicația.

"Credem că avantajele prezenţei noastre pe X sunt în prezent depăşite de inconveniente şi că resursele ar putea fi mai bine utilizate pentru a promova jurnalismul nostru în altă parte", continuă The Guardian.

Conturile sale de pe reţeaua socială sunt de acum prezentate drept "arhive". Cititorii sunt invitaţi să se reorienteze spre site-ul de pe internet al publicaţiei sau să descarce aplicaţia sa.

Ultima postare pe reţeaua socială X datează de miercuri dimineaţa.

Citește și
Elon Musk, Donald Trump
Miliardarul Elon Musk va conduce DOGE, noul „Departament al eficienţei guvernamentale” în administraţia Trump
The Guardian explică de ce părăsește rețeaua socială a lui Elon Musk

Conducerea The Guardian explică faptul că s-a gândit să părăsească X "la un moment dat", din cauza "conţinutului adesea deranjant promovat sau găsit pe platformă, inclusiv teorii de complot ale extremei drepte şi rasism".

Campania pentru alegerile prezidenţiale americane "nu a făcut decât să sublinieze ceea ce noi observam de mai multă vreme: X este o platformă mediatică toxică şi proprietarul ei, Elon Musk, a ştiut să facă uz de influenţa lui pentru a modela discursul politic", subliniază cotidianul britanic.

Elon Musk, cel mai bogat om din lume care apără o viziune radicală a libertăţii de exprimare, respingând orice formă de cenzură, a cumpărat Twitter în 2022 pentru suma de 44 de miliarde de dolari, redenumită X. Musk a fost numit marţi de către preşedintele american ales Donald Trump la conducerea unui minister nou înfiinţat, de "eficacitate guvernamentală".

Utilizatorii platformei X vor putea distribui articolele din The Guardian pe această reţea socială. Conţinuturi publicate pe X vor fi uneori incluse în articole. Jurnaliştii cotidianului vor putea continua să utilizeze această reţea socială pentru a aduna informaţii.

The Guardian subliniază că modelul său economic "nu se bazează pe conţinut viral creat pentru (...) algoritmi ai giganţilor reţelelor sociale", explicând că este finanţat de cititorii săi.

Elon Musk a afişat de-a lungul campaniei pentru alegerile prezidenţiale americane un sprijin ferm pentru Donald Trump. El a pus contul său personal de pe X, urmărit de aproape 205 de milioane de persoane, la dispoziţia candidatului republican.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult