Pretendenții la posturile-cheie din administrația Trump, „pelerinaj” în Florida. Elon Musk, principalul lor obstacol

×
Publicitate

Centrul de putere s-a mutat, după alegeri de la Washington în Florida. Donald Trump primește vizite peste vizite și discută intens cu apropiații despre componența viitoarei administrații prezidențiale.

Tom Homan, un fost ofițer de polițieîn vârstă de 62 de ani, va prim. din nou postul de șef al agenției, însărcinate cu frontierele și imigrația. Pentru multe funcții în guvern, Trump speră să ocolească validarea în Senat pentru a nu le permite democraților să-i blocheze nominalizările.

Reședința lui Donald Turmp din Florida, numită și Casa Albă de iarnă după primul mandat al republicanului, a devenit loc de pelerinaj

Reporter CNN: „Mar-a-Lago a fost luată cu asalt, în ultimele două zile, de două categorii de oameni: cei care vizează anumite posturi și cei care vor să-l influențeze pe viitorul președinte să angajeze pe cineva pe placul lor”.

Principalul criteriu de selecție este loialitatea absolută față de președinte și de agenda acestuia. Nimeni nu are mai multă influență ca Elon Musk. Miliardarul s-a instalat în Florida dinainte de alegeri, cu tot cu unul dintre copiii sai, băiețelul de 4 ani botezat X.

„Musk se poartă ca un unchi” - a scris nepoata lui Trump într-un mesaj pe internet.

Musk, una dintre figurile centrale ale noii administrații Trump

Patronul Tesla și Space X pare să aibă drept de veto în alcătuirea viitorului guvern. Rezulta că Musk a fost de acord cu întoarcerea lui Tom Homan în postura de „țar al frontierelor” - adică şeful agenţiei responsabile pentru controlul imigraţiei. Adept al unei politici dure, Homan a ocupat această funcție și în primul mandat Trump, când i s-a reproșat că a despărțit 4.000 de copii de părinții lor - imigranți ilegali.

Zola Kanno-Youngs, reporter The New York Times: „Știm că există planuri pentru redirecționarea unor fonduri de la Pentagon cu scopul fondării unor centre uriașe de detenție pentru imigranți. Știm că viitoarea administrație plănuiește să folosească armata pentru a securiza granița și pentru a-i căuta pe imigranții ilegali peste tot în țară”.

Pe de altă parte, Donald Trump i-a oferit Elisei Stefanik, parlamentar din partea statului New York, postul de ambasador al Statelor Unite la ONU. În vârstă de doar 40 de ani, Stefanik este o apărătoare înfocată a politicii „America pe primul loc”.

Democrații își pasează vina

În acest timp, în tabăra democrată se caută vinovați și plouă cu acuzații în toate direcțiile. Influenta Nancy Pelosi, care tocmai a castigat al 20-lea mandat în Congres, a declarat public că de vină pentru eșecul Kamalei Harris a fost retragerea mult prea târzie a președintelui Biden din cursă. În schimb, senatorul Bernie Sanders își acuză propriul partid că a abandonat clasa muncitoare.

Bernie Sanders, senator: „Clasa muncitoare din tara noastră este foarte furioasa. O minoritate o duce extraordinar de bine, în timp ce 60% dintre americani abia să descurca de la salariu la salariu, iar perspectiva este că propriii copii s-o duca și mai rău”.

Pledoariile pro-democrație sunt nobile, dar ele sunt foarte jos pe lista de priorități a americanului de rand.

Carlos Trujillo, consilier al campaniei lui Donald Trump: „Cred că există o deconectare masivă între mass-media tradiționale, celebrități și elitele conducătoare, pe de o parte, și, pe de alte parte, americanul obișnuit care cumpără de la Walmart, face grătar și își duce copiii la fotbal”.

Susan Wild, senator democrat: „Dacă te zbați să-ți plătești chiria și să-ți hrănești copiii, nu-ți permiți luxul să te gândești la drepturile minorităților sexuale ori drepturile reproductive”.

Nu sexismul ori rasismul explica victoria lui Trump, ci neajunsurile Kamalei Harris și virajul către stangă progresistă din politică, presă, universități și lumea divertismentului, punctează jurnalistul NBC Brendan Buck, un democrat cunoscut.  

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62485789
Previziunile unui fost comandant al trupelor NATO: Donald Trump va face presiuni dureroase asupra Ucrainei

Alianța Nord-Atlantică va supraviețui celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump, dar republicanul va face presiuni asupra Kievului să înceapă negocierile de pace cu Moscova și să accepte compromisuri dureroase în schimbul intrării în NATO.

62497707
Românii care se îmbogățesc din escrocherii, la Paris. Ce i-au făcut unui vlogger care i-a filmat când înșelau oameni

Un vlogger ceh care încerca să demaște cum mai mulți români îi păcălesc pe turiștii din capitala Franţei la ''alba-neagra'' a fost atacat de cei pe care îi filmase în acţiune, în dreptul Turnului Eiffel.

62497682
Lovitură în Schengen. Statele membre reintroduc, rând pe rând, controale la frontiere. Ultimul care a luat această măsură

Olanda va impune controale la toate frontierele sale terestre începând cu 9 decembrie, a declarat luni un purtător de cuvânt al ministrului pentru azil şi migraţie, Marjolein Faber, confirmând o ştire anterioară a agenţiei olandeze de presă ANP.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.