Fondurile europene care modernizează școlile românești, explicate de Camelia Donțu

×
Publicitate

Camelia Donțu, realizatoarea campaniei: „fonduri europene, succese românești” a venit în emisiunea iLikeIT pentru a vorbi despre fondurile europene care pot moderniza școlile românești.

Iulia Ionescu: Vorbim despre modalitățile prin care școlile, liceele din România pot obține fonduri pentru a-și dota unitățile de învățământ cu tehnologii de ultimă generație. dar și cu mobilier, explicai tu...

Camelia Donțu: „Ce este important: avem mai mult de un miliard de euro, pentru că sunt două programe, și cred că este important să înțelegem cu toții, unul este PNRR, acest program de reziliență și redresare, care ne ajută să ne revenim după pandemie, și cel de-al doilea este exercițiul financiar 2021-2027, care va începe în câteva luni. Prin urmare, avem un miliard de euro, dar mai vine un miliard, totul este pentru educație”

Iulia Ionescu: Și pentru a face asta, trebuie să depunem puțin efort...

Camelia Donțu: „Da, este foarte important, pentru că sunt două apeluri de finanțare deja deschise, cel de un miliard de euro ne putem dota școlile până la liceu, de la mobilier până la laboratoare inteligente, (...) pentru liceu sunt 100 de milioane de euro, ne ajută să facem câte un laborator inteligent în fiecare liceu. Este o provocare, proiectele trebuie scrise de directori, de profesori, ceea ce nu este întotdeauna foarte ușor pentru ei, pentru că nu se pricep la asta, și este nevoie de ajutorul inspectoratelor școlare și cel al Ministerului Educației. Înțeleg că inspectoratele au dat niște șabloane, dar sunt neactualizate și incomplete și atunci sunt ONG-uri”.

Citește și
Cum fac bani jocurile gratuite jucate de milioane de copii. Mecanismul din spatele succesului
Cum fac bani jocurile gratuite jucate de milioane de copii. Mecanismul din spatele succesului

Articol recomandat de sport.ro
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Cum fac bani jocurile gratuite jucate de milioane de copii. Mecanismul din spatele succesului
Cum fac bani jocurile gratuite jucate de milioane de copii. Mecanismul din spatele succesului

Jocurile preferate de milioane de copii din toată lumea sunt adevărate fabrici de bani. 

Instagram va alerta părinții dacă adolescenții caută conținut despre automutilare și sinucidere
Instagram va alerta părinții dacă adolescenții caută conținut despre automutilare și sinucidere

Părinții care folosesc instrumentele de supraveghere parentală ale Instagram vor primi în curând alerte dacă adolescentul lor caută în mod repetat termeni legați de sinucidere sau automutilare pe platformă, scrie BBC.

Noutățile de pe Samsung S26 Ultra. Schimbări de design și funcție „privacy display”
Noutățile de pe Samsung S26 Ultra. Schimbări de design și funcție „privacy display”

Avem noi telefoane de la Samsung, de la Honor, dar și câteva surprize. Samsung S26 Ultra, vedeta lansării de miercuri de la Samsung, un telefon similar față de cel de anul trecut.

Recomandări
Nereguli grave descoperite în structurile MApN. Ministrul Apărării: Posturi de medic înființate „din pix” la Spitalul Militar
Nereguli grave descoperite în structurile MApN. Ministrul Apărării: Posturi de medic înființate „din pix” la Spitalul Militar

Ministrul Apărării, Radu Miruță, anunță că a descoperit o serie de nereguli în instituțiile subordonate.

Bonurile fiscale vor deveni digitale. Le vom putea accesa pe telefon, într-un registru securizat pentru reducerea evaziunii
Bonurile fiscale vor deveni digitale. Le vom putea accesa pe telefon, într-un registru securizat pentru reducerea evaziunii

Bonurile fiscale pe care le primim la cumpărături sau pentru un serviciu vor fi în curând și digitale. Le vom putea accesa pe telefonul mobil, pentru retururi mai simple, decontări ori garanții.

Cel mai mare tunel rutier din țară, construit pe Autostrada A1 în vestul României, prinde contur. Cum arată. VIDEO
Cel mai mare tunel rutier din țară, construit pe Autostrada A1 în vestul României, prinde contur. Cum arată. VIDEO

Cel mai mare tunel rutier din țară, aflat în construcție pe traseul unei autostrăzi în vestul țării, prinde contur.