Operatorii din turismul balnear cer ajutor Guvernului. Ce tip de vouchere ar salva industria SPA

×
Publicitate

Operatorii din turismul balnear vor vouchere de sănătate, finanţate de la bugetul de stat, pentru cei care au avut Covid sau pentru bolnavii cronici, ca să îşi întărească imunitatea.

Este o măsură adoptată deja de alte ţări europene. Beneficiarii s-ar putea trata gratuit în bazele balneo sau în centrele spa, care acum înregistrează pierderi uriaşe. În prezent, nicio terapie pe bază de apă nu este permisă.

România este singura ţară din Uniunea Europeană unde restricţiile impuse industriei balneare şi centrelor SPA nu au fost ridicate în totalitate. Patronatele din turism cer redeschiderea piscinelor şi bazinelor la interior şi permiterea terapiilor pe bază de apă. Dar şi acordarea unor tichete pentru cei care au suferit de Covid 19 şi celor cu boli cronice, cum se întâmplă în Serbia sau în Cehia. La cehi, suma acordată de la bugetul de stat merge până la 750 de lei.

Iuliana Tasie, vice-președinte al Asociației Europene de Spa: „Au venit cu aceste proiecte de promovare în zona voucherelor de sănătate, cu sprijin din partea lor de a stimula întoarcerea oamenilor în staţiunile balneare pentru refacere, dacă sunt după îmbolnăviri, sau pentru întărirea sistemului imunitar."

În România, avem 33 de staţiuni balneo şi peste 2.500 de izvoare şi foraje, o treime din toată Europa. Inutile, în prezent. Piscinele şi bazinele cu apă termală, minerală sau sulfuroasă din interior sunt închise. Nici tratamentele cu nămol nu sunt permise. Deşi hotelierii plătesc statului, în continuare, taxe pentru că ar folosi aceste resurse naturale. Fără baze de tratament funcţionale, românii nu merg în hotelurile balneo.

Citește și
Compania de stat din România care este lider mondial în domeniul său. Oameni din 40 de țări folosesc produsele românești
Compania de stat din România care este lider mondial în domeniul său. Oameni din 40 de țări folosesc produsele românești

Florin Bazavan, proprietar: „Majoritatea operatorilor din turismul balnear au stabilimente mari ca şi capacitate, peste 100 de camere. Fiind perioada de iarnă, cheltuielile sunt mult mai mari cu încălzirea. Ne situăm undeva la 20 la sută grad de ocupare”.

Industria SPA şi de relaxare număra peste 4.00 de centre în România. În 2019, în doar 40 de spa-uri, considerate de top, un milion de oameni au folosit piscinile interioare şi alte două sute de mii de persoane, saunele. Accesul la piscine şi la saune reprezintă în jur de 70% din cifra de afaceri a pieţei spa.

În timpuri normale, în 2019, 2,2 milioane de turişti au cheltuit peste 370 de milioane de euro în staţiunile balneo, cu 10 la sută mai mult ca în 2018. În 2020, hotelierii vorbesc doar de pierderi, care se ridică şi la jumătate de milion de euro pe zi. Şi estimează că 70 la sută din industrie abia supravieţuieşte. Patronatele au cerut ajutor noului guvern şi ministrului Economiei, dar nu primit niciun răspuns.

Articol recomandat de sport.ro
Vinicius a reacționat cu două cuvinte, după videoclipul în care iubita sa a sărutat un alt bărbat
Vinicius a reacționat cu două cuvinte, după videoclipul în care iubita sa a sărutat un alt bărbat
Citește și...
Compania de stat din România care este lider mondial în domeniul său. Oameni din 40 de țări folosesc produsele românești
Compania de stat din România care este lider mondial în domeniul său. Oameni din 40 de țări folosesc produsele românești

Compania Antibiotice Iaşi, producător de medicamente deţinut de Ministerul Sănătăţii, are în curs de autorizare 65 de medicamente din portofoliul său, pe pieţele internaţionale, şi 28 în România. 

Bursele studenților, înghețate pentru 2026. Guvernul adoptă ordonanță cu modificări fiscale
Bursele studenților, înghețate pentru 2026. Guvernul adoptă ordonanță cu modificări fiscale

Fondul de burse pentru studenţi va fi menţinut la nivelul anului 2025, conform unei ordonanţe de urgenţă adoptate vineri de Guvern.

BNR, previziuni sumbre pentru perioada următoare în România: ”Actualele evaluări evidenţiază o înrăutăţire”
BNR, previziuni sumbre pentru perioada următoare în România: ”Actualele evaluări evidenţiază o înrăutăţire”

Banca Naţonală a României (BNR) a transmis că actualele evaluări evidenţiază o înrăutăţire a perspectivei inflaţiei, mai cu seamă pe segmentul de mijloc al orizontului de prognoză.

Recomandări
Război în Iran. Mesajul lui Trump către iranieni: ”Acum aveți un președinte care vă oferă ceea ce doriți”
Război în Iran. Mesajul lui Trump către iranieni: ”Acum aveți un președinte care vă oferă ceea ce doriți”

Orientul Mijlociu stă pe un butoi cu pulbere. Statele Unite și Israelul au atacat sâmbătă Iranul. Operațiuni militare majore sunt în curs de desfășurare. A spus-o președintele Trump, care a făcut apel pentru răsturnarea regimului de la Teheran.

Liderul suprem iranian Khamenei ar fi fost ucis. Netanyahu: ”Există multe semne că acest tiran nu mai este printre noi”
Liderul suprem iranian Khamenei ar fi fost ucis. Netanyahu: ”Există multe semne că acest tiran nu mai este printre noi”

Liderul suprem Ali Khamenei ar fi fost rănit sau chiar ucis în urma atacului asupra Iranului de sâmbătă dimineață, susțin surse israeliene. Informația nu a fost însă confirmată de nicio autoritate, americană sau israeliană. 

Expert: Începem să vedem în Iran un ”scenariu venezuelean”. ”Totul depinde de poporul iranian”
Expert: Începem să vedem în Iran un ”scenariu venezuelean”. ”Totul depinde de poporul iranian”

Ecoul confruntării din Orientul Mijlociu se simte deja la nivel global. Despre semnificația acestui nou conflict și posibilele sale urmări ne vorbesc Cosmin Stan și invitatul său.