O mare platformă de livrare din România se vinde. Va fi preluată de un gigant cu operațiuni în 28 de țări

inselatorie online
Shutterstock

Tazz, una dintre cele mai importante platforme de livrare din România, parte a grupului eMAG, anunță încheierea unui contract privind achiziția părților sale sociale de către Wolt, o platformă de comerț local de origine finlandeză cu operațiuni în 28 de țări

Tranzacția este de așteptat să se finalizeze în următoarele luni, în urma îndeplinirii condiţiilor obișnuite de închidere și a obținerii aprobărilor legale din partea autorităților relevante. Cu o echipă de peste 12.000 de persoane, Wolt este deținută de compania DoorDash din Statele Unite ale Americii.

„Tazz s-a impus ca o platformă de încredere și îndrăgită în România, cunoscută pentru experiența sa locală și relațiile solide cu clienții și partenerii săi. Cunoașterea profundă a pieței pe care Tazz o are, alături de tehnologia și excelența operațională Wolt, creează un potențial uriaș de a îmbunătăți experiența clienților și partenerilor din România. Suntem încântați de această tranzacție și așteptăm cu nerăbdare călătoria care urmează”, a declarat Miki Kuusi, CEO al Wolt și Head of DoorDash International. 

După finalizarea tranzacției, planul este ca platforma Tazz să fie integrată sub brandul și produsul Wolt, iar cele două companii se angajează să asigure o tranziție ușoară pentru clienții, angajații și partenerii existenți ai Tazz.

„Tazz reprezintă o poveste de succes în antreprenoriatul românesc și un business care a crescut incredibil de mult într-un timp foarte scurt. Asta s-a datorat echipei foarte bune din spate și investiției eMAG, fără de care nu am fi ajuns aici. Ca pas următor, unirea forțelor cu Wolt reprezintă o oportunitate extraordinară,” a declarat Alin Șerban, CEO Tazz.

Citește și
Ilie Bolojan
Cu cât au crescut taxele și impozitele locale în marile orașe din România. „Scumpirea lui Bolojan” se resimte în toată țara

„Wolt este cunoscut la nivel global pentru experiența de top oferită clienților, dar și pentru abordarea cu adevărat locală. Prin acest parteneriat, ne putem îmbunătăți serviciile și putem oferi o valoare și mai mare atât clienților, cât și partenerilor cu care lucrăm. Așteptăm cu nerăbdare acest nou capitol de dezvoltare accelerată și suntem foarte mândri de povestea frumoasă pe care am spus-o cu Tazz în România”, a mai spus a declarat Alin Șerban, CEO Tazz.

Tazz operează în peste 35 de orașe din România și are o echipă dedicată de 260 de persoane. În ultimii ani, platforma a crescut rapid, oferind o selecție puternică de restaurante, parteneri din zona de supermarket și retail, precum și comercianți locali.

Tazz este, de asemenea, membru al programului eMAG Genius, care oferă clienților beneficii premium precum livrare gratuită și acces la oferte exclusive. Wolt și eMAG au încheiat un parteneriat prin care asigură clienții Tazz că se vor putea bucura în continuare de beneficiile programului Genius.

„În 2019, eMAG intra în acționariatul Tazz, o platformă 100% românească din Timișoara, cu ambiția de a o dezvolta și transforma în lider pe segmentul de livrare la domiciliu. Am văzut de atunci potențialul acestui business și dorința mare a echipei de a crește într-un ritm accelerat. Împreună am creat o poveste de succes de care suntem foarte mândri, care a crescut de la 100 la 10.000 de parteneri, iar astăzi este pregătită să treacă la nivelul următor. Tazz va rămâne parte din Genius, prin oferte foarte bune și livrare gratuită de la restaurante și supermarket”, a spus Tudor Manea, CEO eMAG Group.

Miki Kuusi, CEO Wolt și Head of DoorDash International, a adăugat: „România este o piață cu mare potențial și suntem dornici să cunoaștem mai bine comunitățile locale – și bucătăria românească. Suntem aici să creăm noi oportunități pentru parteneri și agențiile de livrare și să le oferim tuturor serviciul excepțional pentru care Wolt este cunoscut în întreaga lume.”

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Citește și...
Cu cât au crescut taxele și impozitele locale în marile orașe din România. „Scumpirea lui Bolojan” se resimte în toată țara
Cu cât au crescut taxele și impozitele locale în marile orașe din România. „Scumpirea lui Bolojan” se resimte în toată țara

Taxele și impozitele locale au crescut în 2026 în marile orașe din România, pe fondul noilor valori impozabile introduse prin Codul Fiscal.

Peste 137 de miliarde de lei investiţii publice în România în 2025. Care este contribuţia fondurilor europene
Peste 137 de miliarde de lei investiţii publice în România în 2025. Care este contribuţia fondurilor europene

Premierul Ilie Bolojan anunţă, vineri, că investiţiile publice făcute în 2025 au totalizat 137,5 miliarde lei, reprezentând 7,2% din PIB.

Încă un pas către majorarea salariului minim. Patronat: „Pentru firme, va fi foarte greu de acomodat o nouă creștere”
Încă un pas către majorarea salariului minim. Patronat: „Pentru firme, va fi foarte greu de acomodat o nouă creștere”

Proiectul de creștere a salariului minim a ajuns la Consliul Economic și Social. Creșterea a fost negociată în coaliția de guvernare și ar urma să fie implementată de la 1 iulie.

Recomandări
Iranul i-a arestat pe liderii mișcării de protest. Numărul morţilor în urma manifestațiilor ar fi ajuns la peste 500
Iranul i-a arestat pe liderii mișcării de protest. Numărul morţilor în urma manifestațiilor ar fi ajuns la peste 500

Autorităţile iraniene au arestat membri cheie ai mişcării de protest care a zguduit ţara în ultimele două săptămâni, a declarat şeful poliţiei naţionale.

Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri
Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri

Banii obținuți din impozitele şi taxele majorate pe clădiri terenuri și autovehicule vor rămâne la primării. În schimb, Guvernul va împărți mai puțini bani în teritoriu.

Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare
Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare

Gerul a cuprins întreaga țară și devine și mai aprig în zilele următoare. Au fost -18 grade în Satu Mare, duminică dimineața, dar vom avea și -20, spun meteorologii.