INS: Câştigul salarial mediu net a crescut în luna iulie cu 1,3%, la 5.242 lei
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (13.052 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.054 lei).
”În luna iulie 2024, câştigul salarial mediu brut a fost 8.580 lei, cu 100 lei (+1,2%) mai mare decât în luna iunie 2024. Câştigul salarial mediu net a fost 5.242 lei, în creştere cu 66 lei (+1,3%) faţă de luna iunie 2024. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (13.052 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.054 lei)”, arată datele INS.
Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,8%.
Indicele câştigului salarial real1 a fost 108,9% în luna iulie 2024 faţă de luna iulie 2023. Indicele câştigului salarial real a fost 100,7% în iulie 2024 faţă de luna iunie 2024. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 253,3%, cu 1,7 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna iunie 2024.
În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei.
Iulie 2024 comparativ cu iunie 2024
În luna iulie 2024, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a aplicării prevederilor legale, acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-a datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: 25,2% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, respectiv cu 18,4% în transporturi aeriene; între 7,5% şi 9,5% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, fabricarea altor mijloace de transport, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, activităţi de poştă şi de curier, fabricarea produselor din tutun; între 3,5% şi 7,0% în tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea de mobilă, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor textile, alte activităţi de servicii, alte activităţi industriale n.c.a., comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor), repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, hoteluri şi restaurante, industria metalurgică.
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie 2024 au fost cauzate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 19% în activităţi de editare, respectiv cu 9,3% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice; între 3% şi 4,5% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), telecomunicaţii.
În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (-4,3%), în principal ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare, respectiv în administraţia publică (-0,4%).
Câştigul salarial mediu net a crescut uşor comparativ cu luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (+0,2%).