Începe oficial campania electorală. MAE, listă cu alte 270 de secţii în străinătate
Your browser doesn't support HTML5 video.
Asta înseamnă, printre altele, că afișele cu cei 14 candidați, înscriși în cursa pentru Cotroceni, trebuie să dispară de pe clădiri și de pe străzi. Unii dintre ei nu își fac probleme în privința costurilor, pentru că anul acesta statul este darnic. Cei care au acte doveditoare și obțin cel puțin 3 la sută din votul alegătorilor, pot să primească în jur de 9 milioane de euro. Schimbări sunt și în ceea ce privește votul din străinătate.
În ultimii ani, au fost probleme uriașe la secțiile de votare din diaspora. Prima și poate cea mai importantă modificare de la alegerile care urmează este că listele vor fi în format electronic, iar buletinele vor fi scanate cu o tabletă. Adică se reduce timpul de așteptare.
Într-o secție de votare pot fi între două și nouă tablete, în funcție de numărul de persoane care s-au înregistrat pe site-ul AEP sau în funcție de numărul celor care au votat la alegerile precedente la secția respectivă.
Pentru că în diaspora alegerile se organizează de vineri până duminică la finalul fiecărei zile, va fi exportat câte un fișier cu numărul votanților pentru fiecare tabletă.
Tot cu tableta se vor scana și plicurile prin corespondență, cu două zile înainte de alegeri. În acest fel, autoritățile vor ști cine a votat deja și vor elimina posibilitatea de fraudă prin vot multiplu.
Aproape 41 de mii de persoane vor vota prin corespondență la alegerile din acest an.
Până pe 7 noiembrie, plicurile cu votul prin corespondență trebuie să ajungă la Autoritatea Electorală Permanentă sau la misiunea diplomatică din țara de unde va fi trimis votul. Cu alte cuvinte, trebuie să îl trimiteți cu câteva zile înainte. În plic veți găși și o adresă online, unde poate fi verificat timpul de livrare.
Până acum, au fost înființate 444 de secții de votare în afara țării. Oficialii cred că prezența va fi mare.
Constantin Mitulețu-Buică, președinte AEP: „Ați văzut că se creează și niște comunicări. Mai socializează, mai stau de o cafea, o apă, un suc. Cetățenii se duc și pentru aceste lucruri la secția de votare.”
30 de zile calendaristice durează campania electorală care va lua sfârșit cu o zi înainte de alegeri, pe dată de 9 noiembrie.
MAE a transmis către AEP o listă suplimentară de 270 de secţii de votare în străinătateMinisterul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, vineri, către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) o listă suplimentară cu 270 de secţii de votare în străinătate, în completarea celor 444 de secţii transmise în 3 octombrie 2019 şi aprobate de AEP. Astfel, până în prezent, MAE a propus un număr de 714 secţii de votare care vor fi organizate în străinătate pentru organizarea alegerilor prezidenţiale în străinătate, potrivit News.ro.
Potrivit MAE, misiunile diplomatice şi oficiile consulare continuă demersurile pentru identificarea unor spaţii adecvate şi pentru obţinerea acordului statului de reşedinţă sau a autorităţilor locale.
Pe baza dialogului cu şefii de misiuni, MAE estimează că la alegerile pentru Preşedintele României din luna noiembrie vor fi înfiinţate peste 800 de secţii de votare în străinătate.
Printre ţările în care vor fi organizate cele mai multe secţii de votare se numără: Spania (148), Italia (142), Germania (84), Marea Britanie (73), Franţa (48), SUA (38), Republica Moldova (36), Belgia (23), Olanda (22), Irlanda (16), Danemarca (12), Austria (11), Grecia (11), Portugalia (9), Elveţia (8).
„Reamintim că termenul limită prevăzut de lege pentru transmiterea către Autoritatea Electorală Permanentă a propunerilor de secţii de votare în străinătate este 19 octombrie 2019”, a transmis MAE.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!