Un bărbat s-a urcat pe acoperişul sediului Înaltei Curţi. Refuză să coboare şi să coopereze cu forţele de ordine

62538379

Un bărbat s-a urcat vineri pe acoperişul clădirii în care se află sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, echipele de negociatori încercând să-l convingă să coboare.

''În jurul orei 16:20, un bărbat a escaladat un zid din spatele sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a urcat pe scara exterioară de incendiu şi a ajuns pe acoperişul instituţiei. Menţionăm faptul că au fost dispuse de îndată toate măsurile în vederea delimitării zonei şi protejării tuturor persoanelor. În prezent, echipele de negociatori, din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, sosite la adresă, relaţionează cu bărbatul în cauză. Totodată, la faţa locului sunt prezente şi echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov'', informează Jandarmeria.

În acest moment, persoana refuză să coboare şi să coopereze cu forţele de ordine, punându-se în pericol, precizează sursa citată.

Totodată, mai multe persoane s-au aşezat pe carosabil, producând blocarea traficului rutier.

''Facem apel către toţi participanţii să respecte recomandările forţelor de ordine, pentru siguranţa lor şi a celorlalţi cetăţeni. De asemenea, recomandăm tuturor participanţilor la această manifestaţie să identifice căi de dialog şi de exprimare a opiniilor într-un mod legal şi civilizat, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi cetăţeni'', mai arată Jandarmeria Capitalei.

Citește și
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, vineri, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploieşti a decis suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”

Trebuie să conectăm România la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu, pentru că aici, la Forumul Economic Mondial de la Davos, se conturează parteneriate, direcţii de finanţare şi priorităţi strategice, a transmis Dragoş Pîslaru.

Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent
Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este aşteptată să participe la manifestările oficiale organizate de Ziua Unirii la Iaşi, o confirmare în acest sens urmând să vină în zilele următoare.

O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum

La data de 21 ianuarie 2026, în jurul orei 06:40, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Matca au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată în locuința sa din localitatea Valea Mărului, județul Galați.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.