Scriitorul Henry Patterson, autorul bestsellerului ''The Eagle Has Landed'', a murit

62253179
Getty

Scriitorul britanic Henry Patterson, autorul unor romane thriller de mare succes, precum "The Eagle Has Landed", a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat duminică agentul său de presă, citat de BBC.

Henry Patterson, care a început să publice cărţi poliţiste în perioada în care lucra ca profesor, a scris 85 de romane între anii 1959 şi 2017.

Reprezentanţii editurii HarperCollins au anunţat că scriitorul a murit sâmbătă în locuinţa lui de pe insula Jersey din Canalul Mânecii, în prezenţa membrilor familiei sale.

Romanul său "The Eagle Has Landed", despre un complot nazist ce viza răpirea lui Winston Churchill în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost publicat sub pseudonimul Jack Higgins, s-a vândut în peste 50 de milioane de copii şi a fost adaptat într-un film.

Ecranizarea sa din 1976 i-a avut în rolurile principale pe actorii Robert Duvall, Donald Sutherland şi Michael Caine.

Citește și
Copiii supraponderali și obezi devin o problemă în România. Medicii constată cum complicațiile adulților apar la cei mici
Copiii supraponderali și obezi devin o problemă în România. Medicii constată cum complicațiile adulților apar la cei mici

Cărţile scrise de Henry Patterson s-au vândut în peste 250 de milioane de copii la nivel mondial, iar printre cele mai cunoscute dintre ele se află volume precum "Comes the Dark Stranger", "Hell is Too Crowded" şi "To Catch a King".

Scriitorul britanic s-a născut în Newcastle upon Tyne, şi-a petrecut copilăria în Belfast şi s-a mutat apoi în Leeds.

A scris primele sale romane în timpul liber pe care îl avea după ce a devenit profesor şi a primit un avans de 75 de lire sterline pentru romanul lui de debut, "Sad Wind from the Sea", publicat în 1959.

Ultima lui carte, "The Midnight Bell", a fost publicată în 2017 şi a devenit bestseller în Marea Britanie, conform listei Sunday Times.

Reprezentanţii editurii HarperCollins au dezvăluit că înainte de publicarea ultimei sale cărţi se refereau la renumitul scriitor britanic folosind apelativul "The Legend" ("Legenda").

Scriitorul a fost căsătorit de două ori - cu Amy Hewitt în perioada 1958-1984 şi cu Denise Palmer din 1985 până în prezent - şi a avut din primul lui mariaj patru copii: Sarah, Ruth, Sean şi Hannah.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Brazilianca Tamires Morena a schimbat echipa în Liga Florilor! Transferuri tari pentru titlu
GALERIE FOTO Brazilianca Tamires Morena a schimbat echipa în Liga Florilor! Transferuri tari pentru titlu
Citește și...
Copiii supraponderali și obezi devin o problemă în România. Medicii constată cum complicațiile adulților apar la cei mici
Copiii supraponderali și obezi devin o problemă în România. Medicii constată cum complicațiile adulților apar la cei mici

Potrivit Atlasului Mondial al Obezității, pentru prima dată în istorie, numărul copiilor supraponderali şi obezi este mai mare decât cel al subnutriţilor.  

Bolojan: Prețul carburanților ar putea crește, „depinde de durata blocajului” din Golf. Urmează plafonarea prețului gazelor
Bolojan: Prețul carburanților ar putea crește, „depinde de durata blocajului” din Golf. Urmează plafonarea prețului gazelor

Premierul Ilie Bolojan a avertizat miercuri că prețul combustibililor în România ar putea crește pe fondul blocării strâmtorii Ormuz, dar speră ca impactul să fie limitat.  

Garanția de 50 de bani va fi extinsă și la alte ambalaje, la fel ca la PET-uri. De când vor putea fi returnate
Garanția de 50 de bani va fi extinsă și la alte ambalaje, la fel ca la PET-uri. De când vor putea fi returnate

Ambalajele pentru oțet, borș și apă distilată ar putea fi returnate prin Sistemul de Garanție-Returnare. Proiectul a trecut de Senat.  

Recomandări
Analist: „Iranul și-a scos mănușile” în războiul cu SUA și Israel. Teheranul lovește ținte din întreaga regiune
Analist: „Iranul și-a scos mănușile” în războiul cu SUA și Israel. Teheranul lovește ținte din întreaga regiune

În a cincea zi de război, un submarin american a scufundat cu torpile o navă de luptă iraniană, în apele internaționale, lângă coastele Sri Lanka. La bord erau probabil 180 de oameni și 140 erau dați dispăruți.

Bugetul rămâne în aer după negocieri de trei ore la Guvern. Coaliția, divizată de pachetul de solidaritate
Bugetul rămâne în aer după negocieri de trei ore la Guvern. Coaliția, divizată de pachetul de solidaritate

Partidele de la putere nu au reușit nici miercuri să se pună de acord, pentru forma finală a bugetului, așa că liderii au luat schița primită de la Finanțe și o vor analiza.

Război în Iran, a cincea zi. Care ar fi fost ținta rachetei iraniene doborâtă de NATO. „Nu era Turcia”
Război în Iran, a cincea zi. Care ar fi fost ținta rachetei iraniene doborâtă de NATO. „Nu era Turcia”

Am intrat în a cincea zi de război în Orientul Mijlociu, iar atacurile nu se opresc. Consulatul Statelor Unite din Dubai a fost vizat marți seară de o dronă iraniană. Urmăriți LIVE UPDATE evenimentele.