Scandal în Marea Britanie cu fiul unui primar român, acuzat de ademenirea unei „minore”. Cum a fost prins

Fiu primar

Fiul unui primar din județul Satu Mare este cercetat de autoritățile din Marea Britanie pentru acuzaţii grave. Un grup civic l-ar fi prins că purta conversații de natură sexuală, pe internet, cu o presupusă adolescentă.

În spatele profilului respectiv se aflau, de fapt, cei din această asociație, care au anunțat autoritățile. Tânărul de 29 de ani susține că a fost atras într-o cursă.

El este acuzat de membrii acestui grup că și-ar fi creat un cont fals, iar apoi ar fi intrat în dialog cu o fată de 14 ani. Discuțiile ar fi avut și o conotație sexuală.

Tânărul este din Călinești-Oaș, județul Satu Mare, însă de mai bine de zece ani este plecat din țară. El recunoaște că de aproximativ 2-3 săptămâni a început să discute online cu o fată, căreia i-a trimis poze și filmulețe în ipostaze intime. Totuși, susține el, era convins că vorbește cu o persoană care are peste 18 ani.

Adrian Bîrtoc: „Am început să vorbesc de 2-3 săptămâni. Nici nu pot să mă gândesc la acuzaţiile care mi s-au adus, singurul lucru de care pot fi acuzat e de infidelitate fata de soţia mea. Niciodată nu a vrut să spună stop sau ca o deranjează, tot timpul mă ademenea din ce în ce mai mult şi continua să mă caute din ce în ce mai mult.”

Citește și
Spital
Două persoane nevaccinate au murit din cauza gripei, în județul Sibiu. Primele victime din acest sezon

Grupul civic a furnizat datele românului poliției, care l-a reținut inițial,, apoi a decis cercetarea lui în libertate.

Adrian Bîrtoc: „În prima fază au spus că mă vor ţine câteva ore. Am fost momit ca să trimit. A fost o tânără de 30 şi ceva de ani în spatele contului, de aceea m-au pus în libertate".

Tatăl tânărului susține că fiul lui nu este vinovat și că nu ar fi dat curs unei conversații dacă ar fi știut că este vorba despre o minoră.

Dinu Bîrtoc, primar Călinești-Oaș: „A fost reţinut 24 de ore, cele mai multe informaţii le ştiu de la un verişor ce a fost la poliţie când l-a eliberat. Mâine plec spre Londra să vorbim să vedem ce s-a întâmplat. Nu a avut niciun contact cu nicio fetiţă de 14-15 ani. Nu ştia, în spate era altă persoană.”

Tânărului i-a fost reținut pașaportul și nu are dreptul să părăsească Marea Britanie, până la finalizarea anchetei derulată de poliție. Membrii grupului civic au fost contactați pentru un punct de vedere în legătură cu acest caz, însă nu au răspuns solicitării până la această oră. 

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Două persoane nevaccinate au murit din cauza gripei, în județul Sibiu. Primele victime din acest sezon
Două persoane nevaccinate au murit din cauza gripei, în județul Sibiu. Primele victime din acest sezon

Primele două decese provocate de gripă în județul Sibiu, în acest sezon, au fost raportate la doi pacienți de 90 și 86 de ani, nevaccinați, internați la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Clinic Județean de Urgență, a anunțat luni DSP Sibiu.

Drifturile pe zăpadă au lăsat nouă șoferi fără permis în Prahova. Ce amenzi au primit pentru manevre interzise în trafic
Drifturile pe zăpadă au lăsat nouă șoferi fără permis în Prahova. Ce amenzi au primit pentru manevre interzise în trafic

Nouă şoferi au rămas fără permisele de conducere, după ce au fost depistaţi de poliţiştii făcând drifturi pe zăpadă sau manifestând un comportament agresiv în trafic.

Autostrada A8 înaintează în zona de munte. Când ar putea fi finalizat lotul de 14 km dintre Joseni și Ditrău
Autostrada A8 înaintează în zona de munte. Când ar putea fi finalizat lotul de 14 km dintre Joseni și Ditrău

Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă luni că începe proiectarea pentru încă un lot al Autostrăzii A8, 1D Joseni-Ditrău, asocierea de constructori din România şi Bulgaria având termen de 10 luni pentru realizarea Proiectului Tehnic.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații
Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații

Consiliul Concurenței anunță că a amendat opt companii, printre care Automobile Dacia și Renault Technologie Roumanie pentru practici ilegale pe piața muncii.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.