România a emis cinci noi alerte de măşti neconforme. Ce nereguli s-au constatat

62119122

România a emis cinci noi alerte de măşti neconforme, prin sistemul RAPEX, care au fost validate vineri dimineaţa, a anunţat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Printre altele, este vorba despre produse contrafăcute sub brandul 3M, de tipul FFP3, ţara de origine fiind Marea Britanie, care poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecţie de către organismul relevant.

Alte măşti neconforme sunt de tipul N95, precum şi cu trei straturi, fabricate în China.

România a emis până în acest moment 17 alerte de măşti neconforme, pentru a avertiza ţările membre în legătura cu posibila lor prezenţă la vânzare în UE.

"Acest lucru demonstrează încă o dată că uriaşa muncă depusă de comisarii Direcţiei de Control şi Supraveghere Piaţă a ANPC de a acoperi întreaga piaţă din ţara noastră, în acest domeniu, pe lângă celelalte sectoare ale economiei care interacţionează direct cu consumatorul şi de care ne ocupăm, în condiţii dure de pandemie, a dat roade importante, care au făcut esenţială contribuţia României la lupta susţinută depusă de UE în a proteja consumatorul european cu privire la produsele periculoase care pot intra pe piaţă", a declarat Eduardt Cozminschi, preşedintele ANPC, citat în comunicat.

Citește și
Ilie Bolojan, în contextul situaţiei din Orientul Mijlociu: Prioritatea noastră este siguranţa fiecărui cetăţean român
Ilie Bolojan, în contextul situaţiei din Orientul Mijlociu: Prioritatea noastră este siguranţa fiecărui cetăţean român

Potrivit acestuia, ANPC supraveghează permanent piaţa de bunuri şi servicii, mai ales cele necesare în această perioadă marcată de Covid-19, proces care va continua până când pericolul pandemic se va fi sfârşit şi îi avertizează, pe această cale, pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC şi pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul "produse interzise comercializării".

ANPC, prin sucursalele sale teritoriale, a derulat în perioada 23 octombrie - 23 noiembrie controale pentru verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea măştilor.

Potrivit draftului raportului, au fost controlaţi 599 operatori economici, la un număr de 396 dintre aceştia (66%) constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare; la 79 de operatori economici controlul nu a fost finalizat.

Au fost verificate un număr de 35.180.666 măşti în valoare 19.763.739 lei, din care 32.997.026 măşti în valoare de 19.459.353 lei (peste 93%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.

Urmare a deficienţelor constatate, organele de control au dispus următoarele măsuri: oprirea temporară de la comercializare a 31.931.598 de bucăţi de măşti în valoare de 12.740.657 lei până la remedierea neconformităţilor constatate; oprirea definitivă şi scoaterea de la comercializare a 725.448 bucăţi de măşti în valoare de 3.152.544 lei; aplicarea a 668 sancţiuni contravenţionale, din care 237 avertismente şi 431 amenzi contravenţionale în valoare de 2.908.000 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Printre companiile care au fost sancţionate pentru comercializarea măştilor neconforme se află diverse puncte de lucru din ţară ale marilor retaileri prezenţi în România, precum Lidl, Rewe, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Dedeman, Profi, DM, dar şi compania petrolieră Lukoil România.

De asemenea, raportul arată că au fost amendate şi marile reţele de farmacii Help Net şi Sensiblu.

Printre neregulile constatate se află lipsa totală sau parţială a elementelor de identificare şi caracterizare, lipsa traducerii în limba română, lipsă instrucţiuni de utilizare, lipsă menţionare compoziţie material, lipsă declaraţie conformitate, lipsă marcaj de conformitate CE.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunţat săptămâna trecută că raportul ANPC a fost trimis la Parchetul General.

Articol recomandat de sport.ro
Vinicius a reacționat cu două cuvinte, după videoclipul în care iubita sa a sărutat un alt bărbat
Vinicius a reacționat cu două cuvinte, după videoclipul în care iubita sa a sărutat un alt bărbat
Citește și...
Ilie Bolojan, în contextul situaţiei din Orientul Mijlociu: Prioritatea noastră este siguranţa fiecărui cetăţean român
Ilie Bolojan, în contextul situaţiei din Orientul Mijlociu: Prioritatea noastră este siguranţa fiecărui cetăţean român

Premierul Ilie Bolojan afirmă, sâmbătă seară, în contextul situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu, că prioritatea autorităţilor este siguranţa fiecărui cetăţean român.

Oana Țoiu: Sute de români din Dubai și Doha au cerut sprijin consular după suspendarea zborurilor din Orientul Mijlociu
Oana Țoiu: Sute de români din Dubai și Doha au cerut sprijin consular după suspendarea zborurilor din Orientul Mijlociu

Peste 500 de români din Dubai și peste 200 din Doha, între care și 20 de minori, au cerut sprijin consular după atacurile de sâmbătă din Orientul Mijlociu și suspendarea multor zboruri spre România, anunță Oana Țoiu.

Un tânăr a fost salvat după ce a rămas blocat în zăpadă, în afara Domeniului Schiabil Șureanu
Un tânăr a fost salvat după ce a rămas blocat în zăpadă, în afara Domeniului Schiabil Șureanu

Un tânăr de 27 de ani din municipiul Zalău a fost recuperat, sâmbătă, de jandarmii montani, după ce s-a rătăcit şi a rămas blocat în zăpadă în afara Domeniului Schiabil Şureanu, în zona cunoscută sub denumirea "Puru".

Recomandări
Război în Iran. Mesajul lui Trump către iranieni: ”Acum aveți un președinte care vă oferă ceea ce doriți”
Război în Iran. Mesajul lui Trump către iranieni: ”Acum aveți un președinte care vă oferă ceea ce doriți”

Orientul Mijlociu stă pe un butoi cu pulbere. Statele Unite și Israelul au atacat sâmbătă Iranul. Operațiuni militare majore sunt în curs de desfășurare. A spus-o președintele Trump, care a făcut apel pentru răsturnarea regimului de la Teheran.

Liderul suprem iranian Khamenei ar fi fost ucis. Urale puternice pe străzile din Teheran, oamenii aplaudă de la ferestre
Liderul suprem iranian Khamenei ar fi fost ucis. Urale puternice pe străzile din Teheran, oamenii aplaudă de la ferestre

Liderul suprem Ali Khamenei ar fi fost ucis în urma atacului asupra Iranului de sâmbătă dimineață, susțin mai multe surse israeliene și americane. Informația a fost prezentată inclusiv de către premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Expert: Începem să vedem în Iran un ”scenariu venezuelean”. ”Totul depinde de poporul iranian”
Expert: Începem să vedem în Iran un ”scenariu venezuelean”. ”Totul depinde de poporul iranian”

Ecoul confruntării din Orientul Mijlociu se simte deja la nivel global. Despre semnificația acestui nou conflict și posibilele sale urmări ne vorbesc Cosmin Stan și invitatul său.