Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primul summit UE-America Latină și Caraibe, după opt ani. Care este miza discuțiilor

Your browser doesn't support HTML5 video.

Președintele Iohannis se află la Bruxelles unde, pentru prima dată în opt ani, liderii Uniunii Europene stau la aceeași masă cu șefi de stat și de guverne din America Latină și Caraibe.

Cu un război la granițe, europenii caută soluții pentru a-și reduce dependența economică față de China, dar și noi surse pentru aprovizionarea cu gaze naturale. Comisia Europeană a anunțat că ia în calcul să importe gaze din Argentina.

La Bruxelles, timp de două zile, are loc un summit istoric, după cum a declarat președintele Iohannis, prezent și el la discuții. Negocierile între liderii europeni și cei din America Latină și Caraibe au început însă cu mult timp înainte de reuniunea oficială. Discuțiile au fost aprinse. Cea mai mare problemă între cele două părți rămâne războiul din Ucraina. Guvernele din America de Sud au rețineri în a condamna ferm Rusia pentru războiul său împotriva Ucrainei.

Dincolo de tensiuni și discuții, să nu uităm că orice summit este guvernat de diplomație. Reuniunea a fost deschisă de un moment muzical.

America Latină poate fi pentru Uniunea Europeană un furnizor de energie și materii prime critice, necesare, de exemplu, în producția de cipuri, baterii sau panouri fotovoltaice. Astfel, ar fi redusă dependența europeană de China. Totodată, împreună pot lucra pentru reducerea încălzirii globale. Pe de altă parte, Uniunea Europeană este principalul investitor în regiune. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat un plan de investiții pentru America Latină și Caraibe în valoare de 45 de miliarde de euro, până în 2027. Banii vor fi alocați prin intermediul platformei globale de investiții europene, un instrument prin care Uniunea vrea să investească la nivel mondial pentru a-și reduce anumite dependențe economice.

Citește și
Klaus Iohannis, Emmanuel Macron
Summit la Bruxelles. Klaus Iohannis, despre aderarea României la Schengen: Există un progres, dar este lent

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene: „Este primul summit Uniunea Europeană – America Latină și Caraibe, în opt ani. Cu siguranță lumea s-a schimbat în această perioadă. Avem nevoie de prietenii noștri apropiați, să fie de partea noastră în aceste vremuri nesigure."

La summit, participă și președintele României, Klaus Iohannis, care în aprilie anul acesta a fost primul șef de stat care a vizitat Brazilia, după 23 de ani și Chile, după 30 de ani.

Klaus Iohannis, preşedintele României: „Lumea s-a schimbat dramatic în ultimul an și jumătate, este nevoie de proiecte concrete, care să genereze valoare adăugată pentru comunitățile locale și noi locuri de muncă, care să protejeze mediul și să sprijine transformarea ecologică și digitală a economiilor noastre."

Luni este așteptată declarația comună a șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europenă, America Latină și Caraibe, în care este de văzut dacă va fi și o poziție comună legată de războiul din Ucraina.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult