Preotul Dan Damaschin a împărțit lemne de foc pentru familiile nevoiaşe cu mulți copii din Iași

×
Codul embed a fost copiat

Două sute de familii cu mulți copii din județul Iași nu vor tremura de frig în case datorită unor oameni cu suflet mare, aduși laolaltă de preotul misionar Dan Damaschin.

Părintele a cumpărat din donații lemne de foc, atât de necesare pentru iarna care bate la ușă.

„Sunt două familii, una cu 6, alta cu 5 copii. O astfel de maşină care costă cam 2 mii de lei este peste puterile lor, peste veniturile unei astfel de familii" spune preotul Dan Damaschin.

Aşadar, în prag de iarnă, preotul Dan Damaschin a început "să împartă" căldură. Lemne pentru foc au ajuns deja la două familii din comuna Aroneanu din Iaşi, cărora părintele, ajutat de oameni cu suflet mare, le-a construit şi casele în care îşi duc acum traiul.

Mamă: „Ne ajută să avem căldură la copii în casă, să aibă copiii toate condiţiile, să îi purtăm la şcoală.”
Reporter: Vă permiteaţi lemnele dacă nu va ajuta părintele?
Mamă: „Nu. Nu avem pentru că salariul soţului nu ne ajunge, alocaţia nu ajunge, trebuie să dăm şi la şcoală, şi îi mulţumim foarte mult părintelui Damaschin."

Citește și
parintele dan damaschin
Părintele Dan Damaschin din Iaşi strânge cadouri pentru Crăciunul a 7.000 de copii nevoiași

Părinţii au cinci copii. Toţi au primit şi bunătăţi, iar drept răsplată au împărţit zâmbete sincere.


Fetiță:Sunt bucuroasă pentru că dacă e frig în casă nu mai putem”.
Reporter: „Să staţi?
Fetiță: „Da, o să fie cald dacă sunt lemne."

Şi această tânără familie se află într-o situaţie asemănătoare. Gabriel şi soţia sa, cu şase micuţi de crescut, nu şi-ar fi permis să-şi încălzească în această iarnă căminul.

Reporter: Vă este de ajutor?
Tată: „Da, foarte mult, că noi dacă nu avem condiţii, de unde lemne? E foarte scump. Am mai avut vreo două pe care tot părintele ne-a ajutat şi ne-a adus."

Dan Damaschin, preot misionar Iaşi: „Suntem în faţa unui munte de lemne, lemn care va ajunge la 200 de familii care au împreună peste o mie de copii. Lemnul este obţinut legal din pădurile României, este cumpărat cu acte de la Ocolul Silvic Bisericesc."

În acest proiect s-au implicat mai mulţi oameni de afaceri din Neamţ, care n-au stat pe gânduri şi au întins o mână de ajutor, dar şi Mitropolia Moldovei și Bucovinei, care a contribuit cu o donaţie importanta. Cei care vor să sprijine acţiunile organizate de preotul Dan Damaschin îi pot scrie părintelui pe reţelele sociale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Moment șocant! Starul și-a lovit coechipierul în fața fanilor! Suporterii au cerut să îi fie reziliat contractul
FOTO ȘI VIDEO Moment șocant! Starul și-a lovit coechipierul în fața fanilor! Suporterii au cerut să îi fie reziliat contractul
Citește și...
Toate promoţiile de Black Friday sunt aici. Reduceri la mii de produse
Toate promoţiile de Black Friday sunt aici. Reduceri la mii de produse

Toate promoţiile de Black Friday sunt aici. Reduceri la mii de produse

Părintele Dan Damaschin din Iaşi strânge cadouri pentru Crăciunul a 7.000 de copii nevoiași
Părintele Dan Damaschin din Iaşi strânge cadouri pentru Crăciunul a 7.000 de copii nevoiași

Trăim vremuri dificile, iar nevoiaşii găsesc şi mai greu unde să-şi câştige pâinea, căci iarna e greu de găsit de muncă, la ţară.

Părintele Dan Damaschin a împărțit daruri copiilor sărmani, de 1 iunie
Părintele Dan Damaschin a împărțit daruri copiilor sărmani, de 1 iunie

1 iunie a început mai devreme la Iași, acolo unde părintele Dan Damaschin a împărțit daruri copiilor sărmani încă de ieri.

Recomandări
Rubio: SUA nu au nevoie de petrolul din Venezuela, ci de supremație în emisfera vestică. ”Toți președinții au făcut la fel”
Rubio: SUA nu au nevoie de petrolul din Venezuela, ci de supremație în emisfera vestică. ”Toți președinții au făcut la fel”

După atacul american de sâmbătă dimineață, Venezuela are astăzi doi așa-ziși președinți. Delcy Rodriguez, vicepreședinta lui Maduro, a acceptat să preia funcția, la insistențele miniștrilor.

Rogobete: Avem de trei ori mai mulţi rezidenţi decât putem include în sistem. Cifrele de şcolarizare au scăpat de sub control
Rogobete: Avem de trei ori mai mulţi rezidenţi decât putem include în sistem. Cifrele de şcolarizare au scăpat de sub control

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat duminică seară că sistemul de rezidenţiat trebuie regândit, deoarece numărul rezidenţilor este de trei ori mai mare decât locurile disponibile în sistemul medical românesc.

Eurostat: România are cea mai mare diasporă din UE. Câți români și-au părăsit țara pentru un trai mai bun peste hotare
Eurostat: România are cea mai mare diasporă din UE. Câți români și-au părăsit țara pentru un trai mai bun peste hotare

Suntem țara europeană cu cei mai mulți cetățeni stabiliți în străinătate. Peste 3 milioane trăiesc legal în statele Uniunii, potrivit Eurostat. Numărul este mai mare în realitate, dacă ne gândim că nu toți apar în statisticile oficiale.