Părintele Dan Damaschin a împărțit daruri copiilor sărmani, de 1 iunie

×
Publicitate

1 iunie a început mai devreme la Iași, acolo unde părintele Dan Damaschin a împărțit daruri copiilor sărmani încă de ieri.

Preotul, care a fondat o asociație pentru copiii nevoiași, i-a vizitat cu tot felul de bunătăți. Atracția principală a fost însă tortul, pe care cei mici abia au așteptat să-l guste.

Petrecerea a început într-un cămin din Iaşi, acolo unde sunt cazaţi mai mulţi copii din judeţ. Pentru că părinţii nu îi pot ajuta, părintele le oferă dreptul la educaţie. Iar ziua copilului a fost cinstită cu multe cadouri şi cu un spectacol de teatru cu păpuşi.

De aici, preotul a plecat încărcat de daruri în comuna Golăieşti, la o mamă rămasă văduvă, cu cinci copii de crescut.

Din mulţimea de cadouri, cea mai mare atracţie a fost tortul.

De fericire, cei mici l-au luat în braţe pe cel care îi ajută ori de câte ori au nevoie.

Dan Damaschin, fondator Asociaţia "Glasul Vieţii": "Am început cu una dintre cele mai dragi familii, cu familia Denisei, sunt copii minunaţi care intră în programele noastre de ceva timp. Sunt 500 de copii în clipa de fată pe listă şi cum donatorii ne pot bate la uşă, s-ar putea extindă lista, pentru că în funcţie de cât tort, suc şi pizza putem acumula, cu atât mai mulţi copii vor primi."

Preotul va pleca şi luni, împreună cu mai mulţi voluntari, şi în alte localităţi din judeţ, pentru a duce daruri copiilor nevoiaşi.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62128483
Românii au făcut shopping și pe timpul pandemiei. Care au fost cele mai cumpărate produse

Dacă ne luăm după reprezentații magazinelor online, cumpărătorul român și-a schimbat comportamentul, de când cu pandemia. A învăţat despre plată cu cardul și se îmbracă aproape exclusiv de pe internet.

62128446
Un viticultor Italian a adus cu avionul privat mai multe muncitoare românce la muncă în vie

Un viticultor italian din orăşelul Termeno, în provincia Bolzano (nord), Martin Foradori Hofstatter, a închiriat un avion de mici dimensiuni pentru a aduce din România o echipă de femei care lucrează pentru el de ani de zile, relatează AFP.

62128431
Primăria Baia Mare a pus ”cerșetorii” să facă curat pe străzi. Unii s-au tăvălit pe jos

Primăria orașului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a declanșat, vineri, o acțiune de curățenie a unor ”blocuri sociale” cu ajutorul persoanelor fără adăpost care cerșesc.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.