O familie întreagă a murit într-un accident în Mureș. Mașina condusă de o femeie de 46 de ani a intrat sub un TIR

×
Codul embed a fost copiat

Accident îngrozitor pe o șosea din Mureș. O familie întreagă a pierit, după ce mașina în care se afla s-a izbit frontal de un camion.

La volan era o femeie de 46 de ani, care a intrat pe contrasens și s-a oprit în vehiculul de mare tonaj, care circulă regulamentar.

Toți cei din autoturism au murit pe loc. Traficul a fost blocat în zonă aproape 4 ore, după accident.

Accidentul s-a petrecut în localitatea Gornești. Familia se întorcea la Târgu Mureș, iar la 20 de km de casă, șoferița a pierdut controlul volanului și intrat pe contrasens, direct într-un TIR.

Pasageri erau soțul femeii - în vârstă de 49 de ani - și părinții acestuia. Impactul i-a ucis pe loc, pe toți patru.

Citește și
cincu
Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, în vizită la Cincu și Sibiu alături de șeful Armatei Române

Șofer: „Am auzit pe stație că e accident și circulația oprită. Se vede că turismul a intrat în colegul cu TIR-ul, posibil neatenție, posibil telefonul, se aude aici că o persoană decedată ar fi locuit pe stradă aici și probabil ar fi vrut să intre acolo și n-a a fost atent, păcat că sunt patru victime, patru decedați.”

Laura Hărșan, medic Serviciul Județean de Ambulanță Mureș: „Când am ajuns la locul solicitării cele patru victime erau încarcerate, toți prezentau leziuni incompatibile cu viața.”

Șoferul de pe TIR, un bărbat din Macedonia, a suferit un atac de panică, însă n-a avut nevoie de spitalizare.

Pl. adj. Alin Todoran, șef garda de intervenție: „A fost o intervenție destul de dificilă datorită impactului între autoturism și autotren. Am avut nevoie de anumite manevre specifice.”

În zonă au loc deseori accidente, spun oamenii.

Localnic: „Săptămâna asta a treia sau a patra oară.”

Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz, pentru ucidere din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, în vizită la Cincu și Sibiu alături de șeful Armatei Române
Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, în vizită la Cincu și Sibiu alături de șeful Armatei Române

Comandantul suprem al forţelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Alexus G. Grynkewich, se va afla, marţi, alături de generalul Gheorghiţă Vlad, şeful Statului Major al Apărării, într-o vizită de lucru la Centrul Naţional de Instruire „Getica”. 

În România apar tot mai multe restaurante cu program redus și meniuri scurte. Este noua rețetă de succes
În România apar tot mai multe restaurante cu program redus și meniuri scurte. Este noua rețetă de succes

Restaurantele din marile orașe ale României sunt într-o transformare continuă. Apar tot mai multe bistro-uri cu echipe restrânse şi cu un program de lucru redus.

Extrageri Loto 6/49, 5/40 și Joker, duminică, 18 ianuarie 2026. Numerele câștigătoare
Extrageri Loto 6/49, 5/40 și Joker, duminică, 18 ianuarie 2026. Numerele câștigătoare

Duminică, 18 ianuarie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital
Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital

Indianul de 47 de ani care fără să stea pe gânduri și-a pus viața în pericol ca să salveze o fetiță căzută într-un lac înghețat va fi făcut cetățean de onoare al Craiovei. Deocamdată, este internat, la fel și copila.