Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Muzicienii și artiștii independenți nu sunt mulțumiți de noile scheme de ajutor pentru sectorul cultural

Ministerul Culturii a publicat marți, 23 februarie, noile scheme de ajutor pentru susținerea sectorului cultural, respectiv pentru cei care activează în sectorul cultural și care sunt afectați de restricțiile impuse de pandemia de Covid-19.

Aceste scheme sunt împărțite în 3 unități distincte:

-► Schema Minimis pentru persoane juridice (ONG-uri, SRL-uri, PFA și alte forme juridice) -► Schema Minimis pentru artiști, persoane fizice, prin Organisme de Gestiune Colectivă -► Schema de Ajutor de Stat pentru organizatori de evenimente, librării, edituri, cinematografe

Astfel, atât pentru societățile comerciale, ONG-uri, PFA sau ÎI (întreprindere individuală, n. red). din sectorul cultural, dar și artiști (persoane fizice), organizatori, librării, edituri și cinematografe, Guvernul acoperă parțial, în cuantum de 20 %, pierderile din încasările din anul 2020, comparativ cu cele pentru anul 2019.

În cazul artiștilor independenți, Guvernul acoperă 20% din pierderilor din încasările din drepturi de autor pentru anul 2020, comparativ cu cele pentru anul 2019, de la Organismele de Gestiune Colectivă (UCMR-ADA, DACIN-SARA, COPYRO, CREDIDAM, etc.). Plafonul maxim este de 200.000 de euro, iar artiștii respectivi trebuie să fie înscriși la Organismele de gestiune colectivă.

Citește și
Interviu
Alexander Nanau, regizorul "colectiv", despre corupție, manipulări și de ce statul nu promoveaza documentarul pentru Oscar

De asemenea, organismele de gestiune colectivă trebuie să solicite și să fie autorizați ca administratori de schemă de minimis. Nu în ultimul rând, autoritățile precizează faptul că ”beneficiarii sunt artiști activi români și nu moștenitori sau artiști străini”.

Documentul integral, varianta actualizată în 23 februarie 2021, poate fi consultat AICI.

Recent, Mario De Mezzo, directorul general al O.R.D.A. (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor), a solicitat organismelor de gestiune colectivă să nu perceapă tarifele de administrare pentru sumele care vor fi primite de artişti din schema de ajutor de stat.

Conform unui comunicat al ORDA, organismele au fost de acord să renunţe la comisioanele care pot ajunge şi la 15%, ”pentru a sprijini astfel industria artistică”.

Reprezentanții Asociației Lucrătorilor în Industria Spectacolelor, organizație care a participat la discuțiile pe această temă organizate de Ministerul Culturii, s-au arătat mulțumiți, în general, de noile prevederi. Iată cele mai importante modificări, în viziunea celor de la ALIS:

-► Introducerea activităților suport pentru proiecte culturale (light/sound/video design, scenografie, producție de eveniment, tour management, impresariat artistic etc.) în lista activităților eligibile pe care un beneficiar le poate desfășura pentru a accesa aceste fonduri;

-► Introducerea PFA-urilor în rândul beneficiarilor eligibili pentru schema de minimis;

-► Acordarea unui procent de 20% din pierderile pe cifra de afaceri (2020 față de 2019) pentru SRL-uri;

-► Creșterea plafonului maxim pe care îl poate obține o entitate, la 200.000 de euro (față de 8.000 de euro – suma inițială) – pe schema de minimis.

-► Necondiționarea sprijinului financiar de realizarea unui proiect cultural pentru schema de ajutor de stat;

-► Identificarea unei variante pentru introducerea persoanelor fizice ca beneficiari direcți ai schemei de minimis. Soluția propusă de UMP în urma consultărilor a fost de distribuire a fondurilor prin intermediul Organismelor de Gestiune Colectivă.

”Rămân în discuție aspecte legate de eligibilitatea artiștilor independenți care nu sunt înscriși în Organismele de Gestiune Colectivă și ale căror nevoi nu sunt acoperite de actuala formă a schemei. Pentru această categorie de persoane, există o serie de propuneri care mai pot fi introduse în schemă zilele următoare” - mai precizează Asociația Lucrătorilor în Industria Spectacolelor.

De asemenea, Asociația pentru Teatru, Film, Muzică și Dans MUZE a transmis că se bucură să regăsească ”mare parte din propunerile noastre în noul text al schemei de ajutor de stat”.

Muzicienii independenți nu sunt mulțumiți de noua schemă de ajutor pentru susținerea sectorului cultural

 

În schimb, Asociația Națională a Muzicienilor Independenți din România - un ONG ce se află în procedură de înființare - a transmis un comunicat în care arată că membrii săi sunt ”surprinși de noile prevederi ale schemei”, mai ales că ”modificările aduse sunt esențiale”.

Astfel, ANMIR a transmis într-un comunicat care sunt propunerile sale care NU se regăsesc în modificările anunțate de autorități.

”Secțiunea II (Minimis pentru artiști - prin OGC-uri), omite câteva aspecte importante pe care dorim să le aducem la cunoștință:

1. Nu toți beneficiarii de drepturi de autor și conexe sunt înscriși în organisme de gestiune colectivă din Romania. Aceasta nu înseamnă că artiștii respectivi nu au o activitate constantă și consistentă, recunoscută și remunerată, ci că sunt afiliați altor organisme de gestiune colectivă, din alte țări - unde aceștia activează frecvent, sau ale căror creații sunt protejate în țările respective. Unele categorii de titulari de drepturi (muzicienii de cover-uri, scenografii, regizorii de teatru, coregrafii) nici măcar nu beneficiază de drepturi de tipul celor gestionate de OGC-uri.

2. Organismele de gestiune colectivă numără printre membrii lor un număr apreciabil de artiști străini, care au beneficiat de ajutor de la stat in tarile de resedinta.

3. Organismele de gestiune colectivă numără printre membrii lor moștenitori ai artiștilor, care beneficiază de drepturi de autor și conexe, deși nu au activitate.

Propunerile noastre, a Asociației Naționale a Muzicienilor Independenți din România, ar fi:

Artistul să devină beneficiarul principal, direct și imediat al acestor fonduri, independent de apartenența la un OCG sau altul, prin sisteme de burse și/sau rezidențe.

Fondurile/ajutorul /schema de stat, să se aloce fiecărui beneficiar, direct proporțional cu contribuția lui la bugetul de stat, din activități culturale. Acordarea posibilității de a își reporni activitatea artiștilor care beneficiază de indemnizație și încă nu pot înregistra venituri cu care să depășească pragul de subzistență, prin suplimentarea veniturilor pe care le înregistrează, cu diferența până la totalul indemnizației.

Instituirea unei compensații financiare de tip Kurzerbeit, pentru artiștii independenți, luând în considerare media pe ultimii trei ani, anterior pandemiei, a veniturilor exclusive din drepturi de autor, compensatie care să țină cont de particularitățile fiscale ale regimului dreptului de autor, în condițiile în care estimăm o relansare lentă a activității noastre.” - se mai arată în comunicatul Asociației Naționale a Muzicienilor Independenți din România.

Potrivit site-ului culturaladubă.ro, Ioana Ciocan, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, a numit propunerea de ajutoare a Ministerului Culturii drept “incalificabilă”, în contextul în care numeroși artiști plastici de prestigiu nu au contracte cu Organisme de Gestiune Colectivă.

Mai mult, peste 1200 de oameni din aria artelor vizuale au semnat o petiție împotriva VISARTA și se află în conflict deschis cu singura societate care se ocupă de colectarea încasărilor din drepturi de autor pentru artiștii plastici.

Și Diana Dochia, președintele Asociației Galeriilor de Artă Contemporană a explicat că această variantă propusă este ”contrară realității din domeniul artelor vizuale și că mulți artiști aleg să fie reprezentați de galerii, nu de OGC-uri”.

În mod normal, ajutorul de stat nu trebuie acordat prin intermediari, ci fiecărui lucrător cultural în parte, după modele deja existente în Germania sau Franța.

Guvernele din aceste state au definit categoriile existente în sectorul cultural și au oferit ajutoare financiare.

În luna ianuarie, artiștii au avertizat că vor ieși din nou în stradă daca nu vor primi sprijin din partea Guvernului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult