Fructele care se vând cu 1.200 de euro tona, distruse de secetă. Producția este la o treime față de anii trecuți

×
Codul embed a fost copiat

Seceta extremă din acest an a afectat inclusiv producția de măceșe. Fructele nu s-au dezvoltat, ori au fost arse de soare. În pădurile din județul Dolj, de pildă, multe măceșe nu au fost culese, pentru că - fiind cantitatea mică - nu există cerere.

Pădurar: „Au o fructificație foarte slabă, nu s-au dezvoltat datorită secetei din lunile trecute și față de anii de anteriori când a fost o fructificație mai bună”.

La 10 kilometri de Craiova, în localitatea Bucovăț, gardurile vii erau altădătă pline cu măceșe. Acum „au dispărut datorită secetei și au mai rămas exemplare rare”, explică Dumitru Cioc, tehnician silvic.

De altfel, în județul Dolj, producția de măceșe este la o treime față de anii trecuți. Nici firmele nu sunt interesate de aceste fructe, tot din cauza cantităților prea mici.

Dănuț Rățoiu, purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Dolj: „Studiul de evaluare pe care l-am făcut pentru valorificare a fost pentru cantitatea de 30 de tone, însă condițiile ulterioare nu au permis, fructificația s-a uscat, atunci am rămas doar la 10 tone, niciun ofertant nu s-a înscris la aceste licitații”.

Citește și
curmale
Căldura și seceta din 2024 au favorizat culturile mai puțin tradiționale. În Dăbuleni s-a făcut curmalul chinezesc sau jujuba

La nivel național, Romsilva a scos la licitație 1.100 de tone de măceșe, din care au fost culese 650, mult mai puțin decât în anii trecuți. Prețul unei tone de măceșe poate ajunge la 1.200 de euro.

Viorel Ionașcu, pădurar al Ocolului Silvic Craiova: „În anii anterior am recoltat când a fost fructificatia foarte bună între 500 și 1.000 de kg, după o suprafață de 500 de hectare”.

Măceșele sunt foarte folosite atât în industria farmaceutică, cât și în cea cosmetică. Acestea au un conținut ridicat de vitamina C.

Articol recomandat de sport.ro
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Citește și...
Românii care s-au bucurat de ploile din ultima perioadă. În ultimele 10 zile, au căzut 85 de litri de apă pe metrul pătrat
Românii care s-au bucurat de ploile din ultima perioadă. În ultimele 10 zile, au căzut 85 de litri de apă pe metrul pătrat

Pentru agricultură, ploile din ultima perioadă au venit ca un ajutor nesperat. După luni de secetă, datele de la ANM arată că rezerva de apă din sol este optimă, în trei sferturi din țară.

Căldura și seceta din 2024 au favorizat culturile mai puțin tradiționale. În Dăbuleni s-a făcut curmalul chinezesc sau jujuba
Căldura și seceta din 2024 au favorizat culturile mai puțin tradiționale. În Dăbuleni s-a făcut curmalul chinezesc sau jujuba

Căldura și seceta din acest an s-au dovedit prielnice pentru culturile mai puțin tradiționale. În județul Dolj, renumiții pepeni de Dăbuleni au un concurent serios: curmalele.

Comisia Europeană a anunțat un sprijin de peste 21 de milioane de euro pentru agricultorii români afectați de secetă
Comisia Europeană a anunțat un sprijin de peste 21 de milioane de euro pentru agricultorii români afectați de secetă

După un an agricol cu provocări mari pentru fermieri, încep să vină și despăgubirile. Comisia Europeană a anunțat un sprijin de peste 21 de milioane de euro pentru agricultorii români afectați de secetă.

Recomandări
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime

Gerul mușcă necruțător toată România. Râurile sunt bocnă, la fel și multe șosele. De luni, de la ora 20, este în vigoare un Cod galben de ger în toată țara, valabil până la ora 10. Temperaturile au scăzut până la -19 grade Celsius.

„Scopul principal” al lui Trump în Iran nu ar fi schimbarea regimului. Ce ar vrea, de fapt, de la liderii Statului Islamic
„Scopul principal” al lui Trump în Iran nu ar fi schimbarea regimului. Ce ar vrea, de fapt, de la liderii Statului Islamic

Donald Trump anunță taxe vamale de 25 la sută pentru orice țară care face comerț cu Iranul. Președintele american se întâlnește, marți, cu consilierii săi de rang înalt pentru a discuta variantele de răspuns la adresa regimului de la Teheran.

Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat
Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat

Un proiect de lege care vizează transformarea Groenlandei în cel de-al 51-lea stat al SUA, în urma recentei inițiative a președintelui Trump de a achiziționa teritoriul danez, a fost depus deja în Congres.