Dosarul Hexi Pharma. Procurorii cer pedepse maxime pentru 2 directori ai companiei

×
Publicitate

Final de proces în dosarul Hexi Pharma, legat de scandalul dezinfectanţilor diluaţi. Procurorii au cerut joi la Tribunalul Bucureşti pedepse maxime pentru doi directori ai companiei, iar timp ce apărarea a pledat pentru achitare.

Flori Dinu, Mihail Leva și compania însăși așteaptă verdictul care va fi dat publicității miercurea viitoare. Joi a avut loc ultima confruntare dintre apărare și acuzare.

Sunt două capete de acuzare: zădărnicirea combaterii bolilor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Pentru acestea, pedeapsa maximă este de 3 ani de zile, în timp ce compania Hexi Pharma risca o amendă penală.

În apărare, cei Dinu și Leva au susţinut că nici pomeneală să se facă dovadă că ar fi săvârşit vreo infracţiune. În cel mai rău caz, spun cei doi, ar fi vorba doar despre contravenţii.

Acest scandal a continuat cu procedura judiciară în finalul procesului. Pe de-o parte, procurorii spun că această companie a vândut, ani de-a rândul, nu mai puţin de 340 de contracte, aceste biocide care nu ar fi corespuns cu datele înscrise pe etichete, iar de cealaltă parte, nu numai inculpaţii ci şi avocaţii lor afirmă că Parchetul nu ar fi reuşit să facă dovada că produsele vândute de-a lungul anilor nu au fost bune.

Citește și
Un băiat de 11 ani din Sibiu s-a urcat la volan când mama lui nu era atentă și a pornit mașina. Ce a urmat
Un băiat de 11 ani din Sibiu s-a urcat la volan când mama lui nu era atentă și a pornit mașina. Ce a urmat

Drept dovadă, spun ei, există la dosar sufciente mărturii ale medicilor sau ale directorilor de spitale că ar fi fost eficiente şi de aceea le-au comandat.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO EXCLUSIV Acum ce urmează, Sorana? Declarația care ridică semne de întrebare despre Cîrstea, după despărțirea de Ion Țiriac Jr.
VIDEO EXCLUSIV Acum ce urmează, Sorana? Declarația care ridică semne de întrebare despre Cîrstea, după despărțirea de Ion Țiriac Jr.
Citește și...
Un băiat de 11 ani din Sibiu s-a urcat la volan când mama lui nu era atentă și a pornit mașina. Ce a urmat
Un băiat de 11 ani din Sibiu s-a urcat la volan când mama lui nu era atentă și a pornit mașina. Ce a urmat

O femeie de 48 de ani din Sibiu a fost rănită miercuri seară după ce fiul ei de 11 ani, rămas nesupravegheat, s-a urcat la volan și a pornit mașina, prinsă fiind între vehicul și zidul unei clădiri.

Consilier BNR, despre pensiile speciale: E vorba de ieşirea la pensie la o vârstă la care unii se pregătesc să aibă copii
Consilier BNR, despre pensiile speciale: E vorba de ieşirea la pensie la o vârstă la care unii se pregătesc să aibă copii

Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului BNR, afirmă că pensiile speciale nu vizează doar cuantumul, ci și ieșirea la pensie „la o vârstă când unii abia se pregătesc să aibă copii”.

Alexandru Rogobete: Am aprobat certificarea a 7 noi centre de expertiză în boli rare
Alexandru Rogobete: Am aprobat certificarea a 7 noi centre de expertiză în boli rare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă, miercuri seară, certificarea a şapte noi centre de expertiză în boli rare, care aduce pacienţilor un traseu medical mai bine definit şi acces mai rapid la diagnostic şi tratament.  

Recomandări
Noi pârtii și stațiuni montane în România. Strategia Guvernului pentru modernizarea și promovarea turismului de iarnă
Noi pârtii și stațiuni montane în România. Strategia Guvernului pentru modernizarea și promovarea turismului de iarnă

Pe fondul unui sezon de schi imprevizibil din pricina schimbărilor climatice, România își propune să investească în extinderea și modernizarea domeniilor schiabile. 

România riscă să piardă 231 de milioane de euro din PNRR. Ilie Bolojan se va întâlni joi cu Ursula von der Leyen
România riscă să piardă 231 de milioane de euro din PNRR. Ilie Bolojan se va întâlni joi cu Ursula von der Leyen

Ar fi un miracol ca România să mai salveze banii din PNRR pentru reforma pensiilor magistraților.

Mii de metri cubi de lemn tăiat ilegal, descoperiți în depozite din jurul Capitalei. Prejudicii de aproape 2 milioane de lei
Mii de metri cubi de lemn tăiat ilegal, descoperiți în depozite din jurul Capitalei. Prejudicii de aproape 2 milioane de lei

Fenomenul furtului de lemn din pădurile României pare de neoprit. Peste 3.500 de metri cubi de lemn tăiați ilegal au fost descoperiți într-o singură lună la controalele făcute de Garda Forestieră.